Categories: din România

Castelul Corvinilor, a doua etapă de restaurare

Primăria municipiului Hunedoara a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru cea de-a doua etapă de restaurare, conservare și punere în valoare a Castelului Corvinilor.

Documentele au fost semnate de Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Marcel Ioan Boloș și primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, informează un comunicat al Primăriei municipiului Hunedoara.

Este vorba despre un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare totală de 32.749.033,71 lei (21.920.228,47 lei – fonduri nerambursabile, 10.828.805,24 lei – contribuția Primăriei municipiului Hunedoara). Proiectul a fost inclus în Pilonul IV al PNRR, pilon axat pe coeziune socială și teritorială – Componenta C 11 – Turism și cultură și face parte din „Ruta Castelelor”, una dintre cele 12 rute turistice și culturale din România pe care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene își dorește să le funcționalizeze și să le promoveze.

„Mulțumesc domnului ministru Marcel Ioan Boloș pentru onoarea de a ne invita la București să semnăm acest proiect extrem de important pentru un obiectiv istoric și turistic emblematic al României. În această perioadă, la Castelul Corvinilor, derulăm lucrări de restaurare și conservare în baza unui proiect în valoare de 5 milioane de euro, finanțat prin POR 2014 – 2020. Finanțarea nu a fost însă suficientă pentru a restaura toate componentele importante ale Castelului. Am decis că este imperios necesar să continuăm acest demers, așa că am întocmit un al doilea proiect prin care obținem încă aproximativ 4 milioane de euro. Necesarul este însă de peste 6,6 milioane de euro, motiv pentru care ne-am hotărât să contribuim noi, Primăria, cu restul sumei de care este nevoie, mai ales că dorim ca, la finalul lucrărilor, să avem un obiectiv istoric restaurat în întregime și bine conservat, care să le poată oferi turiștilor și mai mult decât le oferă în prezent. Castelul Corvinilor este moștenirea lăsată de Iancu de Hunedoara, apărătorul Creștinătății în Evul Mediu, cel în memoria căruia bat și acum clopotele, în fiecare zi, la ora 12.00, în bisericile catolice din întreaga lume. Suntem mai mult decât datori să îl conservăm așa cum merită și să spunem, cu ajutorul său, mai bine și mai convingător, fabuloasa poveste a familei Corvinilor”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.

Lucrări complexe de consolidare și de reabilitare

Etapa a doua de restaurare a Castelului Corvinilor va presupune lucrări complexe de consolidare și de reabilitare a unor zone importante ale edificiului medieval și va avea ca rezultat, pe lângă o durabilitate prelungită a componentelor obiectivului, introducerea unor noi spații în circuitul de vizitare.

Castelul Corvinilor (foto: Facebook / Primăria Hunedoara)

Proiectul prevede nu mai puțin de 28 de obiective principale de lucrări. De exemplu, restaurarea mai multor fresce interioare și exterioare, înlocuirea pardoselii din Sala Cavalerilor (cu una identică), refacerea celor două poduri de acces, restaurarea Gropii Urșilor și punerea acesteia în circuitul de vizitare, realizarea unui planșeu pe Terasa de Artilerie, refacerea armurii Cavalerului din vârful Turnului Buzdugan, repararea acoperișului (acolo unde este nevoie), curățarea fântânii din curtea interioară, se vor reface instalațiile electrice și de iluminat și se va crea un sistem de supraveghere video unitar dotat cu camere video wireless.

Proiectul pentru care s-a semnat contractul de finanțare prin PNRR va fi completat cu alte trei proiecte care vizează, de asemenea, valorificarea turistică și culturală a Castelului Corvinilor. Este vorba despre crearea unui parc tematic medieval în zona din imediata apropiere a Castelului, restaurarea Curții Husarilor (curtea exterioară a Castelului) și despre crearea unui muzeu etnografic cu elemente din Ţinutul Pădurenilor (în spațiul situat între latura nordică a Curții Husarilor și strada Voinii). Pentru aceste trei proiecte, Primăria municipiului Hunedoara intenționează să solicite finanțare prin POR 2021 – 2027.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

2 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

2 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

3 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

5 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago