Cascada sălbatică, aproape necunoscută, considerată un colț de rai așteaptă să fie descoperită de drumeții români

Pe Cheile Galbenei, în munţii Apuseni, o vale strâmtă, accesibilă doar cu ajutorul cablurilor şi al scărilor săpate în piatră, este cea mai frumoasă experienţă montană.

Apa cascadei are puţin peste zece grade, iar fotografiile pe care le poţi face aici nu prea au egal în parcul natural Apuseni.

„Circuitul Cheilor Galbenei e un traseu emblematic pentru Padiș. Dificultate medie, poate să îl facă aproape oricine, are un traseu mai tehnic, partea de chei, echipată cu lanțuri. Turistul ar trebui să aibă încălțăminte aderentă și obligatoriu apă, pentru că e o singură sursă de apă pe traseu”, spune Mihai Moruț, voluntar Salvamont Bihor.

Urmărim semnul special al Cheilor Galbenei, iar traseul iniţial este cât se poate de uşor. Întâlnim ciobani cu vacile la păscut, facem fotografii şi aşteptăm să se adune întreg grupul. Intrăm în pădure şi la un moment dat dăm de obstacol mai greu de trecut: apa.

Reuşim să traversăm pârâul fără incidente notabile şi ne continuăm traseul. Trecem de peştera Focul Viu şi ne îndreptăm spre Pietrele Galbenei, un punct de belvedere de o rară frumuseţe. Pe drum, întâlnim şi alţi pasionaţi ai muntelui.

„Din Cluj-Napoca. Nu e prima dată când facem traseul, l-am reluat, sunt cadru didactic și deseori fac și elevii astfel de drumeții. Frumusețile acestei zone sunt inedite și merită a fi vizitate și parcurse cu piciorul”, spune un turist.

Ajungem la pietre, iar priveliştea care ni se arată ne taie răsuflarea. Ameţitor este însă şi hăul care ni se cască la picioare. De aici se văd şi alte trasee din zonă pe care le putem încerca.

Cascada Evantai este punctul de atracţie al cheilor, mai ales după câteva ploi abundente.

Alexandra Delgado

Recent Posts

Cabana Negoiu, cum a fost construită prima cabană montană din România

În urmă cu 143 de ani a început povestea primei cabane montane din România. Construită…

6 ore ago

Europa a înregistrat în 2023 un număr record de zile caniculare. Care sunt efectele vizibile?

Într-un raport comun al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE și al Organizației Meteorologice…

17 ore ago

Cele mai bune destinații din Europa pentru o vacanță între fete

Cele mai bune destinații din Europa, dacă vreți să mergeți „ca fetele”. De la orașe…

o zi ago

O descoperire într-o piramidă mayașă dezvăluie prăbușirea dramatică a dinastiei conducătoare

Într-un vechi templu-piramidă mayaș din Guatemala, arheologii au descoperit recent oasele carbonizate a cel puțin…

o zi ago

Au cumpărat un conac vechi de 400 de ani și a descoperit sub podea o comoară

În timp ce-și renovau bucătăria din casa lor veche, doi soți din Dorset, Anglia, au…

2 zile ago

Insulele Canare se epuizează – spaniolii nu mai fac față supraturismului

Din insulele Baleare şi până în Canare, din Barcelona până la Malaga, manifestaţiile ostile supraturismului…

2 zile ago