Biserica Mărcuța, 427 de ani de istorie – de la Matei Basarab, la Mihai Eminescu

Ascunsă între zidurile masive, specifice fortificațiilor medievale, Biserica Mărcuța, a doua cea mai veche biserică din București, a cunoscut timp de mai bine de 400 de ani numeroase personalități și momente istorice – de la molimele de ciumă și războaiele cu otomanii din timpul lui Matei Basarab, până la internarea lui Mihai Eminescu în ultimii săi ani de viață și cinstirea victimelor din cele două conflagrații mondiale și ale Revoluției din 1989.

Sub egida mai multor domnitori

Biserica Mărcuța, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” se află situată în București pe strada cu același nume, pe malul drept al râului Colentina. A fost ridicată în 1588, sub îndrumarea unui boier, văr prin alianță cu Dan Logofătul, în timpul celei de-a doua domnii a lui Mihnea al II-lea, fiind astfel, după biserica de la Curtea Domnească, cel mai vechi lăcaș de cult din București.

Dan Logofătul era o personalitate foarte cunoscută la acea vreme, făcând parte din divan, ca vistiernic în timpul domniei lui Mihai Viteazul, iar averea sa a fost mai mult decât suficientă pentru edificarea bisericii, dar nu și pentru întreținerea acesteia odată cu venirea unor vremuri tulburi. Astfel, jupâneasa Vișana, fiica lui Marcu Armașul și nepoata lui Dan Logofătul a contribuit alături de Mitropolitul Chir Teodosie la închinarea bisericii ca metoh Sfintei Mitropolii (în limbaj comun, am putea spune că biserica trecuse astfel sub ocrotirea Mitropoliei).

Nu există un document oficial care să ateste originea numelui bisericii, dar cert este că abia din 1680 se va numi Mărcuța, cel mai probabil după Marcu Armașul care a restaurat-o și a devenit al doilea ctitor al ei. Cea de-a treia restaurare a urmat în 1773, în timpul domniei lui Grigorie Ghica.

A fost momentul când s-au aplicat chenare din piatră sculptată la ferestre (în exterior), a fost ridicată o clopotniță rotundă lipită de zidul bisericii, s-au refacut chiliile din acea vreme și s-au adăugat picturi la interior și exterior. Interesant este faptul că deși azi este un lăcaș de cult relativ ignorat sau cel puțin nu i se prețuiește suficient valoarea istorică și culturală, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti Mărcuța ținea o strânsă legătură cu Grecia, mai exact cu Mănăstirea Halchis, prin tiparnița care producea cărți de cult și manuale pentru Academia Teologică din insula grecească.

De asemenea, Mărcuța a funcționat încă de la ctitorire și până în 1864 ca mănăstire, înființându-se la 1800 pe domeniul său și un atelier de basmale, dar care a fost complet distrus în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812.

Ultimul refugiu al lui Mihai Eminescu

În întreaga Europă, timp de secole, bisericile și mănăstirile erau principalele instituții care se ocupau atât de educația, cât și de îngrijirea cetățenilor. Mănăstirea Mărcuța nu a făcut nici ea excepție de la regulă, iar în secolul al XVIII-lea, sub efectele catastrofale ale epidemiei de ciumă care pătrunsese și în spațiul românesc, camerele domnitorului Ipsilanti au fost transformate în spital pentru îngrijirea bolnavilor și a săracilor – a fost de altfel și primul spital din Țara Românească și își va intensifica activitatea din anul 1920. Totodată, chiar Mihai Eminescu și-a trăit ultimii ani din viață la spitalul Mărcuța.

El a fost internat în penultima cameră din casa domnească a lui Ipsilanti, scriind cu cărbune pe pereții acesteia ultimele sale versuri. Tot Biserica Mărcuța a fost locul unde Eminescu și-a petrecut ultima sărbătoare de Paști, fiind ulterior mutat într-un spital de boli psihice unde a și încetat din viață. O altă personalitate marcantă pentru istoria bisericii a fost Părintele Țepordei, una din numeroasele victime ale epurărilor comuniste. Acesta fusese arestat în 1948, judecat de un tribunal sovietic și condamnat la 25 de ani de munca silnică (dintre aceștia, a executat doar 8 ani, dar în lagărele de concentrare din Siberia). Eliberat în 1956, a fost reintegrat în preoție și a devenit paroh al Bisericii Mărcuța.

Reafirmarea unei istorii îndelungate

Domeniul Bisericii Mărcuța prezintă două intrări principale, una orientată către est, care odinioară era folosită doar de către oamenii de rând (în 1920 a fost organizat un cimitir în această regiune, care mai există și astăzi), iar cealaltă orientată către vest (intrarea presupune însă două ziduri fortificate), fiind în trecut rezervată doar accesului boierilor.

Nu întreaga perioadă a comunismului a fost nefastă pentru lăcașul de cult; după anii 1960, au mai fost efectuate lucrări de restaurare cu cărămidă istorică și, după cum se poate observa, a fost păstrat chiar și pavajul autentic. astăzi, fascinanta și îndelungata istorie a Bisericii Mărcuța nu este prea cunoscută, nici chiar de locuitorii din cartierul care o înconjoară.

De fapt, până de curând ea a funcționat ca o biserică obișnuită, primindu-i pe credincioși în fiecare duminică și la fiecare sărbătoare importantă; abia după ridicarea unei noi biserici la intrarea dinspre apus care să îndeplinească toate sarcinile duhovnicești a putut fi declarată monument istoric al patrimoniului național. Astfel, cine este în căutare de istorie și spiritualitate, Biserica Mărcuța este locul cel mai potrivit; odată ce treci de poarta zidurilor fortificate, vei simți cum pătrunzi în atmosfera unei epoci demult apuse.

Sursa: http://parohiamarcuta.uv.ro/

Autor: Daniel Ștefan Călin