Castelul Teleki din Posmuș, redeschis după 4 ani de renovare / VIDEO

Castelul Teleki din localitatea Posmuș, județul Bistrița-Năsăud, a fost redeschis publicului, după un amplu proces de reabilitare și restaurare care a durat 4 ani.

Aflat pe lista monumentelor istorice, Castelul Teleki a fost renovat în baza unui proiect cu finanțare europeană în valoare de peste 5 milioane de euro, informează Agerpres.

La ceremonia de redeschidere a Castelului Teleki, care s-a desfășurat vineri 12 septembrie, au participat, printre alții, vicepremierul Kelemen Hunor, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Aflat pe raza comunei Șieu, Castelul Teleki din localitatea Posmuș este situat la aproximativ 40 de minute de mers cu mașina de municipiul Bistrița.

Satul Posmuș a fost întemeiat de către coloniști germani în timpul Dinastiei Arpadiene, iar Teleki Mihály (1634-1690), Cancelar al Transilvaniei, a dobândit o proprietate însemnată în jurul anilor 1980. La vremea aceea, încă nu exista vreo casă pe domeniul familiei, dar la mijlocul secolului al XVIII-lea, mai mulți nepoți ai lui Teleki trăiau în Posmuș, conform kastelyerdelyben.ro.

La mijlocul secolului secolului al XVIII-lea, în locul conacului de astăzi se aflau mai multe clădiri șubrede din lemn. Teleki Pál și Haller Borbála au reconstruit clădirea în stil baroc (stema celor două familii se vedea clar până recent pe clădire, deasupra intrării, dar din păcate acesta a căzut de pe clădire, iar astăzi se păstrează într-o cameră din castel).

Teleki Pál și Haller Borbála erau cei care au ordonat crearea formei dreptunghiulare a castelului: pe laturi se aflau magaziile, grajdul și închisoarea, în spate, clădirea principală reconstruită între anii 1750 și 1752, iar în față se afla bastionul de poartă construită în jurul anilor 1760. Bastionul de poartă, clădire în care se afla și a capelă, ulterior a fost folosită ca casă de oaspeți. În 1823 conacul a suferit un incendiu.

Lucrările de reconstrucție au fost conduse de către Teleki Ferenc și s-au terminat în anul 1830. În timpul revoluției din 1848-1849, conacul a fost distrus, Teleki Ferenc mutându-se pe domeniul lui din Șomcuța Mare. În anul 1868, Teleki Andor a efectuat lucrări de reparații la conac. În 1936, grajdul din stânga bastionului de poartă a fost demolată și reconstruită un pic mai departe de conac. Tot în anii 1930 a fost finalizată noua aripă a conacului pe baza planurilor arhitectului Meczner Lajos, dar, în mod interesant, noua aripă reprezenta stilul baroc.

După anul 1945, proprietatea familiei Teleki a fost supusă naționalizării, folosită pe post de Întreprindere Agricolă de Stat și ca apartamente.

Foto sus: © Facebook / Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

Alexandra Delgado

Recent Posts

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

37 de minute ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

4 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

6 zile ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

7 zile ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

o săptămână ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago