Bucura Dumbravă, fondatoarea primei asociații de turism din România

Bucura Dumbravă (pe numele real Francisca Josepha Szeculici) (1868-1926) a fost o scriitoare, lideră feministă, alpinistă și exploratoare a Munților Carpați, prima femeie care a urcat pe vârful Omu și a înființat prima asociație de turism din România. Fanny Seculici și-a luat pseudonimul Bucura Dumbravă, de la iezerul Bucura și dumbrava de la poalele Acele Morarului.

S-a născut la 28 decembrie 1868, la Bratislava, în Slovacia, Imperiul Austro-Ungar, fiind fiica lui Julius Bernhard Sekulis, care a devenit unul dintre oamenii de încredere al regelui Carol și s-a stabilit la București, lucrând la societatea de asigurări Dacia România, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

Fanny a venit în România la vârsta de cinci ani, vorbea germana, franceza, engleza şi româna. În 1886, Fanny Seculici devenea filantrop și activist, înființând Societatea Tibișoiul și Școala duminicală pentru copiii săraci. În 1905, a înființat împreună cu Vintilă Brătianu asociația „Chindia”, cu scopul de a cultiva gustul pentru cântece și dansuri populare tradiționale și de a lupta împotriva influențelor orientale.

Fanny a fost o talentată scriitoare, de mică a scris poezii în limba germană, iar la 14 ani le-a citit Reginei Elisabeta-Carmen Sylva, care a apreciat-o și a susținut-o. O vizita la castelul Peleș și o fermeca cu povești despre drumețiile ei montane. Fanny a citit și a cercetat arhive, biblioteci, folclor în București, Târgu-Jiu; la Caracal a cercetat casa haiducului Iancu Jianu, despre care a scris romanul „Haiducul” (1907), în limba germană, care a depăşit zece ediţii. A continuat cu „Pandurul” (1912), tradus din germană de Eliza Brătianu, cu o precuvântare de Carmen Sylva, unde cu un remarcabil dar al evocării este reînviată epoca fanariotă: luxul de la Curtea domnească, viața boierilor de țară și a curtenilor greci, moravurile orientale, costumele de epocă, soarta țărănimii (birurile, jafurile administrației, disprețul și cruzimea ciocoilor).

„Cartea Munţilor” a fost prima carte scrisă de Bucura în limba română. A fost publicată în 1920 la București și este un amestec poetic de îndrumări pentru drumeții și note de călătorie. Bucura Dumbravă este prima femeie care a dat indicații despre modul de pregătire a unei excursii, despre îmbrăcămintea și alimentele potrivite pentru drumeții la munte.

A fost preocupată și de protecția naturii, considerând că oricine are dreptul de a se bucura de soare, aer curat și pădure verde atunci când urcă pe munți și recomandând călătorilor: „Pelerini, apărați-vă munții!”

Scriitoarea își exprima în fraze memorabile admirația și dragostea pentru peisajul alpin al țării ei de adopție: „În Bucegi nu ştiu care munte mi-e mai drag, fiindcă cunosc aproape toate minunile şi toate tainițele lor, izvoarele, vâlcelele şi jghiaburile ascunse, brânele spânzurate, pereții de stânci care răsună, şi liniştita măreție a podurilor, subt toate înfățişările de zi şi de noapte, de vară şi de iarnă, în tăcerea nămeților şi în vibrarea cântecelor ciocârliilor de munte. Deci alegerea mi-e grea”.

Iar despre florile de pe munți scria: „Iată un mănunchi încântător: polygala, valeriana, arnica, gențiana! Adică pe românește: amăreală, carul-zânelor, odolean și grințură. Când vrei să strângi un buchet, să culegi întâi florile cari cresc mai sus și pe urmă pe cele de mai jos. Nu e bine să le rupi trecând la deal, că le plimbi degeaba și se veștejesc, ci culege-le într-a doua jumătate a excursiei, când începe întoarcerea și ești aproape de casă.”

Alpinista Bucura Dumbravă „a fost o înaintaşă”, spunea prietena și tovarășa ei de drumeție, Frosy (Eufrosina) Neniţescu. Era o desăvârşită călătoare şi o pasionată alpinistă. Avea o deosebită înclinaţie către muzică, către flori, către natură, către munţi. A făcut numeroase expediții pe munte, de regulă, în grup de 5-6 persoane, unele de câteva zile în masivul Făgărașului, pe Retezat, Parâng sau Iezer, care se organizau din timp, fiind necesare pașapoarte, bilete de liberă trecere pentru cai, angajarea călăuzelor, provizii, corturi. Iarna, în ciuda miopiei care îi limita abilitățile fizice, Bucura urca munții pe schiuri.

Prima femeie care a urcat pe Vârful Omu

Bucura Dumbravă este prima femeie care a urcat pe Vârful Omu, cel mai înalt din masivul Bucegi. A suit pe Negoiu, la Bâlea în Munţii Făgăraşului, în Retezat, Parâng, Iezer, însă marea ei slăbiciune era masivul Bucegi cu Peştera Ialomiţei. Pe Valea Mălinului a urcat prin 1901 sub conducerea călăuzei Gheorghe al Sandei, pe Acul Mare al Morarului a suit în 1921 sub conducerea lui Theodor Rosetti-Solescu şi în tovărăşia fraţilor Vătămanu.

Ca o preţuire a acestei activităţi, „Vârful Ocolit” de pe Omu poartă azi numele ei. A urcat și în Alpi, pe muntele Cervin în 1923 şi pe un gheţar din masivul Mont Blanc înalt de 3200 m, împreună cu Frosy Nenițescu în 1925, dar cei mai iubiţi munţi ai ei au rămas Carpaţii.

Bucura avea cercul ei format din Frosy Neniţescu-Boerescu, Elena Romniceanu, Ion Oteteleşeanu, Natalia Silvici, Nicolae Bogdan, doctorul Alceu Urechia şi, mai târziu, Mihai Haret. Împreună cu ei îşi petrecea serile la Peşteră, mai ales cu „moş Nălucă”, Nicolae Bogdan, şi cu „marele urs”, doctorul Alceu Urechia. Amintirile de pe munte scrise de Bucura sau de prietenii ei sunt frumoase şi interesante.

A înființat „Hanul drumeţilor”, prima societate turistică din România, împreună cu Frosy şi Mircea Neniţescu, cu Elena Romniceanu şi Natalia Silvici. La 25 decembrie 1920 s-a întocmit actul constitutiv, unde figura şi primul comitet: preşedinte Mihai Haret; vicepreşedinți Ion Bianu şi Sofia Bragadiru; casier central, Dimitrie Z. Furnică; secretar general, Emanoil Popescu; membri general Scarlat Panaitescu, Gheorghe Zotta, Dimitrie Papadopol, Aristide Blank, Mircea Neniţescu şi Eugenia A. Bărbulescu; cenzori, Ioan I. Flachs, Ştefan Bogdănescu şi Aurică Stănescu. Asociația de turism „Hanul Drumeților” a funcționat într-un local din Sinaia: casa Peștera, în Poiana Crucii, la poalele muntelui Cocora, la altitudinea de 1600 metri. În toamna anului 1925, această societate şi-a încetat activitatea, ea fiind continuată de Turing-Clubul României, legalizat la 2 aprilie 1926.

În 1925, Bucura Dumbravă a fost invitată să participe la conferința Societății de Teozofie din Adyar-India, a călătorit cu trenul, a contractat o boală contagioasă și a murit la 30 ianuarie 1926, într-un spital egiptean, la Port-Said.

Vezi mai multe fotografii pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României

_{Foto sus: Fanny Seculici – Bucura Dumbravă (1868-1926). Sursa: ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbravă, dosar 33, foto 9.}