Bucureştiul despre care nu se vorbeşte: cu bicicleta în spate pe strada Xenofon – FOTO

Pe la jumătatea lui martie, într-o frumoasă zi de primăvară, am decis să pornim din nou cu bicicleta la drum prin Bucureşti. După ce anul trecut ne-am delectat în câteva rânduri cu străduţele umbroase ale Cotrocenilor, acum am pornit spre cel mai înalt punct din Bucureşti. Ştiaţi că există aşa ceva?

Am descoperit în timp că acest oraş foarte aglomerat , stresant, uneori murdar şi prăfuit, este plin de surprize şi paradoxuri care te lasă cu gura căscată. Cu toţii ştim că dincolo de blocurile ce se întind între Piaţa Unirii şi Universitate, de-a lungul bulevardului, se găseşte ascuns Centrul Vechi, azi, parţial restaurat, un paradis al teraselor şi puburilor. Acesta nu mai este un secret pentru niciun bucureştean sau turist, dar câţi au găsit cel mai înalt punct din Capitală?

După demolările comunistem Dealul Filaret a rămas cel mai înalt punct din oraş (bineînţeles după clădirile construite). De pe terasa retrasului Carol Parc Hotel, care este considerat, alături de Ritz din Moscova, printre cele mai luxoase hoteluri din Europa de Est şi care în anul 2008 a primit titlul de \”cel mai bun proiect de restaurare şi design din România\” din partea Uniunii Arhitecţilor, se poate vedea o splendidă panoramă a oraşului . 

Clădirea fostului Palat Suter, veche de mai bine de un secol, are o poveste încântătoare. În 1895 regele Carol I a transformat mlaştinile din jurul Dealului Filaret într-un parc, cu ocazia organizarii Expoziţiei Generale de la 1906, azi cunoscut ca Parcul Carol. La proiectarea şi construirea parcului a lucrat şi un bun prieten al regelui, arhitectul elveţian Adolf Suter, care a cumpărat terenul de pe culmea dealului, cu o panorama uimitoare asupra Bucureştiului, pentru a construi aici un mic palat ce a ajuns, pentru câţiva ani, locul de întâlnire al elitei oraşului.

După moartea regelui, Suter a decis să plece în Elveţia. El a vândut palatul unui bancher grec. Acesta l-a făcut cadou amantei sale. După venirea comuniştilor reşedinţa a fost rechiziţionată şi folosită de serviciile secrete sovietice, KGB. Apoi a fost pentru o vreme şi sediul PCR, pentru ca mai târziu să fie sediul ICRAL (Întreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă). Prin anii 2000, palatul a fost retrocedat unuia dintre urmaşi. Apoi va fi vândut şi va intra în procesul de restaurare de care aminteam. Prin 2011 se discuta de scoaterea acestuia la vânzare.

Am încercat să ne bucurăm şi noi de vederea superbă, dincolo de gardurile înalte, dar îmbrăcămintea lejeră de biciclist plecat în plimbare i-a speriat pe cei care erau de serviciu la hotel. Atunci când ne-am apropiat de gard pentru a face o fotografie Bucureştiului de sus, cineva din personal a ieşit foarte supărat să ne gonească şi să ne amintească că este proprietate privată. Probabil altfel ar fi stat lucrurile dacă am fi coborât dintr-un Mercedes. Se pare că până şi uitatul costă! De exemplu, preţurile unei camere la Carol Parc Hotel variază între 450 şi 1.500 de euro pe noapte. Ne bucurăm totuși că o astfel de clădire nu zace în paragină, ca multe altele.

Stada Xenofon, singura stradă în trepte din Bucureşti

Accesul la Carol Parc Hotel se face fie din bulevardul care urcă Dealul Filaret, Constantin Istrati, prin str. Gheorghe Costescu, apoi Aleea Suter, fie prin strada Xenofon. Se poate ajunge şi din Bulevardul Mitropolit Nifon, urmând strada Lămâiţei, apoi prin aceeaşi Alee Suter, care poate fi urcată cu maşina. În faţa Hotelului stă cochetă o mică statuie în strada rotundă.

Strada Xenofon, în schimb, permite doar accesul pietonal (şi cu bicicleta în spate), fiind singura stradă în trepte din Bucureşti. De mentionat că mai sunt câteva pasaje în trepte în oraş. La doi-trei paşi de intrarea în Parcul Carol, strada are mai puţin de 100 de metri, dar peste 100 de trepte. Plină de mizerie şi cu scările roase de timp, cel puţin în prima parte a ei, strada are şi o poartă, dar numărul nu este 1, ci … 12.

Micuţa stradă este veche de 220 de ani şi a fost unul dintre locurile de promenadă pentru protipendada românească. Azi, într-un oraş rupt de construcţiile staliniste, această parte din oraş încă aduce aminte de Micul Paris. Ceea ce este dezolant însă este faptul că multe din clădirile din această zonă arată de parcă ar fi fost prădate şi părăsite în ultimii  100 de ani. În ciuda faptului că aceasta este una din zonele protejate ale Capitalei, ca fiind una de patrimoniu, puţine sunt imobilele restaurate.

Retrasă şi ocolită de planurile măreţe ale ultimilor 100 de ani strada Suter, dar şi întreaga zonă este o oază de istorie şi de frumuseţe a Bucureştiului. Din loc în loc însă colţii unei legislaţii prost făcute, care protejează zona dar nu şi clădirile care o compun, se văd sub forma unor clădiri hidoase care încep să apară ca ciupercile.

Autor: Andra Chiracu