Cartierele dispărute ale Bucureştiului. Iată ce era înainte în locul Casei Poporului

Capitala a fost „mutilată“ profund în ultima jumătate de veac. Cel mai cunoscut exemplu este zona Uranus, demolată pentru a face loc Casei Poporului.

Palatul Parlamentului ar putea fi considerat o piatră de mormânt gigantică pentru un cartier care, până în urmă cu 30 de ani, părea desprins din perioada interbelică. La decizia lui Nicolae Ceauşescu, cartierul Uranus a fost răscolit de buldozere şi pus la pământ fără milă. Un cartier cu vile, dar şi cu case mai mici, înălţat pe coline, care din pozele alb-negru pare să semene cu un Montmartre mai rustic.

Nu este singurul loc din Capitală care a fost îngropat sub orgoliul comunist. Cartierul evreiesc, întins pe malul stâng al Dâmboviţei, care avea ca ax central Calea Văcăreşti şi începutul Căii Dudeşti, a avut o soartă asemănătoare.

Poveste de mahala

Chiar şi înaintea regimului comunist, vremurile au impus schimbări în identitatea unor locuri, cel mai adesea legate de personaje care influenţau într-un fel sau altul comunitatea.

Au fost mici mahalale care şi-au schimbat numele, mai întâi în timpul trăit, iar apoi s-a impus în memoria locului şi a oamenilor. De pildă, mahalaua Dudeştilor din secolul al XVI-lea şi-a schimbat numele în Arhimandritului în secolul al XVII-lea, îndată ce au dispărut de acolo Goleştii şi la biserica mahalalei a fost un arhimandrit. Apoi, după vreo trei-patru decenii, a devenit Mahalaua Sfinţii Apostoli, de la Hramul bisericii şi ăsta a fost ultimul nume. Şi azi mai avem o mică parte din Strada Sfinţii Apostoli“, explică istoricul Adrian Majuru.

Uranus, o rană deschisă

Cartierul Uranus-Izvor rămâne, însă, ca o rană deschisă pentru cei care au locuit cândva acolo. Cartierul era străbătut de un tramvai care venea dinspre Bulevardul Schitu Măgureanu, traversa Podul Izvor şi urca apoi în rampă, la o diferenţă de nivel de circa 18 metri faţă de Splai. Pitorescul zonei este redat în fotografiile vechi.
De altfel, o parte din strada Uranus se află sub Casa Poporului, dar cel mai dureros episode a fost demolarea bisericilor Alba Postăvari, Spira Veche şi Izvorul Tămăduirii, în 1984. Altele, cum ar fi Schitul Maicilor şi Mihai Vodă au fost mutate.

Cartierul evreiesc, modificat complet

Cartierul evreiesc, de pildă, a fost atât de modificat, încât un fost locuitor nu ar mai recunoşte nimic dacă s-ar întoarce pe acele locuri. Străzile au fost modificate şi redenumite, astfel încât cartierul este unul complet nou. Spiritul locului este păstrat însă într-un număr din „Ilustraţiunea evreiască“.
„Înghesuiţi în case strâmte, trăiesc fără spaţiu şi fără aer, lucrând în jurul unei lămpi afumate, muncind cu stăruinţă şi avizi de a-şi câştiga puţină bunăstare. Seara, cartierul lor devine foarte însufleţit, toată această populaţie se răspândeşte pe străzi “.

Sursă: adevarul.ro

Maria Stefan

View Comments

  • Una din trasaturile caracteristice a "BAI TOVARASI" este ca ei considera ca societatea,chiar LUMEA incepe cu ei si exista numai ptr ei.

      • Dacă tu compari societatea comunista a împușcatului cu democrația ocidentala și și o regreti, cred ca ai trait'o degeaba. N'ai înțeles nimic! Nici din aia nici din asta. Hai sa traiesti.

      • Lui Murphy : Desigur, un alt rău, pe care nu l-am fi cunoscut dacă nu ar fi fost răul cel mare dinainte ....

  • Am locuit la doi pasi de biserica Sfintii Apostoli,in mahalaua Arhimandritului.Doamne ! ce frumos era atunci!Avem cand am venit aici din Dorobanti,in strada Capitan Rafael Feraruin spatele Operetei distruse de unii...rai si prosti.A constuit tatal meu un bloc pe care cand au distrus zona,ca sa-l puna jos le-a trebuit tovaraseilor multa dinamita.Blocul dupa cutremurul din 1977 nu avusese nici o zgarietura!Aveam cand ne-am mutat acolo 7 ani.Mergeam cu gasca pe dealul Spirii si mancam dude negre,coapte,mere acre,si fruncte de salcam ...Doamne!parca eram in Arcadia !Mai mergeam in fata Arhivelor Statului unde erau cladirile anexe ale Palatului Nou care arsese pe timpul domnitorului Caragea.O santinela era in poarta si uneori ne cerea o tigare sau un chibrit.Tigari nu aveam dar chibrituri se intampla sa avem.Erau acolo doi duzi vechi de cand lumea .Ne suiam si mancam dude negre pana ne apuca burta.In vale pe Uranus trecea tramvaiul 2 care urca dealul Uranusului spre Puisor,unde se afla Muzeul Militar Central...A fost o data ca niciodata !Romanii I-au lasat pe unii prosti sa ne lase fara Centru Istoric si acum avem cladiri anoste de beton si bulevarde chinezesti ?! Au fost daramate in zona biserici,manastiri,case brancovenesti istorice,toata zona istorica a Capitalei !! A scapat ca prin minune,Schitul Maicilor,Biserica Sf.Apostoli,Manartirea Antim Ivireanu,Manastirea Radu voda,biserica Sf.Ilie,Biserica Sf.Anton,biserica Sf.Balasa a scapat ca prin minune caci Spitalul Brancovenesc de alaturi care era o bijuterie ai sfaramat-o fara rusine,si a mai scapat ca prin minune Biserica Mihai voda care era pe deal si au coborat-o in vale in apropierea Garlei,dupa un bloc.Dar chiliile,trapeza, si frumoasa gradina au fost distruse !Nu am uitat si nu voi uita pana mor cate grozavii sau facut atunci!A fost odata ca nicodata ! si NU A FOST O POVESTE ! A FOST ADEVARAT !Referitor la copii care se cearta asa e in Romania ori cu capu'n gard ori cu gardu' cap .

    • asa este - aveti perfecta dreptate. Bucurestiul nu mai exista demult de prin anii 1980. Ce n-au reusit razboaiele a reusit tembelul ala de presedinte si acolitii lui, toti securisti actuali omanei de afaceri.
      O tragedie.

    • Am crescut la 50 m de posta Puisor ...locul de joaca era Nita Stele Muzeul militar si strandul Izvor....in 77 puneam o barna peste Dambovita si ne prefaceam ca suntem Nadia Comaneci ....bimeanteles ca Dimbovita de atunci era un parau cu multi copaci de o parte pe alta...cam prin dreptul Operetei....intre tribunal si sectia de militie....aveam clubul sportiv Progresu si stadionul Republici....cel mai frumos cartier cea mai frumoasa copilarie ....amintirile si trairile noastre nu pot fi nici macar imaginate de generatiile succesive....mi-e dor de praful dupa strazi ..

  • "Mutilat" e inexact și exagerat spus!! Era o zonă veche, cu străzi insalubre, multe case dărăpănate, prost întreținute, șobolani și insecte peste tot, fără spații verzi ori de recreere și sport, utilități precare, transport greoi pe străzile înguste și denivelate! O lume pestriță, cenușie, interlopă își făcea veacul, vânzând semințe la colț, buzunarind rarii trecători!! Printre ele și câteva clădiri mai prezentabile, aparent mai solide, dar în subsoluri aceleași tare! Acel carter, central, nu era demn de o capitală modernă! Câțiva arhitecți din școala românească au avut geniala inspirație și au pus în planuri sistematizarea și modernizarea întregului cartier! Echipe de constructori harnici, o tempora, au transpus pe teren și-n viața oamenilor planul minunat!! Arată bine și după 40 de ani, e i ton cu secolul actual!! Încercarea revistei de a stârni patimi puținilor trăitori care-și mai aduc aminte e fără succes!

    • "sobolani si insecte" ? Si acum credeti ca avem pasari colibri si fluturi? Arhitectii aia care au sistematizat zona au ridicat niste blocuri masive de beton, fara functionalitate practica si fara niciun pic de estetica. Fara sa mai vobrim de faptul ca este INUMAN sa alungi un om din casa in care a stat o viata si sa-l muti, intr-o cutie de chibrituri, alocandu-i un spatiu pe care altcineva la calculat ca i-ar fi suficient. Am avut o matusa, careia i-au fost daramate casele si curtea si pentru un teren de vreo 300 de mp a primit o garsonierea de 32 mp. Este oribil! Nimeni nu ar trebui sa regrete timpurile respective si sa condiere ca maniera in care s-a facut sistematizarea a ajutat orasul sau ca a facut bine cuiva. Este o zona plina de praf, gri, de sus pana jos!

  • Camil Petrescu, 1930
    La suflete noi ne trebuie casă nouă ... E neapărat nevoie să mutăm capitala ... Trebuie să nu mai fie nimic tot cum a fost. Cine vrea să înteleagă, să înteleagă.
    Argumentele faptice sunt si ele nenumărate.
    Din motive de igienă: Bucurestii sunt un oras cu ierni cumplite si veri care descompun de căldură. Canalizarea e primitivă si complicată, pentru că urmează străzi sucite. Vecinic reparatii vor împiedica prin transee circulatia. Împrejurimile sunt mocirle si praf. Nu e loc de recreatie si înviorare. În afară de frumusetea cerului, înalt, totul terfeleste imaginatia ... Dîmbovita e meschină, ca un sant cu lături ... Din iunie pînă în septembrie orasul acesta miroase ca o ladă de gunoi. Apa de băut îi vine de departe, iar uzinele electrice vor trebui să întindă cabluri de sute de kilometri peste munti si dealuri. În treizeci de ani, circulatia va deveni atît de complicată, încît străzile actuale vor mai putea sluji numai pietonilor..
    Cincizeci de ani de aci încolo, cetatenii vor fi robi exproprierilor comercializate si scandaloase ... Panamalele cestor îndelitniciri vor dezonora orasul neîntrerupt, vreme de o jumătate de veac. Calea Victoriei, ale cărei case sunt în interior ruine mucegăite, igrasioase, întunescoase, puturoase si pline de sobolani cît căteii (i-am văzut de atîtea ori eu cu ochii mei), va costa bugetul unui stat întreg. Fiecare metru se va plăti cu sute de mii lei.
    Visez o capitală ca o inimă nouă ...[...]Restaurantele nu vor avea bucătăriile în grajduri cu rîndasi bolnavi de rîie, ci laboratoare de faiantă si nichel ... Iar sălile de mîncare, aerisite, căci nu vor fi cu ferestre spre canal ...[...]
    Si poate că ... nu poate ... sigur ... arhitectii si edilii de acolo vor găsi posibilitatea să facă bulevardele, străzile si pietile asa de rumoase, ca oamenii săraci să aibă si ei momente cînd să uite de urîtenia vietii. (Aici, în Bucuresti, este prea mare deosebirea între plăcerea pe care si-o pot procura cei bogati si înăbusitoarea atmosferă în care trăiesc săracii, fără nimic oferit ochilor lor.) [...]
    Dar nimic nu se va face cu oameni care nu văd dincolo de botul ghetei lor. „

    • Superb Domnule! Asta este realitatea de atunci, pe care acum o picteaza in culori stralucitoare si o poleiesc toti "specialistii". Dambovita era o cloaca plina de zoaie prin anii '70 cand am vazut-o eu in prima mea excursie in capitala tarii. M-au descumpanit maghernitele de pe malul Dambovitei, tiganii care se scaldau peste tot si gunoaiele care plateau sau zburau peste tot. Mergem de la Gara de Nord in Rahova si eram ingrozit de ceea ce vedeam... strazi pietruite prost, doar pe ici pe colo, care hurducaiau tramvaiul si pe care traversau aiurea pietonii . Nu stiu daca solutia aleasa de comunisti a fost cea mai buna solutie, nu sunt un specialist in domeniu, dar zona arata altfel acum. Nu stiu nici daca au procedat cum trebuie, nici daca au despagubit corect proprietarii, foarte rau daca nu au facut-o. Probabil ca si Haussmann a fost injurat cand a "luminat" Parisul. Acum Bucurestiul arata asa cum arata… oricum mult mai bine decat atunci cand l-am cunoscut eu.

  • Băi fraților, în Brașov nu s-au atins comuniștii de centrul vechi ! Însă după 33 de ani de la "revoluție " să te ferească Dumnezeu să intri pe culoare în casele vechi, pute de rupe ! Probabil că așa erau și alea!

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

2 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

2 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

3 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

5 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago