Biserică ridicată în 1482, în care se găseau bucăţi din veşmântul Fecioarei Maria sau din coroana de spini a lui Isus, lăsată să se dărâme de autorităţi

Continuăm să adunăm ultimele mărturii vii ale unui patrimoniu bogat pe care România l-a avut cândva şi care este este pe cale să dispară. Arătăm nu doar locurile unde monumentele pier, dar şi cum în alte locuri din România ele au putut fi recuperate si restaurate. Prea putine însă…

Ridicate cu trudă acum sute de ani, numărul bisericilor din judeţul Bistriţa-Năsăud care au fost luate în seamă pentru restaurare este nesemnificativ. Celorlalte, deloc puţine la număr, timpul pare să le fi fost fatal. Este cazul bisericii evanghelice de la Jelna sau a celei de la Vermeş, relatează adevarul.ro

Biserica Evanghelică din Jelna a fost ridicată în 1482 şi pictată în al doilea deceniu al anilor 1500.Tot în 1500, pe la mijloc, aceasta devine lutherană, ridicându-se şi un turn din piatră încă vizibil.

Istoricii susţin că în 1455, în lăcaşul de cult se găseau relicve creştine precum: pământ de la Mormântul Sfânt de la Ierusalim sau fragmente din veşmântul Fecioarei Maria sau din coroana de spini a lui Iisus. Acum toate acesta sunt istorie, monumentul fiind într-o stare jalnică.
Un colac de salvare a fost aruncat anul precedent când reprezentanţii Bisericii Evanghelice au vrut s-o dea în administrare Consiliului Judeţean, care mai apoi să o lase în grija Complexului Muzeal, idee însă nematerializată potrivit lui Alexandru Gavrilaş, directorul muzeului. Acesta spune că actualii administratori nu au cedat biserica şi nici n-au făcut nimic pentru a-i îmbunătăţi starea.

La fel stă situaţia şi în comuna Lechinţa, în satul Vermeş, unde Ansamblul Bisericii Evanghelice, format dintr-o biserica fortificată şi un turn clopotniţă stă şi el să se prăbuşească în aşteptarea banilor de la Ministerul Culturii, care a aprobat finanţarea reabilitării încă de anul precedent.

Biserica a fost ridicată  de către saşii stabiliţi în Vermeş între 1571-1579 şi a fost declarată monument istoric încă din 1923. Aceasta a fost construită în stil renascentist combinat cu baroc, sugerând faptul că au existat mai multe etape de construcţie. Edificiul a suferit mai multe modificări în 1775, precum şi în anii 1852 şi 1871.
Din anul 1944 nu se mai oficiază slujbe religioase în Biserica Evanghelică din Vermeş, lăcaşul de cult devenind nefuncţional. Potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Culte şi Patrimoniu, Alexandru Uiuiu, Biserica Evanghelică din Vermeş are deja proiectul de restaurare gata, lucrările urmând să înceapă cel mai probabil anul acesta.

Vestite castele ale grofilor bistriţeni au aceeaşi soartă

Aceeaşi soartă o au şi cele mai multe dintre cele 12 castele din judeţ, puţine fiind cele care au fost restaurate şi au primit altă funcţiune. Este cazul castelului de le Arcalia, care a aparţinut grofului Bethlen, care a fost înmormântat la câţiva kilometri depărtare în grotele de la Chiraleş. Aceasta este amplasat într-un parc dendrologic şi a fost renovat, fiind administrat în prezent de către Universitatea Babeş-Bolyai, care îl utilizează pentru conferinţe, tabere sau seminarii.
Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu castelul Lazăr Imre din Sărata, care, la un pas de prăbuşire, a fost cumpărat de o companie italiană producătoare de mătase, care vrea să-l renoveze  şi să deschidă acolo o sală de expoziţie pentru produsele sale, luând în calcul, de asemenea, şi ateliere de pictură sau sculptură sau concerte pentru publicul larg.
Nu aceeaşi soartă o au fostele proprietăţi ale grofilor Bethlen sau Teleki de la Posmuş, Comlod sau Cristur Şieu care stau să se prăbuşească.

Maria Stefan

View Comments

  • Nu reusesc sa inteleg cum la 1500, "pe la mijloc", o biserica devine lutherana in conditiile in care separarea oficiala intre biserica catolica si lutherana s-a produs in 1521?!?

    • F bine. Mijlocul spus in text, e undeva in jur de 1550, aproape 30 de ani dupa separarea oficiala! Ce e asa greu de inteles? :P

  • Sunt multe biserici frumoase in Romania iar cea prezentata in articol nu face exceptie. Ma bucur ca aceasta biserica din 1482 este la noi in tara.

  • ce sa iti povestesc...ca parca nu sunt biserici destule in tara asta...si mai sunt si idioti care chiar cred ca sunt vesminte/ spini de la Maria/Isus adevarate...tare spalat pe creier poporu asta...

    • Prietene, ai habar sa faci diferenta intre un monument istoric de importanta nationala si o biserica de betoane? Mai bine vezi ti de treaba ta daca nu te pricepi la Monumente Itorice!

  • Cunosc bine starea Bisericii din Vermes .Acum 4-5 ani am incercat sa gasesc omodalitate de a fi restaurata . Starea fizica in care se gaseste prezinta un real pericol de prabusire imediata !Ma indoiesc ca in aceasta situatie ,avand in vedere costurile uriase pentru sprijinirea ansamblului in vederea asigurarii desfasurarii operatiunilor de consolidare si restaurare, se vor concretiza.Ori este PREA TARZIU ,ori va fi necesara o desfasurare masiva de fonduri si specialisti ,in actualele conditii...ma refer ,in special la fonduri.Am o arhiva foto din acea perioada .
    Astfel, se pot observa degradarile care s-au accentuat in 4-5 ani .

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

2 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

2 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

3 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

5 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago