Categories: din România

Castrul Arutela, cea mai cunoscută fortificație romană din Vâlcea, va intra pe lista UNESCO

Castrul Arutela de la Călimănești, cea mai cunoscută fortificație romană din județul Vâlcea, va intra pe lista UNESCO alături de alte construcții militare aflate pe limita de sud a Daciei romane, pe vechiul drum al Oltului.

Castrul Arutela face parte din Limes Alutanus, o linie de fortificații ridicate de romani de-a lungul râului Olt pentru a se apăra de invaziile triburilor barbare, și, potrivit reprezentanților Direcției pentru Cultură Vâlcea, a fost deja cercetat și delimitat în această vară de o comisie de arheologi britanici din partea UNESCO, relatează Agerpres.

Cercetarea arheologilor britanici a fost derulată în cadrul programului național LIMES, care urmărește tocmai înscrierea frontierelor romane de pe teritoriul României în patrimoniul universal.

Pe lângă Arutela, în Vâlcea mai sunt multe astfel de construcții militare romane, între care Pontus Aluti din comuna Ionești, Buridava romană de la Stolniceni, municipiul Râmnicu Vâlcea, Castra Traiana din Sânbotin, comuna Dăești sau Praetorium I și II din comuna Racovița,aflate, de asemenea, pe lista UNESCO. Dintre acestea însă, doar fortificația din Călimănești este vizibilă, ruinele ei fiind scoase la suprafață la sfârșitul secolului al XIX-lea în urma unor lucrări de racordare a izvoarelor minerale din zonă.

Castrul de la Călimănești a fost și conservat destul de bine după ce în anii ’80 ai secolului trecut a fost restaurat, sub coordonarea specialiștilor de la Muzeul Militar din București.

Pe lângă fortificațiile din Vâlcea, în lista indicativă UNESCO sunt incluse și alte situri din perioada romană aflate în județele Olt, Dolj sau Gorj.

Foto sus: Castrul roman Arutela de la Călimănești (© Iulia Scarlat / Wikimedia Commons)

Alexandra Delgado

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago