Casa Beiului o bijuterie arhitecturală de pe malul Mării Negre, dispărută

Casa Beiului este o bijuterie de pe malul Mării Negre, moștenită de pe vremea Imperiului Otoman și distrusă de comuniști. Pe buza mării, în zona Plajei la Vii, unde acum este Poarta 4-5 de intrare în Portul Constanţei, se ridica cândva o bijuterie arhitecturală turcească.

Era casa unde beiul înnopta atunci când venea la Kustenge. De pe vremea Imperiului Otoman, Constanţa a moştenit o construcţie importantă. Este vorba de Casa Beiului sau Casa Paşei.

”Beiul, spune arhitectul Radu Cornescu, obişnuia să vină destul de des la Kustenge şi aşa se face că îşi ridicase o casă în stil turcesc. Pe atunci, oraşul de la malul mării era o regiune a Silistrei, acolo unde îşi avea reşedinţa beiul. Reşedinţa lui era la Silistra. După Războiul de Independenţă din anul 1878, când Dobrogea s-a unit cu România, Casa Beiului a fost închiriată de vilegiaturiştii care veneau în concediu la Marea Neagră. Aici, în perioada interbelică se termina Constanţa”.

Locul era frecventat atat de localnici cat si de turisti. In fapt, plaja din Vii era la acea data, singura plaja amenajata si la care ajungea prima linie de cale ferata amenajata in Dobrogea. Nu exista o gara, doar un peron si scarile care duceau jos la plaja.

În perioada comunistă, un fost prim-secretar al Constanţei a vrut să pună în valoare reşedinţa beiului şi să amenajeze o cofetărie şi un bar, însă cel ce a urmat nu a avut aceeaşi inspiraţie. S-a gândit că mai bine o dărâmă şi în locul respectiv să se ridice blocuri de locuinţe. „Cu o macara i s-a luat turnul şi a fost aşezat alături şi asta a însemnat sfârşitul construcţiei“, spune arhitectul.

Imobilul avea o forma de potcoava , iar baza era foarte inalta. Chiar daca avea un singur etaj, casa era foarte inalta. Partea centrala avea cu un acoperiș în formă de turban, așezat deasupra unei cupole pictatata pe interior cu ornamente orientale si citate din Coran.

Minunea turcească s-a degradat şi în cele din urmă a dispărut cu totul. Blocul de locuinţe nu a mai fost construit niciodată. Locatia actuala ar fi intre Centrul de Scafandri si Biserica Sfanta Maria. Pe marginea vaii portului Constanta. Pana spre inceputul anilor 1930, aici se întindea o plajă frumoasă, cu o lățime de circa 15 m.

Locul era frecventat atat de localnici cat si de turisti. In fapt, plaja din Vii era la acea data, singura plaja amenajata si la care ajungea prima linie de cale ferata amenajata in Dobrogea. Nu exista o gara, doar un peron si scarile care duceau jos la plaja.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago