Castelul bântuit de la Ardud şi o bucată din pitorească Transilvanie

De ce aş vizita cetatea de la Ardud? Păi istoria este, cum spun ardelenii, faină şi în plus este un monument proast restaurat. Nu v-am convins? Iată o poveste care sper să vă atragă mai mult atenţia asupra acestor locuri.

Odinioară una dintre cele mai puternice fortificaţii ale Transilvaniei, Cetatea Ardud, proaspăt reabilitată, atrage din ce în ce mai mulţi turişti interesaţi să afle amănunte despre istoria zbuciumată a Transilvaniei.

Cetatea a fost ridicată în secolul al XV-lea, de către Bertalan Dragfi, cel care avea să devină voievod al Transilvaniei. Trei secole mai târziu (în 1730), în locul fortăreţei, nobilul Alexandru Karolyi a construit un castel. Unul dintre turnuri a fost refăcut şi, odată cu terminarea lucrărilor de reabilitare, Cetatea Ardud a fost redată circuitului turistic.

Cetatea Ardud ascunde şi acum secretele tunelurilor care legau pe sub pământ Ardudul de Carei, de Satu Mare şi de Medieşul Aurit. Potrivit legendelor păstrate din bătrâni, Francisc Rakoczi al II-lea a fugit prin tunelurile secrete de urmăritorii săi din armata austriacă.

Legenda fetei lui Rakoczi al II-lea

De pivniţa întunecată, construită la o adâncime de 10 metri, se leagă legenda despre fiica lui Francisc Rakoczi al II-lea (1676 – 1735), principe al Transilvaniei. Tenebroasele încăperi din măruntaiele pământului aveau trei căi de acces şi au fost în aşa fel concepute şi construite, încât să servească la luarea prin surprindere a duşmanilor.

Pentru a afla acest secret, bătrânii de prin părţile locului povestesc că austriecii au trimis la cetate un ofiţer tânăr şi chipeş, care să o seducă pe prinţesa Vilma, fiica lui Francisc Rakoczi al II-lea. Ofiţerul a câştigat inima tinerei prinţese şi a aflat secretul pivniţei.

Fiica principelui, învinsă de remuşcări, i-a mărturisit în cele din urmă tatălui greşeala făcută, dar a fost prea târziu. Austriecii au atacat cetatea şi s-au folosit de secretul proaspăt descoperit.

Rakoczi al II-lea a reuşit totuşi să fugă, însă înainte de asta a aruncat un blestem crunt asupra fiicei sale: ferecată în adâncuri, aceasta îşi aşteaptă şi acum salvatorul, care, pentru a o dezlega de blestem, trebuie să sărute fantoma de trei ori şi să pătrundă în pivniţă fără a privi îndărăt. Dacă o face, se transformă pe loc într-o stană de piatră. Se spune că, de-a lungul secolelor, au fost tineri care s-au aventurat în galerii, însă nu au mai văzut niciodată lumina zilei.

Fantoma prinţesei Vilma, care se spune că bântuie încăperile pivniţei adânci şi întunecate a cetăţii, atrage din ce în ce mai mulţi turişti în zonă. Anul acesta, după finalizarea lucrărilor de restaurare, numărul turiştilor a crescut considerabil faţă de anii trecuţi.

Remus Florian

Recent Posts

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

10 ore ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

5 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

7 zile ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

o săptămână ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

o săptămână ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago