Deși cinematografia se întrepătrunde deseori cu istoria, ne este greu să ne imaginăm scenarii în care subiecți ai trecutului, precum grecii antici și Cavalerii Ioaniți, ar avea legături cu oameni celebri ai secolului al XX-lea, așa cum este actorul Anthony Quinn. Legătura lor se materializează într-un lăcaș al istoriei grecești: Acropola din Lindos.

Autor: Alexandra Moldovan

Lindos este una dintre cele mai iubite destinații de către turiștii care vizitează insula Rodos din Grecia. Este un orășel tradițional primitor, înzestrat cu peisaje deosebite, de la străduțe înguste, vechi, pavate cu piatră până la o priveliște de sus asupra Mării Mediterane. Totuși, Lindos reprezintă un punct de interes și pentru cei care iubesc istoria, căci colina sa a găzduit nucleul vieții politice și sociale al unuia dintre cele trei polisuri din Rodos.

Acropola din Lindos a adăpostit mai multe civilizații de-a lungul secolelor, fapt vizibil prin prezența din situl arheologic a edificiilor și monumentelor din secole diferite, cu funcții și arhitectură adaptate contextului istoric. Dovezile arată că Acropola era locuită încă din Neolitic, însă grecii, romanii, bizantinii, Cavalerii Ioaniți și otomanii sunt cei care și-au marcat prezența cu adevărat. Și, în anii ‘60, prezența Acropolei a fost marcată de Anthony Quinn și de filmul în care a jucat, intitulat Tunurile din Navarone.

 Între mit și arheologie

Existența Acropolei din Lindos este dependentă de cea a Templului Athenei Lindia, amplasat în vârful colinei. Acest lucru ar trebui să ușureze înțelegerea trecutului Acropolei, însă, tipic lumii grecești, istoria este învăluită în mit.

Partea laterală a Templului Athenei Lindia, Acropola din Lindos. Imaginea templului pe care o cunoaștem astăzi este cea din secolul al III-lea î. Hr.

În mitologia greacă, Templul Athenei Lindia a fost fondat de regele Libiei Danaus, împreună cu cele 50 de fiice ale sale. Danaus a părăsit Libia și s-a refugiat în Rodos din pricina amenințării fratelui său, Egipt, care intenționa să îl detroneze. Ajuns pe insula grecească, regele a considerat că viața sa și a fiicelor sale a fost salvată datorită Athenei Lindia, și, recunoscător ajutorului divin, i-a mulțumit zeiței prin ridicarea unui templu dedicat ei. Astfel se explică de ce, în textele homerice, la începutul Războiului Troian exista deja polisul Lindos.

Potrivit tradiției, cetatea Lindos a fost implicată în Războiul Troian în timpul  regelui Tlepolemus, unul dintre fiii lui Hercule. În război, Tlepolemus a luptat alături de greci și a comandat nouă nave; iscusința în navigație era încă de atunci una dintre cele mai lăudate calități ale locuitorilor din Lindos care nu le-a asigurat doar supremația maritimă în zonă, ci și comerțul cu civilizațiile din Estul Mediteranei.

Un alt mit se referă chiar la numele zeității căreia templul i-a fost dedicat: Lindia. În timp ce Athena este foarte cunoscută în mitologia greacă, Lindia se pare că a fost numele dat unei zeițe a fetilității și naturii venerate înainte de perioada arhaică. Deși existența acestui cult este susținută de unii specialiști care cred că Lindia a fost asimilată cu Athena, iar mitul lui Danaus este corelat cu acest fapt, descoperirile arheologice nu au putut oferi dovezi convingătoare.

Arheologii au descoperit că Templul Athenei Lindia datează din perioada geometrică, secolul al IX-lea î. Hr. Această perioadă a însemnat pentru lumea grecească renașterea din „Era întunecată” în care se scufundaseră. Fenomenul de renaștere este încurajat de conducătorul Cleobulus, unul dintre „Cei șapte înțelepți ai Greciei”, care va revigora cultul Athenei Lindia și va reface templul acesteia. Templul este refăcut după modelul celui vechi: amfiprostil, tetrastil și doric. Pentru a ne forma o idee și mai clară asupra importanței Acropolei, trebuie menționat darul pe care Amasis al II-lea, rege al Egiptului, l-a trimis lui Cleobulus. Darul a constat în statuia Athenei Lindia și simboliza dorința de a se apropia diplomatic de Lindos.

Templul pe care îl putem admira în prezent este, însă, forma dată în secolul al III-lea î. Hr., după ce incendiul din 392 î. Hr. a devastat edificiul.

Monumentele Acropolei și civilizațiile lor

Harta Acropolei din Lindos cu monumentele istorice identificate după număr

Pe lângă importantul Templu al Athenei Lindia, din Antichitate datează și propileele, relieful unei trireme sculptate în piatră, porticul, scările ce duc către templu și propilee, precum și niște temple romane. Cel mai cunoscut dintre acestea, un templu dedicat zeității din mitologia romană Psithyros, a fost ridicat lângă Templul Athenei în secolul al II-lea d. Hr. Rodos a fost sub controlul Imperiului Roman neîntrerupt din anul 70 d. Hr. până la divizarea acestuia în 395 d. Hr.

Bizantinii au construit o biserică și o fortificație care, cu toate că astăzi nu s-au păstrat în forma originală, au avut scopul de a întări credința creștină, respectiv de a asigura protecția Lindosului.

Pe urmele lăsate de bizantini, Cavalerii Ioaniți au construit un castel și au adus modificări Bisericii Sfântului Ioan. Insula Rodos este cucerită de aceștia în anul 1309, iar eforturile lor se vor orienta spre apărarea Rodosului de Imperiul Otoman. De aceea, castelul de pe Acropolă era, cel mai probabil, reședința comandantului de garnizoană, precum și un post de veghe asupra Mării Mediterane și a împrejurimilor de pe uscat. Ridicarea zidurilor de apărare a fost tot inițiativa Ioaniților.

Biserica Sfântului Ioan (secolele XIII- XIV), Acropola din Lindos

Cavalerii Ioaniți au reușit să apere insula de otomani până în anul 1522, când a fost cucerit de sultanul Soliman Magnificul. Lindosul a prosperat în ciuda ocupației otomane, însă Acropola a fost aproape abandonată, și nu în sensul că otomanii nu s-au folosit de ea, ci în sensul că au lăsat-o să se deterioreze. Nu au fost aduse modificări arhitecturale, dar biserica a fost transformată în moschee.

Abia după ce insula Rodos a fost preluată de Italia în 1912, interesul pentru Acropolă a fost reaprins. Arheologii italieni au pornit o întreagă misiune de restaurare a monumentelor istorice din întreaga insulă, iar Acropola din Rodos nu a făcut excepție.

Vraja Afroditei asupra lui Anthony Quinn

Actorul mexicano-american Anthony Quinn a putut să își creeze o nouă identitate datorită transpunerii sale fidele în rolurile pe care le-a jucat. Remarcabil a fost rolul său din filmul Tunurile din Navarone, în care a reușit mai mult decât să îl întruchipeze pe colonelul cretan Andrea Stavrou; actorul a reușit să îi ofere lui Stavrou spiritul înțelept și caracterul puternic al unui grec pentru care, oricum ar fi soarta, el nu poate fi înfrânt.

Andrea Stavrou l-a răsplătit pe Anthony Quinn. Actorul a fost atras într-o lume unde Afrodita și-a revărsat farmecele și de unde Clio s-a inspirat pentru poveștile sale. Anthony Quinn s-a îndrăgostit de insula Rodos.

Filmul de război Tunurile din Navarone a fost filmat în anii 1960-1961 și în câteva locații din insula Rodos, printre care și Lindos. Acropola din Lindos a devenit scena pe care au jucat actori cu renume: Anthony Quinn, Gregory Peck și Irene Papas. Chiar în deschiderea peliculei, simbolul Acropolei, Templul Athenei Lindia, este prezentat spectatorilor.

Trailer-ul filmului Tunurile din Navarone (1961)

După sfârșitul filmărilor, A. Quinn nu s-a putut despărți de insula pe care Andrea Stavrou s-a luptat pentru îndeplinirea misiunii Aliaților. Actorul și-a dorit să achiziționeze un golf de pe coasta de Est pentru a-și înființa un centru internațional care să adune actori și regizori. Golful cuprindea trei terenuri, dintre care două erau proprietăți private și unul proprietate a statului.

Golful aflat în proprietatea statului ar fi urmat să îi revină actorului pentru o sumă simbolică, încât celebritatea sa valora mai mult decât banii. Problema a fost, după cum relatează publicația The Guardian (https://www.theguardian.com/world/2011/feb/03/anthony-quinn-widow-greek-bay), una de natură birocratică: proprietatea a fost achitată și totuși nu a intrat în posesia cumpărătorului. Bineînțeles, acest lucru, la care se adaugă și procesele fără rezultate, l-au dezamăgit pe actor și l-au determinat ca în ultimul său an de viață să evite insula Rodos.

În prezent, faima lui Anthony Quinn și legătura sa cu Rodos ne sunt amintite de numele plajei pe care acesta și-ar fi dorit să o dețină: Plaja Anthony Quinn. Nu este un loc de întâlnire al artiștilor din domeniul cinematografiei, dar va rămâne un loc emblematic pentru dragostea sinceră a actorului față de Grecia și în special față de insula Rodos.