Cabana spectaculoasă construită în memoria unui alpinist mort într-o avalanşă

În vârful muntelui Foronon del Buinz, situat în Alpii italieni, o căsuţă stingheră rezistă intemperiilor la 2.500 de metri altitudine. Refugiul oferit alipiniştilor care vor să-şi recapete forţele după un urcuş dificil a fost ridicat de familia alpinistului şi fotografului italian Luca Vuerich, care şi-a pierdut viaţa într-o avalanşă din 2010.

Cabana de pe muntele Foronon del Buinz, aflată pe traseul Ceria-Merlone, a fost realizată de arhitectul Giovanni Pesamosca. Forma se ascuţită, care aminteşte de designul unei capele, previne acumularea cantităţilor mari de zăpadă, în timp ce orientarea contrucţiei spre partea de sud permite ca soarele să topească rapid omătul depus în timpul iernii.

Din cauza drumului greu accesibil, materialele de construcţie au fost cărate cu ajutorul unui elicopter. Aparatul de zbor a făcut nu mai puţin de 18 drumuri pentru ca prefabricatele să ajungă la cei 12 muncitori care au reuşit să termine cabana într-o singură zi.

Constructorii au fost ajutaţi şi de prietenii alipinistului mort, dar şi de alpinişti care s-au oferit voluntari.

Căsuţa a fost dată în folosinţă din septembrie 2012 şi se dovedeşte un refugiu sigur şi providenţial pentru pasionaţii de alpinism.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

o săptămână ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

o săptămână ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

o săptămână ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

2 săptămâni ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago