Categories: noutăți

Despre Bucureștiul istoric – destinații, pericole și tururi virtuale

Cu un trecut deosebit și cu numeroase atracții turistice inedite, Bucureștiul rămâne una dintre cele mai sigure și mai accesibile destinații din Europa.

Inițial, capitala României era atractivă ca destinație de sfârșit de săptămână, în special pentru atmosfera sa plină de viață, atunci când nu existau restricțiile impuse de pandemia actuală. Însă tot mai mulți turiști au descoperit un oraș pe care nu-l poți cunoaște în doar câteva zile, având în vedere trecutul său bogat.

Vă invităm, așadar, într-o călătorie plină de farmecul vremurilor de odinioară, alături de Ciprian Plăiașu, jurnalist și președinte al Asociației Turism Istoric, care se ocupă cu promovare turismului și a patrimoniului național: „Din punct de vedere istoric, deși clădirile nu ne ajută să arătăm foarte multe lucruri, Bucureștiul are aproximativ 700 de ani. El apare menționat în perioada domnitorului Mircea cel Bătrân (a domnit în Țara Românească între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394), ulterior, în perioada domnitorului Vlad Țepeș (a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476). Din păcate, Bucureștiul se află pe o placă seismică activă, iar ceea ce nu a fost distrus de cutremure, a fost distrus de incendii sau de inundații, zona fiind și mlăștinoasă. Bucureștiul are multă istorie, care se găsește în bolțile hanurilor din centrul vechi sau în beciurile domnești de la Curtea Veche.”

Ciprian Plăiașu, jurnalist și președinte al Asociației Turism Istoric, spune că, dacă ar avea în față un turist care vine pentru prima oară în România, probabil că ar dori să creeze niște legături sentimentale între turist și oraș: „Dacă turistul ar fi britanic, l-aș duce prima oară la Grădina Icoanei. Acolo ar vedea Biserica Anglicană. Apoi, aș merge către celelalte zone foarte interesante ale orașului. De exemplu, dacă ar avea puțin timp la dispoziție, l-aș plimba pe trei alei principale. În Lipscani, va înțelege partea veche, în care Bucureștiul era orașul hanurilor și al bisericilor. Apoi, aș merge spre bulevardul Dacia sau Calea Victoriei, astfel încât să înțeleagă un București regal, un oraș deschis, Micul Paris. În cele din urmă, nu aș rata să-i prezint și zona comunistă. Oricât de mult am încerca să ne detașăm de cei 50 de ani de comunism, nu putem reuși. E bine să arătăm că fac parte din istoria noastră. Aș porni spre Bulevardul Unirii, ca turistul să înțeleagă conceptul faraonic al dictatorului Nicolae Ceaușescu de a dărâma cartiere întregi pentru a construi blocuri. N-aș rata nici zonele muncitorești ale bulevardelor Mihai Bravu, Ștefan cel Mare, astfel încât straturile istoriei să fie înțelese prin prisma clădirilor.”

În privința clădirilor, Ciprian Plăiașu ar începe turul cu Ateneul Român, care are o poveste extraordinară. Inaugurat în 1889, în stilul neoclasic, cu elemente ale eclectismului și ale arhitecturii franceze de secol XIX, Ateneul este unul dintre motivele pentru care Bucureștiul a primit numele de Micul Paris: „Este construit, probabil, în cel mai vechi parc din București. Grădina Ateneului este un parc amenajat înaintea Cișmigiului. Forma lui pătrată arată că acolo se dorea să se construiască un manej, nu neapărat un loc de cultură. Ulterior, s-a ales a doua variantă. Aș recomanda o vizită la Palatul Cotroceni, care are o istorie deosebită. Nu în ultimul rând, aș recomanda o vizită la Palatul Parlamentului. În momentul în care intri acolo, îți dai seama cât de mult s-a putut demola pentru a materializa ideea unui dictator.”

Vizitatorul grăbit poate alege să se plimbe doar pe Calea Victoriei, primul drum de intrare în oraș, numit în anul construirii sale, 1692, Podul Mogoșoaia, unde poate descoperi tainele Muzeului Național George Enescu. Acesta e găzduit de Palatul Cantacuzino, o adevărată bijuterie arhitectonică, construită în 1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, unde compozitorul George Enescu a locuit o perioadă. Muzee precum cel de artă, găzduit de Palatul Regal sau Muzeul de Istorie, Muzeul Țăranului Român, Muzeul de Geologie sau Muzeul de științe ale naturii Grigore Antipa, toate conectate prin Calea Victoriei, spun fiecare povești fascinante.

Care a fost însă impresia turiștilor?

Ciprian Plăiașu, jurnalist și președinte al Asociației Turism Istoric: „Cei mai mulți turiști au fost frapați de cât de puține cunosc despre oraș și de cât de multe oferă orașul. De asemenea, mulți doresc să se întoarcă și le pare rău că și-au rezervat prea puține zile. Spun că mâncarea e extraordinară, că nu știau că Bucureștiul are atâtea hanuri și atâta istorie. Ei credeau că a fost construit de dictatorul Nicolae Ceaușescu.”

Site-ul Asociației Turism Istoric, turismistoric.ro, a apărut în 2013, ca o încercare de a proteja patrimoniul bucureștean. Ciprian Plăiașu: „Sunt multe clădiri pe care le-am pierdut în ultimii ani, iar altele sunt în pericol de dispariție. Am încercat prin site și prin Asociație să promovăm turismul și patrimoniul național, fiindcă avem, într-adevăr, cu ce să ne lăudăm. Ulterior ne-am extins și am început să angrenăm în activitățile noastre tineri voluntari care să învețe cum să-și promoveze orașul și patrimoniul. În vremea asta de pandemie, site-ul a rămas în continuare motorul prin care am reușit să promovăm nu numai obiectivele și patrimoniul Bucureștiului, ci și al României. Încercăm să ne apropiem cât mai mult de autoritățile locale pentru a organiza sesiuni de ghidaj gratuit pentru cei care vin în vizită aici sau care locuiesc aici. La multe tururi organizate în anii trecuți, ni s-a întâmplat să avem bucureșteni în vârstă, fascinați de istoria orașului în care locuiesc. Astfel, locuitorii devin mult mai informați și mai reticenți la propunerile de demolare. Am avut tururi ghidate în ultimii trei ani, până anul acesta, în fiecare toamnă, inclusiv în cartierul Drumul Taberei. Am avut voluntari care și-au dorit să prezinte istoria acestui cartier, cum s-a construit.”

Oferta de cazare a Bucureștiului este foarte variată, astfel încât nu veți întâmpina probleme. invitația a fost lansată, vă așteptăm data viitoare cu o nouă destinație! 

Sursă: Radio Romania International

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

6 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

6 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

o săptămână ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago