Primul cartier vizitat a fost Brooklyn unde am și stat în casa unui chitarist care repeta în studioul de sub hostelul său. Hostel e totuși mult spus, era mai degraba o parte a casei sale. Shel avea o pălărie de cowboy sub care-și ascundea părul afro style, câteva pene ca accesorii  și o atitudine care, împreuna cu decorul casei sale m-a făcut sa regret că nu am spus nimanui unde merg exact. Dar apogeul stării de teama a fost atins când am ajuns in living room-ul murdar unde stătea la masa un tip care bea dintr-o cană ciudată și părea puțin fumat. Avea si un tatuaj cu note muzicale, dar detaliul acesta mi-a scapat prima data și l-am asociat imediat cu  un personaj dintr-un film cu droguri, probabil  Narcos. Împreuna cu Shel, au creat cuplul fantastic. Aparent era colegul meu de cameră, Fito, care bea mate, un ceai care are un gust oribil, zic eu. Fito din Argentina era saxofonist și venise in NY să învețe și să ii asculte pe marii maeștrii. Acum pot spune că datorită lui Fito am văzut orașul din altă perspectivă, una care m-a condus seara prin localuri cu muzică faină și artiști de pretutindeni.

Prima zi am colindat cu Fito si Bryan, noul meu prieten din Brooklyn, iar singura exclamație pe care am putut să o fac a fost „Wow, e exact ca în filme !”. Străzile, oamenii prietenoși, tot. În acea zonă erau preponderent de culoare sau evrei  care semănau  cu niște rabini grăbiți. Prin urmare străinii erau ușor de reperat.

Brooklyn este totuși un cartier unde poți găsi totul ieftin, inclusiv mâncare, asta dacă nu ți-e teamă să încerci localuri care arată nu prea avizate, dar în care sigur te împrietenești cu chelnerul care e din alt colț al lumii și care e gata să te interogheze, dar și să-ți dea sfaturi.

Și metroul, care este plin de surprinze. În afară de stațiile colorate, și  muzica e diferită. Am ascultat de la jazz la saxofon, la coveruri precum Crazy și trebuie să menționez că erau atât de reușite încât preferam să „pierd” câteva metrouri.

Ca să trecem la subiect, adică ce am vizitat efectiv, o să încep cu Brooklyn Bridge, unde e musai să prinzi apusul ca să rămâi cu gura căscată. E o experiență pe care o să o împarți cu mulțimea venită cu același scop. Și dacă tot vei ajunge în zonă nu rata cafeneaua Brooklyn Roasting Company, aproape de pod , cu o cafea cu o aromă magică și amenajată cam așa:

@Photo by Lien Baert

Și dacă vă întrebați cine e Lien, vă pot spune că este prietena mea din Belgia pe care am cunoscut-o la hostel și care face poze minunate.

Și, în final, renumitul Brooklyn Bridge:

Neapărat în New York să căutați un sky bar sau un hotel cu sky bar având în vedere că este orașul zgârie norilor. Noi am umblat vreo doua ore până să găsim unul și îmi cam și pierdusem speranța, dar cu puțină documentare înainte, sportul nu este necesar. După ce întrebat peste tot, am ajuns la  bar-ul din imagine care m-a făcut să regret că voiam să renunț.

Next, muzeele din NY. Din păcate nu am vizitat decât Metropolitan Museum of Art. Dacă nu era Bryan, nu știam că se poate dona o sumă dacă ești student. Detaliile despre MOMA se pot vizualiza pe site-ul lor. Este un muzeu impresionant, cu o multitudine de categorii, de la mumiile  Egiptului Antic la picturi impresioniste.

Fiind atât de diversificat , aveți nevoie de minim 2 h pentru a-l vizita. Aș fi vrut să mai văd MOMA și New York Public Library, dar nu am avut destul timp. De aceea trebuie să revin, neapărat! Voi să nu faceți ca mine și să rămâneți măcar 5 zile.

Lângă muzeu este Central Park, oaza de liniște a New York-ului, unde m-am plimbat preț de o zi și unde l-am ascultat pe Fito și un saxofonist din Rusia cântând.

Cred că îl puteți asculta și acum în Central Park, încânta vizitatorii de peste 20 de ani.

Parcul este plin de  vietăți, de la păsări la veverițe  care nu se mai sfiesc de oameni.

Times Square nu este chiar locul potrivit dacă te simți agorafob și dacă reclamele te cam irită. În schimb, poți verifica dacă într-adevăr e ca la TV timp de câteva minute, limita de toleranță.

Pentru iubitorii de plimbări cu vaporul/ ferry-boat-ul, o veste bună, The Staten Island Ferry vă poate aduce mai aproape de Statuia Libertății și este un serviciu gratuit. Trebuiesc avute în vedere orele curselor care se pot afla aici, precum și adresa și alte detalii. Le puteți găsi la următoarea adresă :  http://www.siferry.com/schedules.html

@ Photo by Lien Baert

Chinatown, o alta zonă pentru aventuroși, plină de culoare și forfotă. Am mers in Chinatown special pentru dumplings, dar si mooncake-ul a meritat deplasarea, deși este o zonă mai săracă a orașului și asta se vede. Culorile vii, forfota, dragonii și ochii migdalati m-au făcut să mă simt ca în Lost in Translations.

@Photo by Lien Baert

Alte locuri  pe care le-am văzut și vi le recomand   ar fi : Manhattan și cluburile cu concerte de toate tipurile, Wall Street ca să simțiți aerul de business și tot ce vă mai surâde.

La final de articol, vă sfătuiesc să vă planificați eficient timpul, nu ca mine, pentru  a nu vă lăsa duși de val și a rata locuri. Cel mai important lucru este, însă, să vă faceți prieteni  care să vă marcheze și înfrumusețeze experiența.

Articol redactat de Mihaela Cățeluș

The post New York, orașul tuturor contrastelor. Jurnal vizual, sfaturi și locuri pe care nu trebuie să le ratezi first appeared on Turism Istoric.

Canada, spre deosebire de Statele Unite ale Americii, strânge şi ordonează visurile celor veniţi din Europa sau de aiurea. Nu este acel spaţiu unde nimic nu mai contează în afară de viitor, ci locul unde trecutul construieşte prezentul. Eşti eliberat de chingile pământurilor natale şi, totodată, încurajat să priveşti în urmă. Aici nu uiţi, ci îţi asumi; lupţi cu proprii demoni, nu fugi de ei.

Pe scurt, acesta este sentimentul stăpânitor, odată ce inspiri adânc aerul din vârful stâncii Cap Diamant. Pentru că, da, oraşul Québec, capitala provinciei cu acelaşi nume, este un simbol al libertăţii absolute, asumate ca atare, cu trecut, prezent şi viitor. Aici se află stânca abruptă Cap Diamant, care se ridică deasupra vadului îngust al fluviului Sfântul Laurenţiu. Aici au murit oameni, departe de locurile tinereţii lor, poate mult prea departe şi de ei înşişi, pentru a da identitate unui ţinut de poveste. Cu adevărat de poveste, pentru că vara şi toamna sunt desprinse din Rai; şi preced, amăgitor, un iad îngheţat.

Aşadar, Québec-ul nu previne pe nimeni că i-ar putea rămâne sufletul într-o crustă de gheaţă vreme îndelungată. Culorile toamnei, cafenelele strâmte, clădirile vechi cu acoperişuri de culoarea mucegaiului, toate la un loc îţi fură gândurile şi îţi distrag atenţia de la cerul plumburiu de octombrie. Poate doar promoţiile la hainele de iarnă, uşoare şi călduroase, care te ajută să rezişti afară până la -40 de grade Celsius, să te mai trezească niţel din reverie.

Dar, în fond, cui îi pasă de ce va urma?! Autocarele cu turişti japonezi, veşnic zâmbitori şi entuziasmaţi, îţi alungă şi ele spectrul viitorului imediat.

BLĂNURI ŞI PRAF DE PUŞCĂ

Din pliantele turistice risipite prin hoteluri, ca peste tot în lume, afli generalităţi. Un fel de „să nu zică lumea că am trecut degeaba pe acolo”, extrem de util, de altfel, exploratorilor de puburi şi de noi sortimente de bere. Numeroşi şi de necondamnat, în fond, pentru că pe seama cheltuielii lor se mai găsesc bani şi pentru cultură. Spiritul adevărat al oraşului îl descoperi însă în singurătate, rătăcind pe străduţe şi dându-ţi răgaz să visezi. Pentru că aici totul este un vis şi se pare că va rămâne aşa încă multă vreme.

Carevasăzică, într-un fotoliu comod din faţa recepţiei hotelului, după ce ţi-ai mâncat muffins-ul şi ţi-ai băut cafeaua lungă şi aromată, poţi citi relaxat următoarele:

Oraşul Québec este prima aşezare fondată în America de Nord, capitală a Noii Franţe, a Canadei de Jos şi, pentru o scurtă perioadă, chiar capitală a Canadei. De aceea, Ville de Québec a fost supranumit «la Vieille Capitale», adică Vechea Capitală. Zidurile de fortificaţie din centru sunt singurele rămase în picioare la nord de Mexic, motiv pentru care oraşul a fost declarat de către UNESCO, în 1985, World Heritage Site.

Samuel de Champlain este cel de care se leagă începuturile Québec-ului, în secolul al XVII-lea. Sub conducerea prolificului personaj istoric, francezii debarcaţi pe coasta Americii au întemeiat, în 1608, o fabrică de blănuri şi o cetate, pe stânca de care v-am vorbit deja, Cap Diamant.

Problemele francezilor cu englezii au început prin 1629, atunci când supuşii Coroanei Britanice au luat în stăpânire aşezarea. Dar asta într-o primă fază, doar până în 1632, an în care Québec-ul a fost recucerit de Champlain. El s-a preocupat să ridice fortul Château St-Louis, pe o colină de piatră. Pe structura acestuia a apărut mai târziu (în 1924) Château Frontenac, construcţia dominantă a oraşului, botezată după guvernatorul Louis de Baude, conte de Frontenac.

Negoţul cu blănuri, care s-a dovedit foarte profitabil, a fost o armă cu două tăişuri. Pe de o parte, a contribuit la înflorirea aşezării lui Samuel de Champlain, însă, pe de altă parte, a făcut-o râvnită de englezi. Timpul a trecut, negustorii şi-au văzut mai departe de atelierele lor, la adăpostul fortului, prelaţii catolici şi trimişii Regelui şi-au făcut apariţia în Québec. Oraşul a devenit principalul centru al Noii Franţe, căpătând titlul neoficial de „Gibraltar al Americii de Nord”. În dreptul anului 1660 istoricii consemnează un nou asediu al englezilor asupra Québecului, acţiune militară eşuată. Francezii îşi învăţaseră lecţia. Rivalii lor au fost nevoiţi să mai aştepte aproape un secol pentru a pune stăpânire pe Québec. S-a întâmplat abia în 1759.

RĂZBOIUL DE 15 MINUTE

Parc des Champs-de-Bataille, adică vreo sută de hectare de pământ vălurit, aminteşte astăzi de lupta care a durat un sfert de oră şi care a pus capăt stăpânirii franceze în America de Nord. Aici, într-o dimineaţă răcoroasă de septembrie a anului 1759, trupele generalului britanic Wolfe s-au aliniat în poziţie de luptă pentru a străpunge apărarea franceză condusă de generalul Montcalm. Soldaţii lui Wolfe urcaseră deja pe malul fluviului Sfântul Laurenţiu, fără ca francezii să prindă de veste. Luată prin surprindere, armata lui Montcalm, formată dintr-o amestecătură de soldaţi profesionişti şi voluntari, s-a apărat în dezordine şi a fost decimată de focul susţinut al englezilor. Ca o ironie a sorţii, ambii generali au pierit în urma încleştării – Wolfe pe câmpul de luptă, Montcalm, în ziua următoare, din cauza rănilor suferite.

Temându-se de posibile tentative de recucerire a oraşului, englezii au extins fortificaţiile Québecului, printre care şi Citadela. Astăzi, ea este sediul „Vingt-deux”, prestigiosul Regiment Regal 22 al vorbitorilor de franceză din armata canadiană. Vara, aici se schimbă garda, la ora 10 dimineaţa, în bătaia tobelor de retragere. Prilej excelent pentru turişti de a admira disciplina şi ritualul „tunicilor roşii”, soldaţii cu căciuli uriaşe de blană, poate uşor caraghioase, însă excelent instruiţi.

CE SĂ NU RATEZI

Dacă tot ai avut de dat aproximativ 2.000 de euro pe biletele de avion, e păcat să nu te nimereşti măcar la Carnavalul de Iarnă sau la festivalul muzical de vară din Quebec City (cum îi zic anglofonii).

În împrejurimi mai poţi vedea cascada Montmorency, basilicaSainte–Anne–de–Beauprésau staţiunea de sporturi de iarnă Mont-Sainte-Anne. Aceasta din urmă este o adevărată binecuvântare pentru cei care suportă, aici şi în restul Americii de Nord, temperaturi medii multianuale de -12 grade Celsius, în luna ianuarie. Iarna este foarte lungă şi deprimantă, iar pentru a-ţi menţine tonusul trebuie să practici sporturi de iarnă.

Nu este de lepădat nici o excursie la Parc Aquarium du Québec, acolo unde pasionaţii de natură pot descoperi mii de specii de mamifere, reptile şi peşti specifice Americii de Nord şi Arcticii.

Revenit în mijlocul «la Vieille Capitale», după o cafea reconfortantă, poţi trece şi pe la Muzeul Naţional de Arte Frumoase, pe la Mănăstirea Ursulinelor sau pe la Muzeul Civilizaţiilor.

Sunt departe de a fi amintit toate locurile în care merită să ajungi, fie şi pentru câteva clipe, dacă ai şansa de a vizita Ville de Québec. Fiecare are ritmul său şi ştie ce i se potriveşte, însă un lucru mi se pare limpede ca lumina zilei. Capitala Noii Franţe nu este o destinaţie pe care să o bifezi, ci una pe care să o trăieşti în tăcere, făcând efortul de a înţelege puterea oamenilor de a depăşi prejudecăţile timpului lor.

Cine a fost Samuel de Champlain

Născutîn 1567, la Brouage, în Franţa, Samuel de Champlain a fost un geograf şi un explorator pasionat. Ajunge pentru prima dată în ceea ce se va numi Noua Franţă în anul 1603 şi va întreprinde 21 de expediţii între ţara sa natală şi teritoriile Québecului de azi. În 1634, pregăteşte întemeierea Montreal-ului, dar aceasta va avea loc după moartea sa, în 1642. Samuel de Champlain a participat activ la popularea noii colonii, determinând să debarce în Québec familii întregi de agricultori, meşteşugari, soldaţi şi preoţi francezi. Exploratorul a murit la 25 decembrie 1635, în noua sa patrie.

The post Ville de Québec – jumătate de an Rai, jumătate un Iad îngheţat first appeared on Turism Istoric.

Acesta a fost deschis în anul 1849 în cadrul Colegiului medicilor din Philadelphia, cea mai veche societate medicală americană.

Nouă ani mai târziu, chirurgul plastician Thomas Dent Mütter a extins colecţia de exponate cu diferite obiecte pe care le adunase în urma călătoriilor sale prin Europa.

Povestea colecţiilor din cadrul muzeului a fost explicată într-un album de fotografii realizat de către Andrea Baldeck şi intitulat „Oase, cărţi şi recipiente din sticlă”.

În prezent, cei mai mulţi dintre vizitatorii muzeului îl tratează ca pe un loc în care pot vedea artefacte bizare. În trecut însă acesta avea un scop practic, prezentându-le studenţilor la medicină câteva dintre maladiile pe care le-ar putea întâlni în timpul vieţii lor profesionale.

La acea vreme, după cum explică Baldeck, studenţii nu aveau foarte multe ocazii să se afle în prezenţa unor rămăşiţe umane adevărate şi înainte de apariţia tehnologiilor moderne, cum ar fi cea a razelor X, era dificil pentru cei care studiau medicina să se familiarizeze cu corpul uman.

Deşi informaţiile medicale disponibile la scară largă în prezent au anulat scopul iniţial al muzeului, această continuă să atragă vizitatori curioşi.

\”În camere încuiate, în pivniţă sau în pod, se găsesc numeroase artefacte, specimene şi texte\”, mai scrie Baldeck care explică şi faptul că numai obţinerea accesului la acestea este un lucru cu adevărat deosebit.

The post Cel mai vechi muzeu medical din lume first appeared on Turism Istoric.