Blestemul mumiei românești! Una dintre puținele obiecte de acest fel de la noi, nu va putea fi expusă încă 3 ani

Singura mumie ce se află la Sibiu şi printre puţinele care sunt în România nu va putea fi văzută de public încă trei ani, estimează directorul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Ciprian Ştefan.

“Anul acesta nu sunt şanse (să fie expusă publicului mumia – n.r.). Noi am aplicat pe nişte linii de finanţare susţinute de fondul ambasadorial al SUA, ca să continuăm ceea ce înseamnă conservarea mumiei. Deci, mumia mai degrabă de trei-cinci ani nu va putea fi văzută de către vizitatori”, a declarat Ciprian Ştefan, relatează Agerpres

Din 2019, mumia de la Sibiu nu mai poate fi văzută de public. Ea a fost mutată în 2019 din Muzeul “Franz Binder”, aflat în centrul oraşului, în laboratorul de conservare restaurare al muzeului în aer liber aflat la marginea municipiului. 

Mumia cu sarcofag, veche de peste 2.000 de ani, a fost expusă foarte mulţi ani la Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder” din Piaţa Mică nr. 11. Unitatea muzeală se află în reorganizare din 2019. 

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago