Categories: de pe globnoutăți

Catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă în 2024

Catedrala Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în urmă cu doi ani, va fi redeschisă în anul 2024, a promis miercuri ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot, anunţând totodată că subscripţia publică lansată pentru restaurarea acesteia a permis strângerea unor fonduri suficiente, relatează agepres.ro.

Cu aceste donaţii şi promisiuni de donaţii care se ridică la 833 milioane de euro, ”la ora actuală, sumele astfel colectate ne permit să privim relaxaţi acest şantier”, a declarat ministrul în faţa Senatului.

”Vă pot spune că în 2024 catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă”, a adăugat Roselyne Bachelot.

Ministrul urmează să se deplaseze joi la faţa locului joi împreună cu preşedintele Emmanuel Macron, la doi ani de la incendiul care a devastat parţial catedrala, capodoperă a artei gotice, la data de 15 aprilie 2019.

Şeful de stat francez a promis reconstrucţia în termen de cinci ani a catedralei ale cărei fleşă şi acoperiş au fost distruse de flăcări.

Reprezentantul lui Macron pe acest şantier, generalul Jean-Louis Georgelin, a dat asigurări la rândul său că Notre-Dame de Paris va fi redeschisă în 2024, iar un serviciu religios Te deum va fi oficiat la data de 16 aprilie a acelui an. Nu toate lucrările vor fi finalizate însă până la acea dată.

La 15 aprilie 2019, pe când se afla în restaurare, celebra catedrală gotică, veche de 850 de ani şi un adevărat simbol al Franţei, şi-a pierdut turla, acoperişul şi orologiul, precum şi o parte din bolta sa, distrusă de flăcări, sub privirile a mii de trecători.


Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago