Biserica Sân Nicoară din Curtea de Argeș, vandalizată

Ridicată în secolul al XIV-lea, într-un stil bizantin unic, biserica Sân Nicoară din Curtea de Argeş a fost vandalizată în ultimele luni de mai multe grupuri de tineri care au scris cu graffiti pe ziduri şi au rupt bucăţi de cărămizi. Dacă nu va fi introdusă într-un proiect de reabilitare, biserica riscă să dispară nu peste mulţi ani.

Recent, monumentul a revenit în proprietatea Primăriei Curtea de Argeş, după ce până în 2017 a fost administrat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Deocamdată, nicio instituţie publică nu e interesată să conserve şi să reabiliteze biserica.

”Pentru a proteja ruinele de la Sân Nicoară, este necesar ca Primăria Curtea de Argeş să pună un paznic acolo. Nu sunt proiecte de conservare a monumentului. Ca primă măsură, trebuie protecţie cu gard şi pază. Pe termen mediu este un risc ca zidăria să se distrugă. La început, acolo a fost o biserică catolică. Trebuie să se facă ceva pentru conservarea acestui monument. Nu e normal că s-a ajuns să se mâzgălească zidurile şi să se arunce seringi pe acolo”, a declarat, pentru adevarul.ro, Cristian Cocea, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Argeş.

”Este un gard la acele ruine. Poliţia Curtea de Argeş a deschis un dosar legat de vandalizarea monumentului, încă nu au fost identificaţi autorii. Consider că nu este necesar să punem un paznic acolo. Încercăm acum să facem un proiect de reabilitare a bisericii cu fonduri europene”, a declarat Constantin Panţurescu, primarul oraşului Curtea de Argeş.

Zidurile bisericii sunt pline de graffiti (foto: campaniamea.de-clic.ro)

Cunoscută drept paraclisul primei Curţi Domnești de la Argeş, dar şi sub denumirea de “Biserica Sfântul Nicolae cel Mic”, nume dat pentru a evita confuzia cu alt lăcaş – Sfântul Nicolae Domnesc (Biserica Domnească), aflat în imediata sa vecinătate, de care, pe vremuri, se lega printr-un tunel secret, Biserica Sân Nicoară, sau ceea ce a mai rămas din ea, păstrează în morfologia denumirii sale, chiar forma arhaică a cuvintelor “Sfântul” (Sân) şi “Nicolae” (Nicoară).

Maria Stefan

Recent Posts

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

2 zile ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

6 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

o săptămână ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

o săptămână ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

o săptămână ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago