Castelul baronului Franz Nopcsa, din satul Săcel, judeţul Hunedoara, a fost reabilitat şi redat, luni, comunităţii locale pentru a fi integrat în circuitul turistic, dar şi în cel al reuniunilor cu caracter ştiinţific, în condiţiile în care de numele fostului său proprietar se leagă primele descoperiri de fosile ale dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului, transmite Agerpres.

Lucrările au vizat restaurarea şi refuncţionalizarea acestui monument istoric aflat în patrimoniul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. Pentru reabilitarea clădirii istorice aflată în stare de degradare, CJ Hunedoara a atras fonduri guvernamentale prin programul PNDL 2, dar a utilizat şi fonduri din bugetul propriu. Valoarea investiţiei s-a ridicat la 11,5 milioane de lei.

„De astăzi (luni, n.r.), judeţul Hunedoara are un obiectiv istoric şi turistic funcţional, un punct de atracţie care merită vizitat, dar care va servi şi întrunirilor cu caracter ştiinţific. Domeniul Nopcsa, pe care se află şi alte clădiri de interes, este situat în Ţara Haţegului, într-o zonă deosebit de frumoasă, bogată în vestigii istorice şi rezervaţii ştiinţifice. Intenţia noastră este aceea de a valorifica durabil Castelul şi domeniul Nopcsa”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, prezent la recepţia lucrărilor.

Castelul a fost construit la începutul secolului al XIX-lea şi a aparţinut baronului Franz Nopcsa, savantul de numele căruia se leagă primele descoperiri ale fosilelor de dinozauri din Ţara Haţegului. De altfel, domeniul se află pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului şi aproape de Munţii Retezat.

Lucrările realizate la Castelul Nopcsa au avut un grad ridicat de complexitate şi au vizat refacerea acoperişului, reparaţii interioare şi exterioare, finisaje şi restaurări ale elementelor valoroase din punct de vedere arhitectural.

Castelul baronului Franz Nopcsa – o nouă șansă

La interior, unele dintre cele mai importante şi de mare fineţe lucrări au vizat refacerea Sălii Oglinzilor cu lambriuri din lemn, reparaţii la scara din fontă şi balustrăzi, sablarea, completarea şi vopsirea scării circulare din fontă, realizarea unui chepeng metalic şi a scării metalice pentru acces în turn.

La exterior, s-a recurs la refacerea completă a crenelurilor şi a ornamentelor pereţilor.

În cadrul proiectului, a fost reabilitat şi beciul din apropierea Castelului, a fost restaurată poarta masivă care asigură accesul pe domeniu şi au fost refăcute toate împrejmuirile. De asemenea, a fost amenajat parcul domeniului şi a fost construită o parcare pe latura estică.

Pe domeniul Nopcsa, CJ Hunedoara are în implementare un alt proiect pentru care a obţinut deja fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Investiţia în valoare de circa 300.000 de euro vizează eficientizarea energetică şi reabilitarea clădirii administrative aferente Castelului Nopcsa.