Biserica Domnească din Curtea de Argeș, cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească

Construcția bisericii Domnească Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș este ctitoria lui Basarab I (1310 – 1352), fiind mai târziu continuată de Nicolae Alexandru (1352 – 1364) și terminată o dată cu pictura murală, păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vladislav I (1364 – 1377).

Actuala biserică închinată Sfântului Nicolae a fost zidită pe locul unei biserici mai vechi şi cu dimensiuni mai mici, din secolul XIII. Fiind concepută ca edificiu de cult şi loc de mormânt pentru domnitori, biserica trebuia să aibă o arhitectură monumentală şi să întrunească toate calităţile artistice care să exprime dorinţa de afirmare a unei domnii independente.

Arhitectura bisericii este una de tip bizantin, planul bisericii aparținând tipului “cruce greacă înscrisă”, varianta constantinopolitană, încheiată cu trei abside la răsărit. Ancadramentele din piatră sculptată ale ferestrelor datează din secolul al XVII când biserica a fost renovată.

Naosul, încăperea principala şi cea mai caracteristică a bisericii, cuprinde în mijloc patru stâlpi, dispusi în plan pe o formă pătrată. Prin intermediul acestora, interiorul este împărțit în trei compartimente lungi, trei nave: una mediană, largă, și două laterale, înguste şi prelungite spre răsărit cu câte o absidă.

Cele peste 300 de scene ale picturii originale din secolul al XIV-lea reprezintă, conform opiniei specialiştilor, unul dintre cele mai valoroase exemple de artă bizantină din sud-estul Europei, fără a putea fi integrate într-o şcoală şi un curent particular. Pe unul dintre pereţi există o pictură unică în lume, care o reprezintă pe Maica Domnului însărcinată. Unele dintre fresce prezintă scene din viaţa Sfintei Filofteia, ale cărei moaşte au fost aduse la Biserica Domnească în anul 1396. Moaştele au rămas în lăcaşul de cult până în 1894, când au fost mutate la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Biserica este inclusă pe lista monumentelor istorice şi în Lista Indicativa UNESCO.

Autor: Miruna Popa