Bucureştiul lui Enescu: tururi ghidate prin oraş, pe urmele compozitorului

Mai multe tururi ghidate vor avea loc în Capitală cu prilejul Festivalului Internațional George Enescu, invitându-i pe bucureșteni și pe turiști deopotrivă pe urmele lui Enescu prin oraș. Tururile se vor derula în perioada 6-22 septembrie, organizate fiind de Asociația Coolturală nouă ne pasă!

Tururile sunt incluse în programul Festivalul e pretutindeni, asociat Festivalului Internațional George Enescu 2019, și au menirea de a extinde interacțiunea dintre eveniment și București, recuperând, în acest fel, amprenta lăsată de compozitor asupra orașului.  

„Toată istoria Bucureștiului este intim legată de muzică, iar urmele lui Enescu prin oraș sunt încă perceptibile în povești, în locuri în care a stat, a compus, a visat, a iubit. Sunt povești pe care le putem recupera și a căror bucurie o putem împărtăși cu ajutorul acestor tururi ghidate, atât cu publicul Festivalului, cât și cu turiștii și cei curioși să cunoască mai îndeaproape cultura locului. Ne-am bucurat să putem include această inițiativă în seria de programe asociate Festivalului Enescu, în sensul obiectivului pe care ni l-am propus în acest an, de a extinde conexiunea dintre festival și oraș”, subliniază Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

Programul presupune organizarea a două tipuri de tururi ghidate – unul intitulat „Muzicieni în oraș – Pe urmele lui Enescu”, axat pe clădiri și locuri frecventate în trecut de George Enescu și alți muzicieni români, și „Bucharest Hidden Gems” (Comorile necunoscute ale Bucureştiului), care va prezenta bijuterii arhitecturale unde muzica era la loc de cinste, ascunse, de obicei, privitorului grăbit. Ambele tururi sunt accesibile gratuit bucureștenilor și turiștilor interesați, cu ghidaj în limba română și engleză, mulțumită sprijinului oferit de Raiffeisen Bank.

„Tururile ghidate vor fi un mod original de a-l descoperi pe George Enescu și prin prisma orașului în care a locuit și a creat, îmbogățind experiența festivalieră pentru melomani, bucureșteni sau turiști. Ne-am implicat cu bucurie în acest proiect tocmai pentru a extinde vibrația frumoasă a Festivalului și a spiritului enescian peste tot, descătușând armonia și conectând orașul la emoția adusă de muzică”, spune Corina Vasile, director de comunicare Raiffeisen Bank România.

Punct de plecare: statuia lui Enescu de pe Bulevardul Magheru 

  1. Tururile „Muzicieni în oraș – pe urmele lui Enescu” vor dura aproximativ 2 ore, vor avea loc la sfârșit de săptămână și vor avea ca punct de plecare statuia lui George Enescu de pe Bulevardul Magheru.
  2. Tururile pentru vorbitorii de limba română se vor desfășura în zilele de sâmbătă 7, 14, 21 septembrie și duminică 8, 15 ,22 septembrie, cu plecare la ora 17:30.
  3. Tururile cu ghidaj în limba engleză se vor desfășura în zilele de sâmbătă 7, 14 septembrie și duminică 15, 22 septembrie, cu plecare din același punct, la ora 11:00.
  4. Tururile „Bucharest Hidden Gems” vor avea o durată de aproximativ 3 ore și vor avea ca punct de plecare aceeaşi statuie a lui George Enescu de pe Bulevardul Magheru. Traseul îi poartă pe curioși în zona ascunsă a orașului, deslușind povestea mahalalelor, dar și pe cea a cartierelor frumos conservate din perioada Belle Époque. Atât tururile pentru vorbitorii de limba română, cât și cele pentru vorbitori limba engleză se vor desfășura în zilele de vineri 6, 13, 20 septembrie, cu plecare la ora 17:30.

Tururile: o formă inedită de celebrare a muzicii cu prilejul Festivalului 

„Am conceput aceste trasee de descoperire a orașului cu gândul la muzică și cu dorința de a-i face pe curioși să descopere vibrația subtilă a Bucureștiului, cu doza sa de frumos, de inedit, de eclectic întotdeauna subtil aliată cu muzica. Ne vom ghida oaspeții în tururi care vor aduce la suprafață povești despre saloanele de muzică ale epocii, despre iubirea lui Enescu pentru prințesa Cantacuzino, despre relația lui cu Casa Regală, despre arhitecții cu care a colaborat îndeaproape, dar și despre faptul ca era un gurmand.

Vom descoperi importanța muzicii bisericești, dar și a celei din mahala, vom descoperi farmecul discret și nestematele ce scapă ochiului grăbit din zona Grădinii Icoanei, Batiștei, Armenească… Aceste trasee sunt, de fapt, o formă inedită de celebrare a muzicii cu prilejul minunatului eveniment care este Festivalul Enescu!”, spune Anita Sterea, preşedinte Asociaţia Coolturală Nouă ne pasă! şi coordonatorul proiectului.

Cei interesați să participe în cele două tururi ghidate sunt invitați să se înscrie la hello@interestingtimes.ro sau la telefon: 0744.422.522. 

Festivalul Internațional George Enescu 

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități, și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.

Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru poveşti despre Festival, urmăriţi secţiunea care îi e dedicată pe site-ul ziarului Adevărul:https://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/ 

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

4 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

4 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

5 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago