Biserica Olari este un obiectiv ce nu trebuie ratat de către potenţialii vizitatori ai Cetăţii Basarabilor, asa cum este numit municipiul Curtea de Argeş

Amintită pentru prima dată în anul 1687, Biserica Olari din Cutea de Argeş este unul dintre cele mai de preţ monumente ale arhitecturii româneşti, concentrând în tehnică, plan, structură şi iconografie coordonatele stilistice ale nivelului de civilizaţie materială şi spirituală de la Curtea Basarabilor.

Istoricul unui monument unic

Aceasta este situată pe strada Cuza Voda nr. 34 şi reprezinta cel mai vechi ansamblu de artă feudală din zonă, datând din secolele XVI-XVII. În secolele XVI şi XVII olăritul a fost în floare în oraşul Curtea de Argeş. Meşterii olari din cel mai numeros cartier al olarilor au creat prima breaslă şi au construit şi propria biserică, Biserica Olari. Şi cum majoritatea meşterilor olari erau din Moldova, şi biserica poartă amprentele stilului moldovenesc. A fost construită pe vechea temelie a unui schit de maici din 1300.

Situată în vestitul cartier de odinioară al olarilor, este un monument cu aspect rustic, cuprinzând variate elemente de arhitectură din lemn şi zidărie îmbinate original. Reprezintă o îmbinare originală de modele cu inovații locale: un plan dreptunghiular, similar unor biserici moldovenești, terminat în abside poligonale. Are un pronaos poligonal, acoperit cu o boltă perforată de lunete cilindrice, în timp ce peste naos se află o cupolă în secțiune frântă. Frescele exterioare au fost executate de un meșter local în 1869. Însă exact forma poligonală a pronaosului, atât de rar întâlnită în întreaga arhitectură ecleziastică din Moldova este cea care sugerează legături mult mai timpurii, la sfârşitul secolului al XV-lea, în epoca lui Ştefan cel Mare, cu splendida ctitorie din 1492 de la Bălineşti, judeţul Suceava, a logofătului Tăutu. Comparând formele în plan ale celor două biserici, cea din Curtea de Argeş pare copia la scară redusă, şi cu uşoare imperfecţiuni, a celei de la Bălineşti.

Planul construcţiei, diferit de cel al arhitecturii munteneşti,cu turn-clopotniţă lipit de corpul principal al clădirii, aminteşte de unele ctitorii moldoveneşti din epoca lui Ştefan cel Mare. Se remarcă faptul că în cazul frescelor din interior, tabloul intitulat ”Moartea” este reprezentat ca o forţă ce reglează echilibrul universal, acest tip de reprezentare scenică fiind unic în România şi printre puţinele din lume.

Tocmai forma acoperişului din şindrilă este ceea ce dă prima impresie de neobişnuit pentru o biserică situată la Curtea de Argeş: acoperiş simplu cu pantă mare peste navă şi de forma unei căciuli piramidale, cu pantă frântă spre poală, la turnul clopotniţă. Pentru cineva familiarizat doar cu arhitectura muntenească, forma bisericii îi poate părea de-a dreptul bizară: biserica nu are elegantele turle munteneşti, acoperişul e ţuguiat, e cu totul altceva faţă de elegantele rotunjimi care reliefează bolţile bisericilor de pe acolo. Tocmai puternica impresie arhaică pe care o transmite biserica de la bun început privitorului, impresia că e mult mai veche decât perioada în care a fost construită (sec. al XVII- lea) atrage atenţia.

Dintre cercetătorii de prestigiu care s-au preocupat de biserica argeşeană a olarilor, doar Grigore Ionescu a remarcat mai mult, şi anume că „Soluţia adoptată prezintă analogii cu câteva biserici moldoveneşti construite în a doua jumătate a veacului XVII (Bozieni în judeţul Bacău, Paşcani în judeţul Iaşi) şi nu e exclus ca modestul, dar deosebit de pitorescul monument de la Argeş să fie un reflex al acestei tradiţionale formule moldoveneşti, atât de apreciată dincolo de Milcov în aceeaşi vreme”. Grigore Ionescu a văzut legătura cu bisericile din Moldova, dar nu a reuşit să privească dincolo de timpul în care a fost ctitorită biserica argeşeană.

Privită din exterior, biserica surprinde prin armonia proporţiilor. Acoperită cu şindrilă, are la partea superioară a faţadelor o bogată ornamentaţie pictată, realizată de un talentat meşter anonim. O scară exterioară din lemn, acoperită de o streaşină, duce în camera clopotelor. Pictura se remarcă prin variatul său colorit şi prin plastica exprimării.

Cu prilejul lucrărilor de restaurare din 1967-1968 au fost scoase la lumină temeliile unei construcţii din secolul al XV-lea, sprijinită pe piloni de lemn, precum şi un bogat material arheologic (ceramică şi monede din secolele XV–XVI), pe baza căruia a fost datat edificiul.

Monumental aminteşte de o veche îndeletnicire a oamenilor acestor locuri. Din cele mai vechi timpuri, poate chiar din vremea când era cetate de scaun, localitatea a fost cunoscută ca un mare centru de ceramică. Producţia vaselor din mâl, unele de formă amforoidală, decorate cu brâie în relief, cu linii perpendiculare, orizontale sau verticale şi motive zoomorfe, ulcioarele mari (cu două mânere) sau cele mici (cu mâner şi gură lată) şi, mai ales, ulcioarele de nuntă, smălţuite într-o nuanţă de verde închis şi bogat ornamentate, dovedesc o veche tradiţie a acestui meşteşug; el a fost transmis meşterilor de azi care continuă această tradiţie în ateliere particulare sau în cadrul cooperativei meşteşugăreşti, unde sunt lucrate frumoasele ulcioare cu bumbi reliefaţi, vasele mari cu brâuri sau cănile şi străchinile smălţuite şi ornamentate cu motive specifice locului.

Biserica este unicat în această parte a ţării prin prezentarea morţii pe peretele de est al bisericii. Din păcate pictura întregii biserici este în stadiu avansat de degradare. Acoperişul bisericii din şindrilă protejează faţada, unde se află şi frescele exterioare.

Portretul Morții

Examinând mai în detaliu portretul în picioare al Morţii de pe faţada Bisericii Olari, se desprind câteva observaţii. Mai întâi cu privire la manieră: în reprezentarea de la Olari, Moartea nu mai e un trup îmblănit ca un monstru de circ, e un semn convenţional. Aripioarele stilizate prezente la toate încheieturile îi potenţează latura demonică. Aspectul tabloului Morţii de la biserica Olari indică faptul că pictura este mai recentă decât ansamblul păstrat. Suportul picturii este mai puţin neted şi e vizibil că varul a fost aplicat peste chenarul policrom de la cornişă şi peste o pictură mai veche. Întrucât tehnica în frescă i-a fost mai puţin familiară zugravului, pictura nu s-a păstrat bine în timp, încât exfolierea stratului pictural este destul de accentuată.

Autor: Ologu Neagoe Oana