De ce casele de pe insulele grecești sunt vopsite în albastru și alb. Destinații populare în toată lumea, insulele grecești Mykonos și Santorini sunt ușor de identificat în orice fotografie, datorită arhitecturii distincte.

Și nu mai trebuie spus că toți turiștii care ajung aici se fotografiază în fața caselor văruite în alb, cu uși  și ferestre albastre. Fascinați de acest constrast, mulți se întreabă de ce insularii își văruiesc casele în alb, iar ferestrele și ușile sunt colorate în acel albastru profund, ca marea.

Grecia, casa, credit foto pixabay.com
Grecia, casa, credit foto pixabay.com

Motiv de ordin practic

Pentru cei care nu știu, în primul rând trebuie amintit că albastru și alb sunt culorile drapelului Greciei. De asemenea, sunt culorile mării și cerului.  De fapt, albastrul simbolizează Mediterana.

Cu toate acestea, pe insulele Ciclade, culorile distinctive albastru și alb ale caselor nu au la bază simbolismul culorilor Greciei. De fapt, există câteva motive de ordin practic în spatele acestei caracteristici a arhitecturii insulelor grecești, potrivit GreekReporter.

Grecia, casa, credit foto pixabay.com
Grecia, casa, credit foto pixabay.com

Răcirea caselor pe timpul verii

Multe case de pe insule precum Mykonos, Paros și Naxos au fost inițial construite din piatră. Aceasta a fost o decizie practică, deoarece lemnul nu se găsea prea ușor pe aceste insule stâncoase din Marea Egee.

Cu toate acestea, terenul stâncos avea o culoare mai închisă și a reprezentat o problemă în timpul verilor însorite. Lumina soarelui era absorbită de piatra închisă la culoare, făcând ca  interiorul caselor să devină fierbinte, iar căldura era greu de suportat.

Grecia, casa, credit foto pixabay.com
Santorini Grecia, casa, credit foto pixabay.com

Prin urmare, locuitorii au început să vopsească casele în alb, pentru a-și răci spațiile interioare. Procesul a funcționat, casele devenind mai răcoroase și confortabile.

Cum a influențat epidemia de holeră designul caselor

În 1938,  în timpul dictaturii lui Ioannis Metaxas, un ordin național al autorităților a impus vopsirea caselor de pe insule în albastru și alb. La acea vreme, Grecia era afectată de holeră. În efortul de a reduce răspândirea bolii, Metaxas a ordonat cetățenilor să-și văruiască casele.

Ar putea suna ciudat astăzi, dar varul folosit conținea calcar, un dezinfectant puternic.

Cetățenii greci și-au văruit casele în alb pentru a le igieniza și a reduce răspândirea holerei.

grecia
SURSA FOTO: Pexels.com

De ce și albastru?

Deși albastrul este cea mai răspândită culoare folosită pentru pentru ușile și obloanele ferestrelor din insulele Ciclade, nu este singura. De fapt, dacă te plimbi în jurul multor insule, vei observa accente de roșu, verde și maro, pe lângă albastru.

Cu toate acestea, albastru vibrant este cel care domină peisajul cicladic. Explicația este foarte simplă: costul redus.

Albastru era cea mai ieftină culoare

Pescarii și navigatorii ajunși în insule își vopseau ferestrele și obloanele cu ce rămânea după ce-și vopseau bărcile. Datorită compoziției vopselei, albastru era, de obicei, cea mai ieftină culoare.

Albastrul folosit era făcut dintr-un amestec de calcar și un produs de curățare numit „loulaki”, un fel de pudră albastră de talc, pe care majoritatea insularilor o avea la îndemână, acasă. Prin urmare, puteau să-și facă singuri această vopsea.

Grecia, vas de pescuit credit foto pixabay.com
Grecia, vas de pescuit credit foto pixabay.com

Dictatura militară a impus schema culorilor

Culorile frumoase ale caselor din insulele grecești au devenit obligatorii în timpul dictaturii militare, care a durat din 1967 până în 1974. Regimul juntei coloneilor credea că aceste culori vor inspira patriotismul și reflectă naționalismul elen.

În 1974, au adoptat o lege care impunea vopsirea caselor din insula grecească în albastru și alb.

Grecia, steag, credit foto pixabay.com
Grecia, steag, credit foto pixabay.com

Deși aceste reglementări au fost relaxate, albastru și alb au devenit o atracție pentru călătorii din toată lumea. Prin urmare, mulți insulari continuă să-și vopsească casele în aceste culori. Fie pentru motivele practice enumerate mai sus, fie pentru că au devenit un magnet pentru turism.

Astăzi, în jurul insulelor Ciclade, vizitatorii pot găsi cu ușurință case în culoarea pământului sau în culori diferite. Cu toate acestea, albastrul și albul domină designul insulelor grecești, iar casele sunt cunoscute în întreaga lume pentru această combinație fascinantă de culori.