Bucureștiul anilor ’90: prostituție, bani negri și legăturile cu securitate lui Ceaușescu

Jurnaliştii occidentali care au ajuns în România la scurt timp după prăbuşirea regimului Ceauşescu erau uimiţi de amploarea pe care o luase fenomenul prostituţiei.

În primele luni de la prăbuşirea regimului Ceauşescu, un fenomen ţinut sub control de autorităţile comuniste a luat o amploare ieşită din comun.

Prostituţia devenea un mod de supravieţuire pentru tot mai multe tinere românce, relatau jurnaliştii occidentali sosiţi în Bucureşti, iar printre locurile cele mai frecventate de acestea erau hotelurile în care se cazau turişti şi afecerişti occidentali.

„În miezul zilei, într-un somptuos hotel din Bucureşti, prostituatele lâncezesc sub candelabre, în timp ce 20 de tineri paraşutişti, purtând berete albastre, trec pe lângă ele în formaţie, urcând scările de marmură. Jurnaliştii străini se strecoară prin foaier spre şi de la centrul de presă, o delegaţie de oameni de afaceri americani îşi verifică rezervarea, în timp ce câţiva australieni părăsesc hotelul. 

Ascuns în spatele cabinelor telefonice este dollar-barul, unde cei care schimbă valută dau pe gât berea germană, iar prostituatele beau oranjadă. Kathy, de 36 de ani, cu părul negru şi voluptoasă, îşi aprinde o altă ţigaretă Kent…

Prostituatele din Bucureşti spun că numărul lor creşte cu 100 pe săptămână. Înainte de Revoluţie, erau doar câteva duzini de fete, alese pe sprânceană de Securitate. Dar într-un oraş în care încă trebuie să stai la coadă câteva ore pentru carne, multe femei au devenit prostituate, doar pentru a mânca”, dezvăluia jurnalista Catherine Adams, într-un articol publicat în 21 februarie 1990, sub titlul „Prizonieri ai iubirii”, în „The Guardian”.

„Femeile vin aici din întreaga ţară. Muncim pentru a ne hrăni copiii şi pentru valuta necesară pentru a pleca din România”, dezvăluia Kathy, prostituata citată în reportajul publicat în „The Guardian”. Tinerele erau îngrijorate de răspândirea cazurilor de HIV, însă îşi asumau riscul într-o vreme în care mijloacele de protecţie şi contraceptivele erau aproape inexistente.

De la 20 la 100 de dolari

Ministrul Sănătăţii din 1990, Dan Enăchescu, afirma că în întreaga Românie existau doar 600 de prezervative. Erau fabricate în România, însă latexul din care erau produse, provenit din afara ţării, nu se mai găsea, importurile fiind îngheţate. Ministrul afirma, zâmbind, că „nu sunt prostituate în România, prostituţia fiind ilegală”. 

Situaţia reală era cu totul alta, relatau jurnaliştii occidentali.

„Meseria de prostituată în Bucureşti este o formă anarhică de întreprindere liberă. Fiecare femeie se descurcă singură, fără reţele şi peşti. <<Există gelozie uneori între fete, dar de cele mai multe ori ne înţelegem bine. Nu sunt violenţe între noi, doar ocazional, cu clienţii. Cei mai mulţi sunt oameni de afaceri europeni sau jurnalişti>>“, relata Kathy, 

Prostituatele au vârste între 16 şi 14 ani, unele poartă haine de blană, altele doar blugi şi tricouri. Cele mai bine plătite câştigau 100 de dolari pe noapte, iar cele mai tinere se mulţumeau cu 20 de dolari”, relata autoarea articolului.

Prostituatele activau în jurul celor 21 de hoteluri din Bucureşti, însă la acea vreme nu exista vreun bordel, remarca jurnalista. „Este ora patru după-amiaza. Kathy moţăie într-un fotoliu mare de piele. <<Este timpul să dorm. Am avut o noapte lungă. Acum visez să merg în Italia şi să îmi cumpăr haine frumoase>>, zâmbeşte Kathy”, încheia autoarea reportajului din 1990.

Jurnalistul american David Binder descria, la rândul lui, viaţa de noapte din hotelurile Capitalei anului 1990. Prostituatele roiau în jurul locurilor frecventate de turişti şi oameni de afaceri străini, iar unele dintre ele îi aşteptau la recepţia hotelurilor pentru a le cere numărul camerei unde se cazau. Altele le băteau la uşa camerelor în miez de noapte, oferindu-şi serviciile.