Când medicina era o ştiinţă necunoscută, iar vindecarea bolnavilor venea de la vraci, vrăjitoare ori moaşe, leacurile aşa-zis băbeşti erau la mare căutare. Lumea modernă nu ar mai putea să accepte aşa ceva şi, foarte probabil, nici nu ar găsi eficienţa.

Parte din remediile naturiste au revenit la modă, altele nu vor fi probabil reluate niciodată, fiind prea ciudate pentru lumea civilizată, unele, de-a dreptul barbare.

Reţetele remediilor băbeşti, considerate miraculoase  în epoca medievală, nu erau cunoscute de oricine, ci numai câţiva vraci ştiau combinaţia şi gramajul şi transmiteau  reţetele doar din tată-n fiu, nefiind divulgate străinilor niciodată.

O parte din leacurile băbeşti au fost considerate ciudate chiar şi în urmă cu 100 de ani. Etnograful Artur Gorovei a cules câteva dintre ele şi le-a publicat într-o carte care a văzut lumina tiparului în 1915 sub numele “Credinţe şi superstiţii ale poporului român”.

Topul leacurilor băbeşti ciudate:

*  Frânturi din oasele căţeilor spintecaţi de vii erau puse pe oase pentru a alunga durerea (leac cules din Tătăruşi-Suceava).

* Rănile la picioare erau tratate tot cu pui de câine abia fătat, spintecat şi pus pe plagă (Cârligi-Neamţ). În aceeaşi zonă rănile mai erau tratate cu fiertură din şarpe viu, acoperit cu capac. Zeama se turna direct pe rană.

* Broasca pisată şi amestecată cu lapte, usturoi şi păcură era folosită pentru vitele bolnave, iar zeama de broască ţestoasă era leac pentru “boale de stomac”.

*  Untul delemn în care se ţinea o şopârlă era folosit pentru boala de gâlci (amigdalită)

* Peştele (mântuşul) era bun pentru scrofule (umflături la gât)

* Guşterul tăiat în luna lui mart cu o monedă de argint era întrebuinţat la boalele de gât.

* Ariciul şi bursucul fiert în unt de lemn – pentru reumatism, broaştele tăiate în două – pentru boale de gât, iar pielea de iepure pentru junghiuri.

* Tifosul era tratat în Iaşi cu porumbei tăiaţi în două, altfel nu erau de leac

* În zona Roman, frigurile erau tratate cu piele de nevăstuică. În aceeaşi zonă, frigurile mai erau tratate  cu peştele mic găsit în stomacul ştiucii. Trebuia musai mâncat uscat. Alt leac pentru friguri era fierea de porc.

* Pielea de pe rânza găinii, uscată şi pisată, se dă de băut cu apă proaspătă bărbatului care are probleme cu incontinenţa urinară (”oprirea udului la bărbat”)

Animale folosite în farmece şi vrăjitorii:

Cele mai întrebuinţate animale la farmece de deochi, de dragoste ori alungarea ploii cu piatră erau broasca, liliacul, ariciul, gâtlejul de lup ori pielea de şarpe.

* Picioarele, penele şi limba de cuc erau întrebuinţate pentru farmecele în dragoste (Olt)

* În zona Tecuciului (Burdusaci), farmecele în dragoste se făceau cu lilieci. Prepararea era de lungă durată. Liliacul viu era pus pe un muşuroi de furnici şi acoperit cu o oală. Era lăsat aşa până rămânea doar oasele din el, apoi erau culese doar lăbuţele.

* În Slobozia, femeile făceau farmece în noaptea de Sf. Gheorghe pentru a lua sporul altor oameni. Acestea descântau un lup turbat şi urletul animalului ar fi adus mana (li se lua sporul) la cei fermecaţi.

* Ţăranii din Paşcani alungau grindina atârnând în beci piele de broască, jupuită de vie şi agăţată de capătul unui băţ de arin.

The post Cele mai ciudate leacuri băbeşti pe care nu ai avea curajul să le testezi first appeared on Turism Istoric.

Construită în 1692, în timpul lui Constantin Brâncoveanu, artera numită în trecut Podul Mogoşoaiei a fost unul dintre cele mai cosmopolite bulevarde, cu o structură caleidoscopică ce îmbina moda vremii cu prezenţa rafinată a oamenilor de cultură bucureşteni. 

În perioada interbelică, cunoscuta stradă a devenit cartierul general al modei. La fiecare pas apăreau atelierele croitorilor şi pălărierilor iscusiţi, ticsite de materiale de cea mai bună calitate, din care erau confecţionate haine pentru toate gusturile şi buzunarele. Profesioniştii de pe Calea Victoriei ştiau să mulţumească oameni din toate clasele sociale şi croiau la foc continuu rochii, paltoane şi costume. Cel mai mult lucraru conform tendinţelor venite din vestul Europei şi imitau pentru români moda pariziană a acelor vremuri. 

Bulevardul Magheru, plin de artiştii şi genii neînţelese

Bulevardul Magheru a fost considerat, în timpul perioadei interbelice, unul dintre cele mai moderne din lume şi unic în Europa. Privit atunci ca echivalentul 5th Avenue-ului american, Magheru era populat de clădiri înalte, geometrice, care sfidau arhitectura clasică şi aliniau România celor mai emancipate ţări occidentale. Această arteră este templul celor mai renumiţi arhitecţi modernişti din România, iar unele dintre clădirile reprezentative construite de ei se mai păstrează şi astăzi. Horia Creangă a proiectat clădirile Patria şi Burileanu-Malaxa, Duiliu Marcu a realizat Casa de Credit şi Asigurări a Magistraţilor, iar Arghir Culina este proiectantul Hotelului Ambasador. 

Pe lângă importanţa lui culturală, Bulevardul Magheru este renumit şi pentru localurile în care se adunau laolaltă fel de fel de indivizi, de la scriitori şi regizori de succes, până la boemi scăpătaţi sau artişti neînţeleşi. Cei doi poli, al succesului şi al dezamăgirii, erau restaurantele Podgoria şi Grădiniţa. Primul îi găzduia pe aceia transformaţi deja în personalităţi naţionale, în vreme ce al doilea era adăpostul „stelelor căzătoare”, numelor care se cufundau în uitare şi care îşi reprimau acolo dezamăgirile. 

La cutremurul din 1977, Magheru a fost grav afectat, multe imobile au fost avariate ori s-au prăbuşit. Au dispărut edificiile Scala, Cassata şi Dunărea, monumente ale arhitecturii bucureştene. Odată cu Revoluţia din decembrie 1989, acest bulevard a rămas cunoscut şi pentru baricada care s-a format la hotelul Intercontinental. 

Calea Victoriei, cea mai cunoscută arteră a Capitalei

Calea Victoriei este cea mai cunoscută stradă din Bucureşti, locul unde domniţele ieşeau la plimbare printre maşini în perioada interbelică şi care în ultimii ani s-a transformat în principala arteră comercială din oraş. Cunoscută la început sub denumirea de Uliţa cea Mare sau de Drumul Braşovului, Calea Victoriei de azi îşi datorează existenţa lui Constantin Brâncoveanu.

El este cel care, în 1692, a tăiat drum care să lege moşia sa de pe malul Dâmboviţei cu moşia de la Mogoşoaia. Acolo va construi faimosul palat de la Mogoşoaia. Calea Victoriei era în trecut pavată cu butuci de lemn şi uşor-uşor s-a tranformat în cea mai cunoscută stradă a Bucureştiului. 

The post Poveştile celor mai cunoscute străzi din vechiul Bucureşti. De ce era faimos Bulevardul Magheru în trecut first appeared on Turism Istoric.

Un text de pe o icoană pictată pe lemn a Sf. Nicolae, ce a aparținut parohiei, menționează anul 1702, iar un fragment de lespede funerară cu data 1715, aflată în altar, ne confirmă că biserica exista la începutul sec. al XVIII-lea. Biserica şi mahalaua în care era situată se numeau iniţial a „Vişinei” sau a „Popei Dârvaş” după numele jupâneasei Vişa şi a preotului Neagu Dârvaş, primii ctitori ai lăcașului de cult, scrie Muzeul Curtea Veche, pe pagina de Facebook a instituției.

Denumirea de biserica Albă, sub care este cunoscută astăzi, i-a fost dată la începutul secolului al XIX-lea datorită lipsei picturii exterioare. Avariată de cutremurul din 1802 şi de cel din 1808, a fost reclădită în 1827 de către marele clucer Nicolae Trăsnea și soția sa Maria. La 1802, în jurul bisericii se aflau chilii care au fost dărâmate după anul 1871, în timpul lucrărilor pentru alinierea Căii Victoriei. Aceste construcţii apar reprezentate pe planul realizat de Rudolf Arthur Borroczyn în anul 1852.

Cercetările arheologice desfășurate de către specialiștii Muzeului Municipiului București pe parcursul anilor 2012-2013, au dus la descoperirea zidurilor unei biserici parțial suprapusă de colțul de NV al actualului lăcaș de cult. Au fost scoase la lumină altarul și o parte din latura sudică a acestui edificiu din cărămidă cu ziduri groase de cca. 1 m. Pe baza descoperirilor se poate estima că biserica, ridicată probabil la începutul secolului al XVIII-lea, avea o lungime de cca. 15 m.

În timpul lucrărilor au fost descoperite 11 morminte cu inventar funerar (șase monede, patru inele sigilare, un ac de păr, mărgele din sticlă, fragmente de cercei, copci, bumbi și nasturi). Două morminte au fost suprapuse de zidurile din secolul al XVIII-lea, iar în mâna unuia dintre defuncți era depusă o monedă emisă în anul 1657. Acest fapt ne indică existența unui lăcaș de cult în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, încă neidentificat arheologic.

La baza fundației bisericii ridicate în anul 1827 au fost identificate, în niște lăcașe special realizate în cărămidă, două candele din sticlă, foarte bine conservate, depuse ritual la construcția lăcașului de cult.

The post Biserica de sub Biserica „Albă” de pe Calea Victoriei / FOTO first appeared on Turism Istoric.

Filmul pentru televiziune realizat în 1991 –  Khraniteli, bazat pe cartea „Frăția Inelului” scrisă de Tolkien, este singura adaptare a trilogiei sale Lord of the Rings făcută în Uniunea Sovietică, potrivit The Guardian.

Difuzat cu 10 ani înainte de lansarea primului episod al trilogiei lui Peter Jackson, filmul cu buget redus pare rupt din altă epocă: costumele și decorurile sunt rudimentare, „efectele speciale” sunt comice, iar multe dintre scene arată mai mult ca o producție de teatru decât un lung metraj.

Coloana sonoră, compusă de Andrei Romanov, conferă o ambianță distinct sovietică producției, care ar fi fost difuzată o singură dată la televizor înainte de a dispărea în arhivele televiziunii Leningrad.

Puțini știau despre existența sa până când postul 5TV a postat ca din senin filmul pe YouTube, săptămâna trecută, adunând 400.000 de vizualizări în câteva zile.

„Fanii au căutat în arhive, dar nu au reușit să găsească acest film zeci de ani”, a scris World of Fantasy, o publicație în limba rusă.

„Ar trebui să-i ridicăm o statuie persoanei care a găsit și digitalizat acest film”, a scris un utilizator de pe platforma video.

Versiunea sovietică include câteva intrigi rămase în afara blockbusterului de 93 de milioane de dolari al lui Jackson.

Prima traducere sovietică a Frăției inelului a fost făcută în 1966, la mai mult de un deceniu după publicarea cărții lui Tolkien. Iar prima traducere publicată a apărut în Uniunea Sovietică în 1982, în timp ce celelalte două părți au apărut mult mai târziu.

The post Știați că există o versiune sovietică a celebrei trilogii Lord of the Rings (Stăpânului Inelelor)? first appeared on Turism Istoric.

Beneficii:

The post Descoperă secretele fotografiei la Cursul Gratuit de Jurnalism Online și Fotografie first appeared on Turism Istoric.

Proiectul, care a beneficiat de co-finanţare din partea Ministerului Culturii, prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, a avut ca scop catalogarea, digitizarea, promovarea, protejarea şi cercetarea primară a crucilor monumentale de piatră ridicate în judeţul Prahova în secolele XVI-XIX şi a monumentelor de eroi căzuţi în timpul Primului Război Mondial, construite de comunităţile locale prahovene între 1920 şi 1940.

Finalizarea proiectului va fi marcată printr-o conferinţă culturală care va avea loc vineri, 17 noiembrie 2017, de la orele 10.30, la Ploieşti, în Sala de Consiliu a Inspectoratului Şcolar Judeţean / Casa Corpului Didactic (Str. Democraţiei, nr. 35), la care sunt invitaţi specialiştii în gestionarea patrimoniului, cercetători, muzeografi, profesori, preoţi, cadre militare, studenţi, elevi şi toate persoanele interesate de conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric.

În prima parte a evenimentului, echipa proiectului va prezenta pe larg rezultatele înregistrate:

– catalogarea şi digitizarea 2D a 155 de cruci votive de piatră şi a 50 de monumente de eroi din Primul Război Mondial, din sudul şi estul judeţului Prahova;

– realizarea a 15 imagini 3D şi RTI ale unor cruci şi monumente;

– derularea a 5 ateliere educative în care aproximativ 200 de elevi prahoveni au participat la acţiuni de conservare şi promovare a patrimoniului imobil de pe raza localităţilor în care studiază;

– site-ul www.monumentelarascruce.ro şi publicația în care figurează monumentele comemorative identificate, catalogate, digitizare şi cercetate primar în cadrul proiectului.

În a doua parte a evenimentului, cei prezenţi sunt invitaţi la o dezbatere alături de membrii instituţiilor partenere cu privire la situaţia actuală a patrimoniului imobil şi la perspectivele de conservare, promovare şi valorificare a acestuia.

De asemenea, vor fi decernate distincţii persoanelor şi instituţiilor din judeţul Prahova care au sprijinit punctual derularea proiectului: Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Prahova, Colegiul Naţional „Jean Monnet” Ploieşti, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil, Şcoala Gimnazială „Rareş Vodă” Ploieşti, Şcolile Gimnaziale din comunele Boldeşti-Grădiştea, Gherghiţa şi Olari, Primăriile comunelor Boldeşti-Grădiştea şi Gherghiţa.

Crucile de piatră sunt monumente comemorative de o mare importanţă istorică şi culturală, amintind despre acțiunile în slujba comunității derulate de membrii ei sau despre faptele de arme ale domnitorilor. Deşi nu reprezintă un fenomen local, ele fiind o prezenţă constantă la nivel european, în țări precum Germania, Austria, Franța sau Irlanda, în spaţiul românesc au o însemnătate aparte, în calitatea lor de izvoare istorice scrise ale unei societăţi în care până târziu oralitatea a fost dominantă în transmiterea informaţiilor de la o generaţie la alta. În acelaşi timp, născute din tradiţia crucilor de piatră, monumentele comemorative moderne sunt un exponent material de marcă al memoriei culturale legate de Primul Război Mondial.

Având în vedere că în 2018 se va serba Centenarul României Moderne, marcându-se 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial (1914-1918), valorificarea culturală a crucilor de piatră și a monumentelor închinate eroilor acestui război reprezintă în acelaşi timp o modalitate de reînviere a spiritului comunitar în jurul istoriei locale şi naţionale.

Mai multe informaţii despre proiect sunt disponibile la http://monumentelarascruce.ro/prezentarea-proiectului/.

The post „Patrimoniu la răscruce – Digitizarea crucilor de piatră şi a monumentelor de eroi din Primul Război Mondial din judeţul Prahova” printr-o conferinţă culturală la Ploieşti first appeared on Turism Istoric.

Castelul de la Săvârșin – inițial un simplu conac de vânătoare – a fost construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Un veac mai târziu se afla în posesia familiei maghiare Forray, iar aici s-a petrecut un eveniment important documentat în acte:în timpul răscoalei din 1784, de aici a fost răpit de haiduci Andras Foray, șeful administrației comitatului. La Săvârșin s-au aflat la un moment dat și cetele de răsculați ai lui Horia, Cloșca și Crișan, moment în care castelul a fost și grav avariat.

Beethoven și Liszt au fost oaspeți la Săvârșin

Refăcută după distrugerile din 1784, clădirea sub forma pe care o cunoaștem astăzi datează din anii 1850-1880. În secolul al XIX-lea, Săvârșinul a trecut prin mâinile mai multor nobili maghiari și penultimul său proprietar a fost Carol Hunyadi, care a stăpânit domeniul până în 1932. După moartea sa, castelul a trecut în proprietatea unei societăți controlate, ca acționar majoritar, de Anton Mocsonyi.

Urmașul său este cel care va vinde, în 1943, acțiunile societății Regelui Mihai, care devine astfel și proprietar al domeniului Săvârșin. În 1948, după proclamarea Republicii, castelul a fost confiscat de stat. În anii comunismului, mobilierul și decorațiunile interioare (tablouri, țesături ș.a.) au fost furate una câte una, iar clădirea în sine a suferit multe modificări făcute la nimereală. În 2001, când Regele Mihai s-a întors la Săvârșin, aproape că n-a recunoscut castelul din tinerețea sa:„Ceea ce văd este o parodie!”, a exclamat el, după cum povestește Principesa Margareta în „Săvârșin. Detaliul” (Curtea Veche, 2015).

Restaurat după imagini de epocă și amintirile Regelui Mihai

Începând cu anul 2007, castelul a fost supus un proces minuțios de restaurare care s-a încheiat abia în toamna anului 2015. Familia regală a dorit ca proprietatea să se întoarcă, pe cât posibil, la imaginea sa din anii ’40, atunci când fusese amenajat după gusturile Reginei Mamă Elena. Pe atunci, mama Regelui Mihai s-a implicat activ în decorarea castelului, iar câteva dintre obiectele sale se găsesc și astăzi în camerele de la Săvârșin. De altfel, restaurarea și redecorarea s-a făcut după informații oferite chiar de Regele Mihai – după cum își amintește el proprietatea, dar și după notițe din jurnalele Reginei mamă Elena.

Castelul de la Săvârșin s-a numărat printre proprietățile retrocedate Regelui Mihai în anii 2000, alături de Domniul Regal Sinaia (care include castelele Peleș, Pelișor și Foișor) și mai multe hectare de pădure și imobile din țară. În timp ce domeniile de la Sinaia au rămas în folosul publicului, funcționând și astăzi ca spații muzeale, Săvârșinul a devenit reședința privată a familiei regale. Cealaltă reședință – Palatul Elisabeta din București – nu a fost retrocedată familiei, ci a fost dată în folosință Regelui în calitatea sa de fost șef de stat, și va reveni în proprietatea statului român la moartea sa.

The post Cum a ajuns Săvârșinul reședință regală first appeared on Turism Istoric.

După marele proiect de restaurare, cetatea a devenit un punct de atracție turistic și un simbol mai puternic al orașului, datorită patrimoniului cultural-istoric, fiind vizitată de sute de mii de turiști anual.

Cetatea Alba Carolina a fost, este și va rămâne emblema municipiul Alba Iulia. În ciuda importanței majore pe care a avut-o de-a lungul timpului, numeroși factori au lasat o amprentă negativă asupra aspectului ei, cât și a monumentelor prezente. Astfel, starea de degradare care se accentua în fiecare an, au făcut din Cetatea Alba Carolina un loc neatractiv pentru turiștii veniți să o viziteze.

Datorită inițiativei derulării proiectului de restaurare al Cetății Alba Carolina, început în anul 2009 și finalizat în anul 2014, municipiul Alba Iulia a redevenit un punct de atracție semnificativ pe harta României. Astfel că, mulți turiști, atât români, cât în special străini, au început să acorde mai multă atenție vizitării impresionantei cetăți, dar și a monumentelor de care aceasta dispune. În 2018, când se vor împlini 100 de ani de la evenimentul Marii Uniri, se estimează că sunt așteptați să treacă pragul cetății aproximativ 2 milioane de turiști.

Cinci lucruri de vizitat dacă vă aflați în Cetatea Alba Carolina

1. Plimbați-vă prin cea mai mare cetate în stil Vauban din România și din sud-estul Europei

Stilul Vauban reprezintă o modalitate de construire a fortificațiilor. Denumirea îi revine însuși mareșalului francez de Vauban, care a proiectat acest modern sistem, caracterizat în principal prin forma sa poligonală. Stilul Vauban în care a fost ridicată Cetatea Alba Carolina, oferă o notă de autenticitate locului, remarcându-se prin forma de stea cu șapte colțuri, cărora le sunt atribuite câte un bastion (Sf. Eugeniu, Sf. Ștefan, Trinitatea, Sf. Mihail, Sf. Carol, Sf. Elisabeta, Sf. Capistrano) cu o înălțime de 12 metri, ajungându-se astfel la un perimentru al zidurilor de 12 kilometri.

Suprafața pe care se află construită cetatea astăzi, măsoară 70 de hectare, jumătate față de suprafața atribuită inițial și pentru care au fost dărâmate numeroase case aflate pe vatra vechiului oraș. La ridicarea cetății au ajutat mii de iobagii din împrejurul orașului, aduși cu forța și siliți să muncească pe gratis. Dimensiunile cetății sunt extraordinare, încât putem compara plimbarea prin cetate cu o plimbare prin Parul Tineretului din București.

În prezent, Cetatea Alba Carolina înglobează alte două cetăți, fiecare reprezentând în epoca romană, apoi medievală, nuclee de dezoltare urbană a orașului.

Castrul Legiunii a XIII-a Gemina. Începuturile evoluției ridicării unei cetăți în zona orașului Alba Iulia sunt strâns legate de prezența unei cetăți dacice situate la Piatra Craivii. Acest masiv stâncos situat la 20 km de Alba Iulia a reprezentat locul unde, după cercetările făcute în ulimii ani, s-a descoperit că a existat o cetate dacică numită Apoulon. Prezența acestui tip de fortificație a însemnat pentru acele vremuri cea mai puternică construcție a Daciei romane. În ultimii ani au avut loc diferite cercetări arheologice, care au scos la iveală prezența castrului roman pe teritoriul actualei cetăți bastionare. Este cunoscut faptul că, fortificația Legiunii a XIII-a Gemina, construită din piatră cioplită, avea forma unui patrulater.

Cetatea medievală. De-a lungul secolelor următoare, IV-VIII, așezarea Apulum a continuat să fie locuită de către populația aborigenă. În acel timp, datorită fenomenului migrației, locuitorii au început să se diminueze ca și număr. Ca urmare, cetatea romană existentă reprezenta un spațiu mult prea mare pentru o populație nu atât de numeroasă. Una din caracteristicile principale ale unei cetăți medievale o simbolizează chiar modificările de diminuare a suprafeței cetăților antice preexistente. În timpul în care așezarea era denumită Bălgrad, însemnând „Cetatea Albă”, încă folosea vechile ziduri ale cețății castrului roman al Legiunii a XIII-a Gemina. Cetatea medivală de la Alba Iulia, în timpul existenței sale, trece prin perioade diferite care îi vor afecta foarte mult aspectul. Cetatea își câștigă titlul de cetate regală, și chiar este desemnată la timpul acela fiind cea mai importantă de pe tot teritoriul Transilvaniei.

Cetatea bastionară. Venirea la putere a Imperiului Austriac la sfârșitul secolului al XVII-lea reprezintă momentul în care este decisă construirea cetații. Victoriile acestora împotriva Imperiului Otoman le conferă o mare putere politică, administrativă, economică și militară peste ținutul Transilvaniei. Dat fiind faptul că austriecii erau conștienți de această mare putere, astfel se hotărăște ridicarea cetății în stil Vauban, care astfel va purta și numele împăratului Carol al VI-lea. Cetatea Alba Carolina a fost ridicată între anii 1715-1738, sub aprobările lui Eugeniu de Savoia, îndrumarea generalului Steinville și planurile arhitectului italian Giovanni Morando Visconti. Porți în stil baroc cu basoreliefuri, șanțuri, bastioane, cazemate, galerii și alte lucrări de fortificații descriau pe atunci cetatea ridicată în stil Vauban, stil căruia îi era caracteristică forma heptagonală.

2. Treceți prin porțile cetății

Stilul baroc și sculptorii chemați special la Alba Iulia și-au lăsat amprenta vizibilă pe fiecare dintre cele patru porți existente în cetate.

Prima Poartă. Se asemănă cu un arc de triumf care are în alcătuire trei intrări separate. Statuile așezate în planul superior simboliează, de la stânga la dreapta: zeița Venus, stema Austriei reprezentată de vulturul bicefal cu o sabie și un sceptru și zeul Marte. Statuile sunt încadrate la exterior de două bombarde. Basoreliefurile sculptate prezintă scene din mitologia antică.

A doua Poartă. A fost refăcută după ce a fost distrusă la începutul secolului al XX-lea. Poarta se regăsește la capătul superior al pantei unde se află și Poarta I. Cele două ziduri laterale, cu două ghiulele deasupra, care au mai rămas din vechea Poartă a II-a, au reprezentat punctul de pornire pentru reconstruirea întregii porți, realizată cu ajutorul fotografiile mai vechi, fiind reînnoită în anul 2009.

A treia Poartă. Reprezintă cea mea impresionantă constructie baroc dintre toate cele patru porți din cadrul fortificației. Comparată tot cu un arc de triumf, având tot trei intrări, ca și Poarta I, se remarcă prin stilul doric. Poarta a III-a  face intrarea propriu-zisă în fort, în zona unde sunt concentrate cele mai multe dintre monumentele istorice. Statuia triumfătoare ce se ridică deasupra porții aparține împăratului Carol al VI-lea al Austriei, sub domnia căruia s-a construit Cetatea Alba Carolina, care îi poartă și numele.

A patra Poartă. Încheie cercul monumentelor cu însemnătate importantă din cadrul Cetății Alba Carolina. Se află la mjlocul dintre cele două mari catedrale, cea romano-catolică Sf. Mihail și cea ortodoxă a Încoronării. Odată ce ai lăsat în urmă fortificația, poarta oferă ieșirea spre Platoul Romanilor.

3. Admirați monumentele istorice

Cetatea Alba Carolina dispune de prezența unor importante monumente ce stau mărturie evenimentelor petrecute în istoria orașului dar și în evoluția țării noastre. Cele mai multe dintre ele dispun de o poziționare semnificativă raportată la evenimentul petrecut în sine. Astfel, în locul în care s-a purtat o bătălie importantă sau unde personalități importante au murit pentru patrie regăsim astăzi statui, busturi sau monumente ridicate în cinstea unor oameni care au schimbat cursul evenimentelor.

Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul. Lucrarea din bronz îl reprezintă pe domnitor exact ca în ziua în care acesta își făcea intrarea triumfală în Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599. Mihai Viteazul are o postură de învingător, în mâna stângă ridicând buzduganul, iar în cealaltă mână hățurile calului. Sculptată de către Oscar Han, statuia a fost ridicată în memoria împlinirii a 50 de ani de la Marea Unire a Transilvaniei cu România. Cu ocazia a mai multe evenimente petrecute în anul 1968, statuia a fost dezvelită alături de noile expoziții ale Muzeului Unirii.

Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan. Cum intri în cetate prin Poarta I, apoi urci spre Poarta a II-a, ți se dezvăluie marele monument, situat față în față cu Poarta a III-a. Impunătorul edificiu a fost ridicat în memoria martirilor Horea, Cloșca și Crișan chiar pe locul unde în anul 1784 Horea și Cloșca au fost întemnițați. Acesta a fost ridicat cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la răscoala în care au fost executați cei trei. Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan are o înălțime de 28 m, aceasta fiind dată de impunătoarea săgeată careia îi sunt alipite alte trei elemente la fel de principale. La baza acesteia se află o celulă simbolică amintind de locul unde au fost ținuți prizonieri Horea și Cloșca, iar deasupra celulei sunt sculptați în basorelief cei trei martiri care stau drepți în fața oamenilor . Pe latura opusă, estică, se impune statuia Victoriei înaripate care ține în mâna ei o cunună de lauri, cu inscripția pe soclu: „SMERITĂ ÎNCHINARE LUI HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN”.

Busturi. De altfel, regăsim o concentrare mare a acestora situate de-a lungul Sălii Unirii, atât înauntru cât și la exteriorul acesteia. Sculpturile sunt alinate atât la intrarea din față a muzeului, cât și în partea din spate. Personalitățile care figurează în complexul de busturi au reprezentat nume importante în lupta dată înfăptuirii Marii Uniri dintre Transilvania și România la data de 1 Decembrie 1918. Cu prilejul marcării a 75 de ani de la marele eveniment ce a schimbat cu adevărat istoria unei națiuni, în anul 1993, complexul de busturi este amplasat la Sala Unirii. Dintre personalitățile cunoscute îi numărăm pe:  Ioan Suciu, Vasile Goldiș, Ion I. C. Brătianu, Constantin Prezan, Ioan Rațiu, Take Ionescu, Iuliu Maniu.

4. Acordați atenție marilor catedrale

Catedrala Încoronării. Cunoscută ca și Catedrala Reîntregirii, biserica ortodoxă a luat naștere în perioada următoare a Marii Uniri, și anume între anii 1921-1922. Catedrala Ortodoxă a fost construită având ca scop principal refacerea Mitropoliei pe care Mihai Viteazul a ridicat-o, dar care a fost distrusă în 1714 datorată stăpânirii habsburgice. Ca semn de omagiu, statul român clădește opera arhitectonică în doar doi ani, având ca hram „Sfânta Treime”, același ca și al vechii Mitropolii a Transilvaniei. În dreapta și stânga pronaosului stau astăzi mărturie portretele lui Mihai Viteazul și al soției sale, Doamna Stanca, ca și semn al ctitoririi bisericii. Arhitectura Catedralei a însemnat o reproducere a Bisericii Domnești din Târgoviște realizată în cruce greacă înscrisă.

Catedrala romano-catolică Sf. Mihail. Reprezintă unul dintre cele mai vechi monumente de mare importanță din Transilvania datorită arhitecturii sale medievale dar și vechimii sale (1000 de ani), fiind comparată cu Notre Dame din Paris. Ridicarea acesteia este plasată în descursul a mai multor perioade, recente săpături arheologice și vechi documente atestând situarea altor două monumente pe locul în care se află astăzi catedrala. Cele două monumente sunt reprezentate tot de două biserici, prima de dimensiuni mai mici, care datează din secolele IX-X, iar cea de-a doua, mai mare, care datează de la începutul secolului al XIII-lea. După ridicarea celei de-a doua biserici, se decide la scurt timp construirea catedralei care înglobează oarecum fosta biserică. Înălțarea acesteia se întinde de la începutul secolului al XII-lea până la sfârșitul acestuia, fiind oprită la un moment dat de mai multe evenimente de natură istorică, precum: invazia tătarilor (1241) și răscoala sașilor din Transilvania (1277) .

5. Vizitați cele mai reprezentative muzee

Muzeul Unirii. Muzeul, care acoperea la început doar o colecție infimă în număr de câteva sute, constând în obiecte arheologice, cărți dar și monede,  și-a deschis porțile pentru prima dată în alt loc decât cel în care se află astăzi. Acesta a fost înființat în anul 1887, anul în care a fost întemeiată Societatea de istorie, arheologie și științele naturale, care astfel pune bazele creării unei colecții de antichități descoperite în orașul Alba Iulia. Cu timpul, colecția acestuia se mărește, fiind adăugate lucruri și obiecte personale ale participanților de la revoluția din 1848-1849. Cele mai importante documente aduse atunci însă vor fi cele șase volume ale Marii Uniri.

Muzeul Unirii este inaugurat oficial la 28 noiembrie 1968, ca și consecință a restaurării edificiului „Babilon”, clădire care devine astfel locație permanentă pentru muzeu. Un alt mare eveniment care definește istoria muzeului îl reprezintă împlinirea a 2 000 de ani de la prima atestare a orașului, dar și 375 de ani de când a fost înfăptuită prima Unire de către Mihai Viteazul. În cadrul acestuia, muzeul are parte de o recunoaștere națională, numărându-se atunci 165 000 piese, dintre care: 7 457 preistorice, 5 102 dacice, 9 741 romane, 6 989 feudale, 17 254 numimatică, 48 573 istorie modernă și contemporană, 10 000 etnografie, 42 000 volume în biblioteca de specialitate.

Sala Unirii. A luat viață prin cel mai important eveniment al țării, și anume ca locul unde s-a semnat la 1 Decembrie 1918 actul unirii, care alătura României deja formate, Transilvania. Clădirea în care funcționează a fost ridicată în 1898 și adăpostea militarii care rămâneau în garnizoană, pe timpul Imperiului Austro-Ungar, clădire cunoscută ca și Cazinoul militar. După Marea Adunare Națională de la 1918, clădirea a primit un alt caracter, fiind restaurată între anii 1918-1922, recunoscându-i-se astfel semnificația națională.

Muzeul Principia. Muzeul se află poziționat exact pe locul unde cu timp in urmă se descopereau urme ale prezenței castrului roman Apulum, castru care a devenit în timp nucleul de bază al formării orașului. Clădirea muzeului adăpostește camera de tezaur unde erau depozitate finanțele legiunii, birourile ofițerilor, dar și o instalație de încălzire romană. De asemenea, în curtea muzeului sunt prezente vestigiile romane descoperite de către arheologi.

Surse bibliografice: Roca Denisa, 2017, Lucrare de licență „Patrimoniul turistic cultural al municipiului Alba Iulia”

Autor: Roca Denisa

The post Cetatea Alba Carolina – Lecție de istorie și turism first appeared on Turism Istoric.

Turnul Sfatului din Sibiu desparte Piața Mare de Piața Mică. A fost construit în secolul al XIII-lea cu scopul de a servi drept poartă de intrare în cea de a două centură de fortificații a orașului. Funcția de apărare a turnului a reprezentat baza denumirii acestuia. (1)

În anul 1585, în urma unui cutremur, o parte a turnului se prăbușește și îl îngroapă sub zidurile sale pe pictorul Johann David. Din acest motiv, astăzi doar parterul și primele două etaje aparțin construcției inițiale. La trei ani după cutremur, monumentul a fost recondiționat cu ajutorul financiar primit din partea locuitorilor orașului.

Forma actuală a turnului nu respectă construcția originală. Acoperișul și-a modificat înfățișarea de-a lungul timpului, schimbându-și atât forma, cât și mărimea. Turnul are șapte etaje, accesul la acestea fiind asigurat printr-o scară spiralată care are 141 de trepte. Mecanismul orologiului poate fi observat la al șaselea etaj, iar ultimul etaj oferă vizitatorilor posibilitatea de a privi peste întregul oraș.

Utilizat pe rând ca turn de poartă, depozit de grâne sau închisoare, Turnul Sfatului din Sibiu găzduiește în prezent diferite expoziții de artă și este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale Sibiului.

Note:

(1) http://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/turnul_sfatului

Autor: Amalia Grigore

The post Turnul Sfatului – de la poartă de intrare în fortificație la punct de atracție turistică first appeared on Turism Istoric.

Ediția din acest an va cuprinde parade, expoziții prelegeri, prezentări de carte japoneză, ateliere de limbă și cultură japoneză, demonstrații și ateliere de Aikido, Kenjutsu, Sushi, Origami, Shodo.

Printre organizatorii Lunii culturii japoneze 2017 se numără: Ambasada Japoniei în România, Japan Foundation, Universitatea Româno-Americană, Academia de Studii Economice, Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, Muzeul Țăranului Român, Biblioteca Academiei Române, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea din București, Japan Desk Scotland, Chado Urasenke Tankokai Romania, Asociația Sportivă Nobori Aikido Aikikai, Asociația Cluburilor de Kendo, Iaido și Jodo, etc.

Programul Lunii culturii japoneze poate fi consultat mai jos:

2 noiembrie – Atelier și paradă de kimonouri, cu participarea designerului Nobuaki Tomita

2-12 noiembrie – Expoziție de stampe japoneze din epoca Meiji

6-8 noiembrie – Festivalul filmului japonez

6-12 noiembrie – Săptămâna culturală japoneză la Universitatea din București

13 noiembrie, ora 12.30-14.30 – “Grădinile japoneze”

16 noiembrie, ora 10.00-12.00 – Atelier de Shodo susținut de maestra caligraf Taki Kodaira

22 noiembrie-24 decembrie (vernisaj: 22 noiembrie, ora 18.00 ) – Expoziție de hărți vechi ale orașului Tokyo

23 noiembrie, de la ora 16.00 – Atelier de confecționare a păpușilor Daruma

25-26 noiembrie, ambele zile de la ora 9.00 – Campionatul Național de Kendo

28 noiembrie, de la ora 11.00 – Deschiderea Centrului Cultural Nobori

29 noiembrie, ora 19.00 – “Chanoyu și Zen. Influența budismului Zen în formarea spațiului spiritual al Ceremoniei Japoneze a Ceaiului”

Autor: Amalia Grigore

The post Luna culturii japoneze – 2-16 noiembrie 2017 first appeared on Turism Istoric.

„Aurul și argintul antic al României” reunește peste o mie de piese arheologice reprezentative, lucrate din aur şi argint, descoperite pe teritoriul României. Structura expoziţiei ilustrează, prin aceste obiecte de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, o perioadă de peste șase milenii, cuprinsă între Neo-Eneolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea a.Ch. – secolul al VII-lea p.Ch). Mărturie pentru veleităţile artistice şi îndemânarea orfevrilor de altădată sau pentru complexitatea soluţiilor tehnologice folosite pot sta, printre altele, piesele din inventarele ansamblurilor princiare getice (Craiova, Cucuteni-Băiceni, Poiana Coţofeneşti, Agighiol sau Peretu), diversitatea şi bogăţia de forme a orfevrăriei dacice (brăţările polispiralice de aur descoperite în zona cetăţii de la Sarmizegetusa Regia sau tezaure precum cele de la Sâncrăieni, Peteni, Drăgeşti, Tăşad, Sacalasău, Rociu, Bălăneşti etc.) şi, nu în ultimul rând, inventarele funerare şi tezaurele Evului Mediu Timpuriu sau Antichităţii Târzii, Pietroasa, Apahida, Cluj-Someşeni sau Histria.

Acest eveniment reprezintă o șansă unică de a admira o multitudine de obiecte de patrimoniu ce fac parte din categoria Tezaur, cuprinse într-o singură expoziție.

Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu peste 32 de muzee de profil din întreaga ţară, printre care se numără și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, a demarat acest proiect expoziţional în decembrie 2013 și, până în prezent, expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Iaşi, Constanţa, Piatra Neamţ, Suceava, Bârlad, Galați.

Expoziția a fost prezentată pentru prima dată în afara granițelor țării, la Debrecen, în Ungaria, în perioada iulie – octombrie 2017.

The post Deschiderea expoziției „Aurul și argintul antic al României” la Târgoviște first appeared on Turism Istoric.

Proiectul înfățișează simbolic, prin elemente cu puternic impact vizual, scene ce preced și succed momentul Marii Uniri de la Alba Iulia. Desfășurarea evenimentelor reflectă acumularea energiilor necesare în vederea desăvârșirii dezideratului românilor din provinciile istorice.

100 de zile ale Marii Uniri este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale în cadrul Programului ACCES CENTENAR.

Expoziția de artă vizuală care va fi vernisată, Vineri 3 octombrie, ora 18:30, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr 38, va putea fi vizionată în perioada 3-7 noiembrie, în cadrul orelor de funcționare ale instituției.

Grație sensibilității artistei Daniela Frumușeanu, conferențiar universitar doctor în cadrul Departamentului Design Textil și Arte Textile al Universității Naționale de Arte București, reperele temporale au fost puse în valoare, fiind filtrate plastic pentru a contura momente istorice cheie, îmbinând imaginea unor personalități istorice:Regina Maria, Regele Ferdinand I, generali și politicieni cu imagini ale unor personaje anonime sau colective, care participă afectiv sau efectiv la momente de referință din istoria României.

Curatorul expoziției de la București este scriitorul Daniel Sur.
Asociația DAR DEVELOPMENT realizează proiectul cu sprijinul partenerilor Arhivelor Naționale ale României și Institutul Cultural Român la care se adaugă instituțiile care găzduiesc expoziția în periplul său în alte două orașe simbol pentru înfăptuirea Marii Unirii: Alba Iulia, unde parteneri ne sunt: Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Museikon care va găzdui expoziția, urmată de Iași, capitala rezistenței naționale în timpul Primului Război Mondial, unde lucrările vor fi expuse la Muzeul Municipal Iași cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și Departamentului Iașul Centenar.

Artista Daniela Frumușeanu realizează lucrări de mari dimensiuni folosind materiale și tehnici variate, îmbinând abordarea simbolică cu cea concretă- documentară realizând un demers estetic și educativ. Scrisul, literele, mesajele fie că sunt: scrisori, pagini de ziar sau chiar pagini din jurnalul zilnic al Reginei Maria, devin un lait motiv al expoziției pe care o puteți viziona timp de 4 zile la București.

Manager de Proiect: Alexandra Brutaru, Președinte DAR Association

Artist vizual: Conf.univ.dr. Daniela Frumușeanu

Consultanță istorică: dr. Claudiu Victor Turcitu, Arhivele Naționale ale României

Contact: office@dardevelopment.ro

The post 100 de zile ale Marii Uniri first appeared on Turism Istoric.

Organizat în cadrul proiectului cultural „Revitalizarea patrimoniului cultural românesc în Dobrogea și Cadrilater”, evenimentul marchează lansarea volumului colectiv „Dobrogea culturală între Constanța și Balcic – Istorie, patrimoniu, peisaj”, realizat de o echipă multidisciplinară de specialiști și voluntari.

Totodată, vom dezbate împreună idei de revitalizare a patrimoniului cultural din Dobrogea și Cadrilater, vom afla poveștile neștiute ale celor doua zone și vom degusta unele dintre cele mai bune vinuri ale podgoriilor dobrogene.

Proiectul „Revitalizarea patrimoniului cultural românesc în Dobrogea si Cadrilater” este implementat de Asociația ARCHÉ, în parteneriat cu Filiala Teritoriala București a Asociației Peisagiștilor din România (AsoP, Filiala Teritorială București – Ilfov), Asociatia-Editura Istoria Artei și Muzeul Naţional Cotroceni.

Proiectul beneficiază de susținerea unor organizații din domeniul culturii, patrimoniului și tineretului – Arhivele Nationale ale Romaniei, Cercetaşii Marini, Muzeul Național Peleș, Tineret în re-Acțiune – Club de jurnalism și implicare civică, precum și al Dianei Slav, ințiatoarea proiectului Constanta Walking Tour / Constanţa La Pas.

Proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și sponsorizat de Alira Vinul. Accesul pentru presă se face de la ora 15.00 pentru masa rotundă şi la ora 18.00 pentru conferinţă. Vă rugăm confirmati prezenţa dumneavoastră la numărul de telefon

021 317 31 06 sau adresa de email relatiipublice@muzeulcotroceni.ro

The post „Dobrogea culturală între Constanța și Balcic – Istorie, patrimoniu, peisaj” first appeared on Turism Istoric.

Proiectul este finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și se desfășoară sub patronajul Ambasadei României în Italia și al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta.

Festivalul propune o nouă abordare a tradiției corale sacre, mai puțin prezentă în panorama muzicală contemporană, cu obiectivul de a deveni un punct de referință pentru iubitorii acestui gen de muzică. Astfel, sâmbătă, 28 octombrie 2017, începând cu ora 10:00, Accademia di Romania din Roma (Piazza José de San Martin, 1) va găzdui conferința “Originea cântului coral sacru”. La eveniment vor participa: E.S. Liviu Petru Zăpîrțan, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta, Alina Pârvulescu, secretar general al Asociației Naționale Corale din România și dirijorii corurilor participante. Evenimentul se va încheia cu analiza unei partituri ce va fi interpretată de corurile prezente.

Duminică, 29 octombrie 2017, începând cu ora 16:00, va avea loc un maraton muzical la Oratorio del Caravita din Roma (Via del Caravita 7) cu: Arpeggio & Roua, grupul coral al Asociației Culturale ARPRO; S. Dionisie Exiguul și S. Roman Melodul, corurile Episcopiei Ortodoxe Române din Italia; Gaudium Poloniae, corul Comunității Poloneze din Italia; corul Betel al Comunității Penticostale Române din Italia; Ioan D. Chirescu, corul istoric din Cernavodă și Schola Cantorum, corul Academiei LAR din Roma. Intrarea la evenimente este gratuită.

“Am dorit să plecăm de la început, de la rădăcinile sacre (n.d.r. Sacred Roots) care ne unesc, indiferent de religie sau naționalitate. Vrem să deschidem un dialog intercultural și interconfesional într-o limbă comună: muzica.” Simona Vasile, președintele Asociației ARPRO

The post Festivalul de Muzică Corală Sacră “SACRED ROOTS FEST” first appeared on Turism Istoric.

Evenimentul va reuni specialiști din țară și din străinătate și se va concentra pe destinele individuale și colective ale membrilor Școlii Gustiene.

Prima zi a conferinței include, de la ora 18.00, și un eveniment deschis publicului larg: masa rotundă Mecanisme de adaptare în comunismul de tranziție, în cadrul căreia vor lua cuvântul Zoltán Rostás (profesor, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București), Radu Preda (Președintele executiv IICCMER), Stelian Tănase ( profesor, Facultatea de Științe Politice, Universitatea București) și Mioara Anton (cercetător, Institutul de istorie „Nicolae Iorga”). Moderator: Ionuț Butoi. Invitații se vor axa pe maniera în care acest regim s-a implementat, precum și pe modul  în care oamenii „vechiului regim” au reușit (sau nu) să supraviețuiască în noua lume, folosindu-și capitalul social și cultural dobândit în România interbelică.

Școala Gustiană sau Școala Sociologică de la București reprezintă unul din cele mai interesante și complexe fenomene intelectuale din istoria recentă. Afirmată pe plan internațional în perioada interbelică, Școala dispare ca structură după instaurarea plenară a regimului comunist, iar membrii acesteia, începând cu Dimitrie Gusti, cunosc marginalizarea în viața academică și publică, arestul, condamnarea și, în unele cazuri, decesul în urma detenției. Cazurile lui Mircea Vulcănescu, Anton Golopenția și Victor Rădulescu-Pogoneanu, care au murit în închisorile comuniste, ale lui Traian Herseni, Lena Constante, Harry Brauner, Ernest Bernea, Octavian Neamțu care au cunoscut detenția, dar au reușit să-i supraviețuiască, sunt relevante pentru a înțelege amploarea cu care mecanismele represiunii au încercat să anihileze acest fenomen.

Programul conferinței poate fi accesat aici.

Pentru informaţii suplimentare despre această conferință sau despre alte proiecte IICCMER, vă rugăm să ne contactaţi la telefon +40 21 316 7565 sau la e-mail office@iiccmer.ro.

***

The post Conferință despre Școala Gustiană, un adevărat fenomen intelectual, organizată la București first appeared on Turism Istoric.

„Dacia, Moesia. Descrierea veche” este o hartă istorică ce se remarcă prin bogăția informațiilor, oferite în limba latină: localități dacice, ape și munți cu vechile denumiri. Pe cursul râului Sargeția apare o inscripție ce semnalează locul unde „regele Decebal și-a îngropat comoara”.

Prelegerea despre harta vedetă va fi susținută de istoricul dr. Silviu Anghel și va fi urmată de concertul Chordis Quartet. Inspirat de teritoriile descrise de hartă, programul va cuprinde lucrări de Haydn – Op. 20 nr. 2 în Do major și L. van Beethoven – Op. 18 nr. 4 în Do minor.

Accesul se face pe bază de înscriere la adresa comunicare@muzeulhartilor.ro și prin achitarea biletului de 8 lei/persoană.

***

Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali din România, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România în cele peste 100 de concerte organizate anual. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni în această Stagiune s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.

După succesul primelor evenimente, organizatorii promit în continuare să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă inedită asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.

Directorul MNHCV, Cristina Toma, la deschiderea Stagiunii: „La MNHCV publicul va găsi o colecție unică în România și rară în lume. Ne propunem să devină un spațiu de întâlnire al artelor, științelor și culturii, un centru de studiu al hărților preferat atât de către specialiști cât și de către publicul larg.”

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi este singura instituţie culturală cu acest specific din România și printre puținele din lume, în general hărțile fiind asimilate muzeelor de istorie sau militare, în timp ce cărțile sunt apanajul bibliotecilor.
Muzeul deține o colecţie de peste 750 de hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal regiunile române dar și țările Europei și alte continente. Nucleul central al colecției îl constituie donația familiei Adrian și Daniela Năstase din anul 2003, an în care a fost inaugurat Muzeul.

Găzduit într-o clădire construită în perioada interbelică, într-un stil ce aduce aminte de palatele venețiene de secol XV, Muzeul își propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor și un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii.

The post ”Cartografii sonore” la sfârșitul lunii octombrie first appeared on Turism Istoric.

Masoneria Egipteană se distinge de toate aceste rituri masonice prin anumite caracteristici și mai ales prin referința sa principală la Egipt, ale cărui antice mistere pretinde că le continuă. Ele se opun astfel curentului ”scoțian”, de spirit cavaleresc, pentru care Pământul Sfânt rămâne cel al Ierusalimului, al cărui Templu i-ar fi plăcut să-l reconstruiască. Dintre toate curentele masonice, curentul egiptean este cel mai ocultat fiind destul de departe de creștinism, doctrinele sale apropriindu-l mai degrabă de hermetismul alexandrin, legat de misteriile revelate umanității de către zeul Hermes-Toth (miturile Isis, Osiris, Horus și Seth) și de perioada de prosperitate a orașului  Alexandria. Conform curentului filosofic hermetic premisa comunicării o reprezintă dorinţa omului de a accede la o cunoaştere superioară.

În interiorul Masoneriei universale, Riturile ”Egiptene” apar ca mici secte respinse de marile obediențe din diverse motive, acuzate mai ales că fac ”trafic  de grade” deoarece nu practică cele trei trepte fundamentale ale masoneriei propriu-zise  (Ucenic, Campion, Maestru) ele fiind construite totuși asemănător (ritualuri, inițieri, scară de grade etc), membrii lor fiind adesea Francmasoni.

Francamsoneria egipteană, în gradele sale înalte dezvoltă conceptele hermetice, alchimice si de înaltă magie.

Principalele Rituri ale Masoneriei Egiptene sunt: ”Ritul de Misraim”, apărut în epoca Imperiului napoleonian, ”Ritul de Memfis” apărut în timpul domniei lui Ludovic-Filip și Ritul de ”Memfis-Misraim”, rod al unirii celor două Rituri, operate la sfârșitul secolului al XIX–lea.

Masoneria Egipteană a început să se dezvolte în secolul al XVIII–lea datorită unor factori diverși: moda Egiptului antic sau ”egiptomania”, marele avânt al Francmasoneriei și dorința de a concura Masoneria Scoțiană; gustul pentru hermetism și tradițiile secrete. Campania lui Bonaparte în Egipt a contribuit și ea la avantul Masoneriei. În epoca Luminilor și sub Imperiul napoleonian, se pot lega de Masoneria Egipteană, ”Ritul lui Cagliostro” și numeroase alte Rituri mai restrânse ale Masoneriei oculte cum ar fi ”Ritul Primitiv de Narbonne”, ”Arhitecții Africani”, ”Perfecții Inițiați de Egipt”, ”Ritul Sofiștilor”, ”Prietenii Deșertului” sau ”Ritul  Bătrânei Nurori”.

Ritul Egiptean al lui Cagliostro

Principalul inițiator, real sau mitic al Riturilor Masoneriei  Egiptene  și ale multor curente rozicruciene, rămâne celebrul  conte Alexandre de Cagliostro, pe numele lui adevărat Joseph Balsamo (1743-1795) care a inaugurat, pe 24 decembrie 1784, ”Ritul Înaltei Masonerii Egiptene” în cadrul lojei mamă Înțelepciunea Triumfătoare de Lyon. Ritul Egiptean al lui Cagliostro în trei grade (Ucenicul Egiptean, Campionul Egiptean, Maestrul Egiptean) era foarte modest, comparat cu cele nouăzeci de grade ale viitorului Rit Misraim, dar se pare că există o anumită legătură de filiație între ele, deoarece Cagliostro indroduce în 1788 Ritualul Masoneriei Egiptene în structura ”Ritului Misraim”  dând chiar un brevet pentru acest rit.

Ritul Primitiv de Narbonne

Originalitatea Ritului constă că a fost inițiat în loja ”Filadefilor din Narbonne” într-un cadru familial de François-Anne de Chefdebien dʼArmissan și cei șase fii ai lui, toți ofițeri și cavaleri de Malta, unul singur fiind  preot și canonic).

Elecția provizorie a demnitarilor lojei a avut loc pe 27 noiembrie 1779 iar patenta constituției Ritului Primitiv a fost obținută pe 23 martie 1780. Despre acesta s-a spus că era vorba de un Rit puțin cunoscut dar foarte vechi ca origine. Patentele erau semnate de ”Cavalerul Lăncii de Aur” și de ”Cavalerul Cuirasei de Aur”, veritabili Superiori Necunoscuți ai acelei vremi.

Conform Jean-Marie Ragon și Paul Naudon, loja Filadelfilor a tipărit în 1790 o broșură intitulată ”Nation générale sur le carcatère et lʼojet du Rite Primitif” (”Noțiuni generale privind caracteristicile Ritului Primitiv”) în care se găseau informații precise și detaliate privind sistemul Regimului.  Este vorba, spune Paul Naudon, de un amestec de teme mistice împrumutate din teoriile lui Martinez de Pasqually”, în special aceea a Reintegrării omului spiritual în esența lui originară. Conform patentei constitutive inițiatul trebuia să aspire din nou la numele de ”Fiu al lui Dumnezeu, purificat și perfect și să se cufunde fără împotrivire în sânul inefalabil de unde a ieșit”. Ritul este constituit din trei clase de Masoni cu zece grade de instrucție prezentate astfel: clasa întâi (Ucenic, Comparion, Maestru), clasa a doua (Maestru Perfect – Ales – Arhitect, Sublimul Scoțian, Cavalerul Spadei – Cavaler al Orientului – Prinț al Ierusalimului) și clasa a treia cu patru capitule: Primul Capitul de Roza-Cruce (membrul posedă cunoștințele care, în câteva Regimuri, fixeaxă cultul masonic și venerația unei mulțimi de respectabili Frați), Al doilea Capitul de Roza-Cruce (membrul este depozitarul documentelor istorice foarte importante prin genul, apropierile și varietatea lor), Al treilea Capitul (membrul se ocupă de toate cunoștințele Masonice, fizice, filosofice, ale căror produse pot influența fericirea, bunăstarea materială și morală a omului temporal), Al patrulea Capitul, numit al ”Fraților de Roza-Cruce al Marelui Rozarium” (membrul studiază cu mare sârguință cunoștințele aparținând ontologiei, psihologiei, pneumatologiei. Obiectul lor special fiind reabilitarea și reintegrarea omului intelectual spiritual în rangul și drepturile lui originare).

Membrii Lojei Filadelfilor formau un mic cenaclu de adepți care, în afara familiei Chefdebien era esențial constituit din personalitățile aristocrației sau burgheziei locale cum ar fi fost Contele de Hautpoul, ”cavaler devotat Ordinului de Malta” sau M. Castan, ”primul consul primar” din Narbonne.

Ritul Primitiv a fost practicat în loja narbonneză a Filadelfilor până în 1790-1791, epocă în care ”ședințele deveniseră mai puțin frecvente, mai puțin numeroase”.

În noaptea de 5 spre 6 august 1792 datorită unor ”îndrăznețe efracții” ale marchizului François de Chefdebien (principalul animator al Ritului) sau pierdut titlurile, registrele, portofoliile și dosarele acestui Rit.  Ca urmare a acestei întâmplări ”Frații” au hotărât să suprime adunările, să întrerupă admiterile, să se reunească în grupuri mici, să schimbe mai des locurile de întâlnire și să nu mai țină registre. Loja Filadelfilor și-a suspendat complet activitatea o dată cu moartea principalului ei animator, marchizului François de Chefdebien.

 Ritul Arhitecților Africani (Egipteni) și al Perfecților Înițiați de Egipt

A fost printre primele Rituri apărute, anterior celui al lui Cagliostro. A fost creat la Berlin în jurul anului 1767 de Frederich von Koppen, fost ofițer al armatei prusace. Acest regim profesa o doctrină destul de optimistă, un amestec de creștinism și hermetism. El comporta, în versiunea sa franceză, cinci înalte grade: Discipolul Egiptenilor, Inițiatul Misterelor egeene, Cosmopolitul, Filosoful Creștin și Cavalerul Tăcerii.

Ritul a fost introdus în Franța de Fratele Jean-Frédéric Kuhn, negustor originar din Strasbourg. El instalase o lojă a Arhitecților Africani la Paris și una la Bordeaux în 1773, ”Steaua arzătoare cu trei crini” care a fost în cele din urmă absorbită de Marele Orient, subzistând sub obediența acestuia până în 1827.

Ritul Perfecților Inițiați de Egipt 

Nu se cunoaște originea sa, este posibil ca ritul să fi fost întemeiat de ocultistul Aliette, zis și Etteilla, celebrul promotor al artei tarotului divinator de care s-a ocupat până la moarte sa, în 1791, purtând titulatura de ”Mare Mag”.

Ritul Perfecților Inițiați de Egipt poseda un important Colegiu la Lyon. El reprezenta ”sistemul filosofic al vechilor obiceiuri egiptene tăinuite de preoții  evrei sub emblema masonică” și cuprindea șapte grade: Ucenicul, Campionul, Maestrul – alcătuind prima clasă; Maestrul Perfect, Alesul Perfect, Micul Arhitect – alcătuind clasa a doua; Perfectul Inițiat de Egipt – a treia clasă. Acest Rit a fost continuat în regiunea Marseille, în orașul La Ciotat, la începutul secolului al XIX-lea, sub direcția Fratelui Charlie Geille, vameș și mason foarte activ, membru în majoritatea Regimurile de Înalte-grade ale epocii sale, inclusiv în Misraim și Ritul Scoțian Filosofic și inițiat în Ritul Bunul-Văr Carbonar.

 Prietenii Deșertului, Bătrâna Noră și Fratele Dumège de Toulouse

 În primii ani ai Imperiului arheologul Alexandre Dumège crea la Toulouse un alt Rit Egiptean în cadrul lojei-mamă a ”Suveranei Piramide a Prietenilor Deșertului”, Ritul Prietenilor Deșertului. Acesta poseda patru grade: Inițiatul de Memfis, Inițiatul de Thebaida, Perfectul Inițiat, Prințul Inițiat. De la Toulouse, Ritul s-a răspândit la Auch și Montauban . Nu se cunosc efectiv decât foarte puține lucruri despre Prietenii Deșertului care nu s-au făcut deloc cunoscuți în timpul lor. E adevărat că veritabila inițiere cerea un secret deplin…

Dumège, asemenea multor membrii ai ”Suveranei Piramide”, a făcut mult timp parte din Loja Napoleon cel Mare, creată în 1805, în cadrul căreia s-a intenționat restaurarea sub Imperiu a unui Rit specific la Toulouse, ”Ritul Scoțienilor Fideli” sau ”Bătrâna Noră”.

În lucrarea ”Franc-Maçonnerie toulousaine”, Michel Taillefer arată că sintagma ”Bătrana Noră” desemna în secolul al XVIII-lea  o putere sau un Rit Scoțian incontestabil de origine iacobită, apărut în 1747 în anturajul imediat al Pretendentului Charles Eduart Stuart.

După scriitorii Jean-Pierre Lassale și George Lamoine, ”Bătrâna Noră” ar putea desemna Vechea Fraternitate (de dinaintea creației Marii Loje a Angliei în 1717), termenul de ”Noră” fiind atunci o pronunție deformată a cuvântului din englezul ”brood” (cuib), în sensul arhaic de ”rasă”, ”progenitură”, ”familie” care poate fi, de asemenea, apropiat de termeni precum brotherhood (fraternitate) sau bride (logodnică, mireasă, soție mistică).

Ritul Bătrana Noră conținea, în 1810, nouă grade: Ucenic, Companion, Maestru, Maestru Secret sau Maestru Perfect, Arhitect, Comandor de Orient, Cavaler de Nazaret sau Roza-Cruce, Cavaler de Hersalaim sau al Vulturului, Menazhim sau Mare Inspector Închizitor Comandor.  Menazhimii se reuneau la ”Tribunale”, dar erau conduși de un consiliu dogmatic, A.S. (probabil ”Academia Înțelepciunii”). De remarcat în lista gradelor acestui Rit un efort de a-l asocia de tradiția Orientului Apropiat. Gradele de la 5 la 8 constituiau Masoneria Cruciadelor din perioada medievală.

Chiar dacă ”Bătrana Noră” se declara fidelă Scoției și nu Egiptului, ea prezenta anumite trăsături care o apropriau de „Masoneria Egipteană”: era plină de ocultism, domeniu căruia i se dedica în special ”Tribunalul Menazhimilor”, ea și-a confecționat o alură orientală decorându-și scara de grade cu titluri ebraice.

Ritul ”Bătrânei Nurori” dispare cu totul odată cu închiderea Lojei Napoleon cel Mare, după căderea Imperiului în 1814-1815.

Ritul de Misraim 

Începând cu Restaurația Franceză, pe când Riturile precedente nu numărau fiecare mai mult de douăsprezece grade, Masoneria Egipteană se dezvoltă sub Forma Ritului de Misraim în nouăzeci de grade împărțite în patru serii (simbolică, filosofică, mistică și cabalistică) umplut cu referințe alchimice, oculte și egiptene.

Ritul de Misraim  a apărut brusc la lumina zilei, la începutul domniei lui Ludovic al XVIII-lea și a reprezentat o sinteză a diverselor sisteme de înalte-grade practicate la acea vreme.

Conform scrierilor lui Bègue-Clavel,  gradele de instrucție erau împrumutate de la Scoțieni, de la Martiniști, din Masoneria Hermetică și din alte forme în vigoare, altădată, în Germania și Franța.

Termenul ”Misraim” sau mai exact ”Mitsraim” înseamnă în ebraică ”egiptean”. În biblie, ”Mitsraim” înseamnă strămoșul eponim al Egiptenilor, era prezentat ca al doilea fiu al lui Ham (fiul cel mai tânăr al lui Noah). Conform reformei din 1777 îl regăsim pe acest ”Misraim” în legenda societăților Roza-Crucea de Aur, unde se spune că el ar fi adus în Egipt o parte a Tradiției Sacre.

Acest Rit a cunoscut vremuri de glorie sub conducerea fraților Bedarride (Marc, Joseph și Michel), dar acuzat de a fi fost aliat al Carbonarilor, Ritul a fost persecutat începând din anul 1822. În realitate puțini membrii sunt, cu titlu individual, în același Misraimiți și Carbonari: Pierre-Joseph Briot și Charles Teste. Acestă dublă aparteneță provine, în principal, din faptul că cele două societăți s-au dezvoltat în Regatul de Napoli.

Ritul de Misraim a reușit să supraviețuiască până în ultimii ani ai secolului XIX-lea ca punct de raliere pentru exoteriștii și ocultiștii  potrivnici pozițiilor filosofice ale Mareului Orient, dar va dispărea în zorii secolului al XX-lea, slăbit de conflicte interne.

Ritul de Memfis

Ritul de Memfis apare sub domnia lui Ludovic-Philip. El reprezintă o schismă în raport cu rivalul său Misraim, în ciuda legendei mult mai glorioase pe care și-o atribuie. Acesta a fost construit, de Jacques Etienne Marconis de Nègre în 1838, ca o imitație a Ritului de Misraim integrând și alte aporturi. Astfel, straturile succesive ale construcție Ritului sunt în număr de nouăzeci și două, pe trei serii împărțite în șapte clase.

După conducătorii actuali ai ordinului de Memfis-Misraim, Ritul de Memfis s-ar fi născut din fuziunea operată între diversele Rituri ezoterice originare din sudul Franței, mai ales Riturile Hermetice dʼAvignon, Primitiv de Narbonne și al arhitecților Africani din Bordeaux cu un Rit gnostic de origine egipteană.

Ritul de Memfis a avut două loje la Paris („Osiris“ și „Philadelphes des“) și două la Bruxelles („La Bienveillance“ și „De Heliopolis“).

Cu toate calitățile și cunoștințele Marelui său Maestru și fondator, Marconis de Nègre, acesta nu a reușit să-l facă să prospere și l-a cedat în cele din urmă Marelui Orient, ceea ce grăbi dispariția lui din Franța. Totuși, datorită diverselor ”Charte” și patente de reprezentare, Memfis se devoltă foarte bine în străinătate. Îndeosebi în Egipt, în Statele Unite și în Marea Britanie. În această  din urmă țară, el servește pentru un moment ”proscriștilor” francezi care nu se simțeau bine în alte obediențe.

 Ritul de Memfis-Misraim

În 1881 și 1882, la instigarea lui John Yarker, Mare Maestru de Memfis în Marea Britanie și a lui Giambattista Pessina, Mare Maestru de Misraim la Napoli, anumite Puteri de Memfis și Misraim se uniră, proclamându-l pe Giussepe Garibaldi Mare Hierofat Mondial al tuturor Riturilor Masoneriei Egiptene. Domnia lui Garibaldi nu a durat nici măcar un an, din pricina morții sale, dar din această unire s-a născut noul Rit de Memfis-Misraim care, încetul cu încetul, le-a înlocuit pe celelalte două.

Ritul de perfecționare avea 97 de grade împărtițe în patru serii: Loja, Colegiu, Capitul, Senat, Areopag, Consistoriu, Marele Consiliu, Marele Tribunal, Marele Templu Mistic și Suveran Sanctuar.  În anul 1985, Ritul de Memfis-Misraim număra în întrega lume peste 5500 de membri repartizați în aproximativ 85 de loji (dintre care 6 în Belgia și aproape 25 în Franța).

În 1888, asistăm la marea trezire rozicruciană în toate tările Europei. Noile organizații  Roza-Cruce care apar vor fi adesea legate de Ritul de Memfis-Misraim. Oculțiștii ca Papus (pe numele său adevărat Gerard Encauss), Jean Bricaud sau Robert Ambelain vor fi deopotrivă Mari Maeștri de Memfis-Misraim și maeștrii ai Ordinelor Rozicruciene. Dar unirea din 1881-1882 între Riturile de Memfis și de Misraim nu împiedică apariția altor noi sciziuni. Este mai ales cazul epocii  FUDOSI (Federația Universitară a Ordinelor și Societăților Inițiatice) când Riturile franceze, revedincându-se fie de la Masoneria Egipteană, fie de la Roza-Cruce, fie de la Martinism, se trezesc tăiate în două: o tendință se cristalizează într-adevăr în jurul direcției lui Constant Chevillon, succesor al lui Jean Bricaud la conducerea Ritului de Memfis-Misraim, cealaltă tendință participă la FUDOSI, în alianță cu Rozicrucienii belgieni, elvețieni și americani. Federația FUDOSI urmărea trei obiective: armonizarea învățăturilor, mai ales ale acelor fraternități care se considerau a avea aceeași tradiție (de exemplu, Roza-Crucea); să exercite pe plan practic o acțiune coordonată îndreptată spre lumea exterioară (de exemplu răspindirea unor anumite idealuri sau cunostințe) și să se ferească de acțiunile diverșilor ”aventurieri ai ocultismului”.

După al doilea război Mondial, au loc noi regrupări, din care se ivește figura lui Robert Ambelain care încearcă să realizeze în jurul lui unitatea Masoneriei Egiptene, ilustrând prin puterea sa foarte personalizată una din caracteristicile principale ale acestui tip de societate inițiatică. În sfârșit, instalarea lui Gérard Kloppel, 31 decembrie 1984, pare să inaugureze o nouă perioadă, în cursul căreia Masoneria Egipteană ar putea foarte bine să se delimiteze de ocultism, pentru a se apropria de obediențele masonice ”ortodoxe”.

În prezent, Ritul de Memfis-Misraim își desfășoară activitatea în Franța, Marea Britanie, Italia, Spania, România,  Elveția, Statele Unite ale Americii, Venezuela, Argentina, Belgia, Rusia, Brazilia, Serbia, Chile, Grecia, Mexic, Israel, Muntenegru, Mauritius, Albania, Macedonia, Noua Caledonie, Kosovo, Portugalia, Martinica, Croația, Guatemala și  Scandinavia.

De la sfârșitul secolului al XVIII-lea și până astăzi ”Masoneria Egipteană”, departe de a dispărea, n-a făcut decât să sporească, pentru a deveni una dintre principalele componente ale curentului ocult modern.

Autor: Cristina-Mariana Tincă

Pentru elaborarea acestui articol am consultat următoarele surse bibliografice:

-Gérard Galtier – ”Istoria Riturilor Egiptene ale Francmasoneriei”

-Benjamin Fabre (Jean Guiraud)  – ”Un initié sociétés secrétes supérieures – Franciscus, Eques a Capite Galeato” („O inițiativă a societăților secrete superioare – Franciscus, Eques a Capite Galeato”)

-Jean-Marie Ragon – ”Orthodoxie maçonnique” („Ortodoxia masonică”).

The post Istoria Riturilor Egiptene ale Francmasoneriei first appeared on Turism Istoric.

Aflată în oraşul cu acelaşi nume, Cetatea Râşnov este fortificaţia care atrage astăzi numeroşi turişti datorită suprafeţei şi a stilului arhitectonic, însă aşezământul dintre Poiana Braşov şi Munţii Piatra Craiului oferă mărturii despre evenimente petrecute cu sute de ani în urmă.

Prima menţiune a cetăţii datează din anul 1335, cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor când a fost pustiită din nou Ţara Bârsei, în afară de cetatea de pe Tâmpa şi Cetatea Râsnovului care nu au putut fi cucerite.                          Cetatea Râşnov are un stil arhitectonic simplu, apropiat de construcţia caselor obişnuite, adaptat cerinţelor de fortificare, aerul medieval păstrându-se şi acum după 500 de ani de existenţă. Ca material de fortificaţii au fost întrebuinţate piatra şi cărămida,înălţimea zidurilor este de 5 metri, iar lăţimea cea mai mare o prezintă zidul sudic întrucât în unele locuri are un metru şi jumătate.

În interiorul cetăţii turiştii pot vizita muzeul de artă feudal în care sunt expuse armuri, arme, galerii, mobilier de epocă, porturi specifice secolului dar şi câteva obiecte mai neobişnuite pentru timpul nostru, dar comune în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, cum ar fi: o mască de tortură şi un jug pentru transportarea prizonierilor.

Un alt aspect  legat de Cetate ce merită menţionat este faptul că înanul 2009 a fost inaugurat cel de-al treilea Centru de Informare pentru Patrimoniu UNESCO din România, două centre similare fiind deschise la Sibiu şi Sighişoara, în 2007. 

Cetatea Râşnov mai primeşte un punct în plus la testul de evaluare deoarece a constituit locaţia unor mari producţii cinematografice româneşti, precum Dacii (1966) şi Nemuritorii (1974), ambele în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Aşadar, Cetatea Râşnovului ascunde numeroase poveşti şi întâmplări ce aşteaptă a fi descoperite,  lucru dovedit de numărul impresionant de turişti care îi trec pragul.

Autor: Cristian Bindar

Surse:

Cetatea Rasnov

Citeste si:

Castelul Bran a făcut primul pas în Tunelul Timpului

Cetatea Alba Iulia îşi dezvăluie, după 300 de ani, ultimele secrete

Castelul Corvinilor – fascinant atat in trecut, cat si in prezent

The post Cetatea Râşnov – Curiozităţi şi istorii despre o veritabilă fortificaţie medievală first appeared on Turism Istoric.

Primul cartier vizitat a fost Brooklyn unde am și stat în casa unui chitarist care repeta în studioul de sub hostelul său. Hostel e totuși mult spus, era mai degraba o parte a casei sale. Shel avea o pălărie de cowboy sub care-și ascundea părul afro style, câteva pene ca accesorii  și o atitudine care, împreuna cu decorul casei sale m-a făcut sa regret că nu am spus nimanui unde merg exact. Dar apogeul stării de teama a fost atins când am ajuns in living room-ul murdar unde stătea la masa un tip care bea dintr-o cană ciudată și părea puțin fumat. Avea si un tatuaj cu note muzicale, dar detaliul acesta mi-a scapat prima data și l-am asociat imediat cu  un personaj dintr-un film cu droguri, probabil  Narcos. Împreuna cu Shel, au creat cuplul fantastic. Aparent era colegul meu de cameră, Fito, care bea mate, un ceai care are un gust oribil, zic eu. Fito din Argentina era saxofonist și venise in NY să învețe și să ii asculte pe marii maeștrii. Acum pot spune că datorită lui Fito am văzut orașul din altă perspectivă, una care m-a condus seara prin localuri cu muzică faină și artiști de pretutindeni.

Prima zi am colindat cu Fito si Bryan, noul meu prieten din Brooklyn, iar singura exclamație pe care am putut să o fac a fost „Wow, e exact ca în filme !”. Străzile, oamenii prietenoși, tot. În acea zonă erau preponderent de culoare sau evrei  care semănau  cu niște rabini grăbiți. Prin urmare străinii erau ușor de reperat.

Brooklyn este totuși un cartier unde poți găsi totul ieftin, inclusiv mâncare, asta dacă nu ți-e teamă să încerci localuri care arată nu prea avizate, dar în care sigur te împrietenești cu chelnerul care e din alt colț al lumii și care e gata să te interogheze, dar și să-ți dea sfaturi.

Și metroul, care este plin de surprinze. În afară de stațiile colorate, și  muzica e diferită. Am ascultat de la jazz la saxofon, la coveruri precum Crazy și trebuie să menționez că erau atât de reușite încât preferam să „pierd” câteva metrouri.

Ca să trecem la subiect, adică ce am vizitat efectiv, o să încep cu Brooklyn Bridge, unde e musai să prinzi apusul ca să rămâi cu gura căscată. E o experiență pe care o să o împarți cu mulțimea venită cu același scop. Și dacă tot vei ajunge în zonă nu rata cafeneaua Brooklyn Roasting Company, aproape de pod , cu o cafea cu o aromă magică și amenajată cam așa:

@Photo by Lien Baert

Și dacă vă întrebați cine e Lien, vă pot spune că este prietena mea din Belgia pe care am cunoscut-o la hostel și care face poze minunate.

Și, în final, renumitul Brooklyn Bridge:

Neapărat în New York să căutați un sky bar sau un hotel cu sky bar având în vedere că este orașul zgârie norilor. Noi am umblat vreo doua ore până să găsim unul și îmi cam și pierdusem speranța, dar cu puțină documentare înainte, sportul nu este necesar. După ce întrebat peste tot, am ajuns la  bar-ul din imagine care m-a făcut să regret că voiam să renunț.

Next, muzeele din NY. Din păcate nu am vizitat decât Metropolitan Museum of Art. Dacă nu era Bryan, nu știam că se poate dona o sumă dacă ești student. Detaliile despre MOMA se pot vizualiza pe site-ul lor. Este un muzeu impresionant, cu o multitudine de categorii, de la mumiile  Egiptului Antic la picturi impresioniste.

Fiind atât de diversificat , aveți nevoie de minim 2 h pentru a-l vizita. Aș fi vrut să mai văd MOMA și New York Public Library, dar nu am avut destul timp. De aceea trebuie să revin, neapărat! Voi să nu faceți ca mine și să rămâneți măcar 5 zile.

Lângă muzeu este Central Park, oaza de liniște a New York-ului, unde m-am plimbat preț de o zi și unde l-am ascultat pe Fito și un saxofonist din Rusia cântând.

Cred că îl puteți asculta și acum în Central Park, încânta vizitatorii de peste 20 de ani.

Parcul este plin de  vietăți, de la păsări la veverițe  care nu se mai sfiesc de oameni.

Times Square nu este chiar locul potrivit dacă te simți agorafob și dacă reclamele te cam irită. În schimb, poți verifica dacă într-adevăr e ca la TV timp de câteva minute, limita de toleranță.

Pentru iubitorii de plimbări cu vaporul/ ferry-boat-ul, o veste bună, The Staten Island Ferry vă poate aduce mai aproape de Statuia Libertății și este un serviciu gratuit. Trebuiesc avute în vedere orele curselor care se pot afla aici, precum și adresa și alte detalii. Le puteți găsi la următoarea adresă :  http://www.siferry.com/schedules.html

@ Photo by Lien Baert

Chinatown, o alta zonă pentru aventuroși, plină de culoare și forfotă. Am mers in Chinatown special pentru dumplings, dar si mooncake-ul a meritat deplasarea, deși este o zonă mai săracă a orașului și asta se vede. Culorile vii, forfota, dragonii și ochii migdalati m-au făcut să mă simt ca în Lost in Translations.

@Photo by Lien Baert

Alte locuri  pe care le-am văzut și vi le recomand   ar fi : Manhattan și cluburile cu concerte de toate tipurile, Wall Street ca să simțiți aerul de business și tot ce vă mai surâde.

La final de articol, vă sfătuiesc să vă planificați eficient timpul, nu ca mine, pentru  a nu vă lăsa duși de val și a rata locuri. Cel mai important lucru este, însă, să vă faceți prieteni  care să vă marcheze și înfrumusețeze experiența.

Articol redactat de Mihaela Cățeluș

The post New York, orașul tuturor contrastelor. Jurnal vizual, sfaturi și locuri pe care nu trebuie să le ratezi first appeared on Turism Istoric.

Doar dacă ai pătruns în fantasticul univers al științei, poți afirma că ai vizitat capitala Poloniei așa cum se cuvinte. Modern, interactiv și foarte popular, Centrul Științific Copernic (Centrum Nauki Copernic) constituie unul din cele mai apreciate muzee ale Europei.

O încercare de a reafirma statutul științei și cercetării, într-o țară profund religioasă.

Acestea reprezintă cuvintele Ministrului polonez al Educației, la scurt timp după deschidere. Un cosmos al experimentelor, muzeul poartă numele lui Nicolaus Copernicus, cel care a luptat împotriva monopolului religios din Polonia. Edificiul  întruchipează un adevărat act de curaj, în primul rând datorită acestui motiv (în eterna luptă cu strictețea religiei, divergența științei a triumfat) și, în al doilea rând, datorită aspectului care te trimite cu gândul către un adevărat laborator de cercetare! Imediat cum zărești curtea, simți că ai pătruns într-o cu totul și cu totul altă dimensiune (sau, cel puțin…asta am simțit eu 🙂 ).

Arta și Științele, într-o coajă de experimente

Atențiune, atențiune! Toate științele să se alinieze! Tu, artă, vin’ aici de ne încântă! Localnici și turiști, învăluiți de curiozitate, vor să afle cu ardoare cum atomii fuzionează, cum particulele relaționează și cum lumina se formează! Nisipul cel de colo, e atracția principală: toți copiii se înghesuie ca să creeze, cu mânuțele dornice de lucru, felurite forme de relief. Nu-i așa că geografia-i mai ușoară? Textele din carte, parcă erau deșarte, căci elevii nu aveau parte de o demonstrație. Dacă turistul se uita, până să ajungă la Varșovia, la văzduhul binecuvântat de nori, fără să cunoască tipurile, după ce a vizitat muzeul de științe, a devenit expert. Cirrus, Stratus, Altostratus, Columbus, doar câteva feluri, dintr-o ploaie de exemple. Ah, că tot veni vorba de ea, cum se formează ploaia? Copernicus deține răspunsul mult căutat.

Poți să te cunoști mai bine, dacă treci pe la mine!

Legenda spune că Nicolaus Copernicus a fost un veritabil psiholog. A formulat numeroase teorii, printre care și…Hei, v-am intrigat puțin? A fost astronom, matematician, economist, însă nu a activat în domeniul psihologiei :). În schimb, în muzeu există un spațiu dedicat științei sufletului. Poți afla dacă ești nevrotic, ce tip temperamental ai, cât de bine îți cunoști partenerul, dacă ai o memorie prodigioasă (ori de peștișor auriu). De asemenea, poți crea senzații prietenului/prietenei, reglând lumina, punând anumite sunete, și prestabilind emoția pe care dorești să i-o induci. Oare coincid parametrii setați? Sau îl poți provoca la un ”mental challenge”, în funcție de liniștea/agitația din acele momente. Pentru a câștiga, este nevoie să fii calm, să îți eliberezi mintea de gânduri, astfel încât să îndrepți mingea spre ”adversarul” tău.

 Ce mai poți afla?

Din perspectiva mea, o zi nu e de ajuns pentru a te bucura de lumea ce ți se va înfățișa. Cât de bine poți performa la skanderberg? Cât de lung este intestinul gros? Cum pompează inima sângele? Cât de bine stai cu respirația? Poți să dormi pe un pat de fachir? Te-ai întrebat vreodată să te poți controla lumina, să vezi cât de sus poți sări? Și multe altele, o multitudine de experimente la care nici nu te aștepți! Din turist, devii un mic expert, un discipol al lui Copernicus, format în cosmosul științei.

Centrul Științific Copernic

Experimente Copernic

Ce spun eu?

Recomand din toată inima să treceți pragul acestui edificiu valoros, care învăluie Varșovia cu pătura științei. Doar dacă ai vizitat Centrul de Științe Copernic, te poți considera turist al capitalei Poloniei. Sper să vă convingeți de asta cât de curând! Las un filmuleț, să vă încânte receptorii vizuali!

Articol redactat de Andra Buruiană

The post Centrul Științific Copernic – un loc care merită vizitat first appeared on Turism Istoric.