Biserica de la Răpciuni, cronică a satului dispărut în 1958

Biserica din lemn din satul Răpciuni, judeţul Neamţ, este unul dintre cele mai preţioase monumente ale Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“.

În Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, Moldova ocupă un loc important fiind reprezentată prin treisprezece case şi gospodării, o biserică din lemn, un atelier de fierărie şi un scrânciob. Putem astfel, parcurgând zona rezervată Moldovei, să înţelegem felul în care s-a dezvoltat arhitectura vernaculară, să urmărim evoluţia complexă a modului de viaţă oglindit în felul în care oamenii construiau, îşi împodobeau casa sau biserica. De la folosirea materialelor de construcţie pe care le oferea mediul înconjurător (îndeosebi lemn şi piatră), la tehnici de construcţie, la decor şi planimetrie, totul este o evidentă şi mai ales inteligentă adaptare a omului la oferta naturii, o folosire judicioasă a ceea ce găsea la îndemână.

A fost salvată de la distrugere

Biserica din lemn din Răpciuni, judeţul Neamţ, este unul dintre cele mai preţioase monumente ale Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“. Ea este datată 1773, aşa cum arată inscripţia incizată pe ancadramentul uşii de la intrare şi pe icoana de hram. Biserica a fost transferată în muzeu în anul 1958, în vremea directorului Gheorghe Focşa, fiind practic salvată de la distrugerea cauzată de crearea barajului hidroenergetic de la Bicaz, lacul de acumulare de pe Valea Bistriţei desfiinţând satul Răpciuni.

Demontarea bisericii a fost făcută cu meşteri dulgheri locali, care au şi reconstruit-o în muzeu. Numele lor figurează în actele contabile aferente anului 1958. Aceştia au fost: Ursu Vasile, Borşa Ion, Bocancea Gheorghe, Bocancea Ion, Târşa Gheorghe, Bonteanu Gheorghe, Chiorbeja Grigore, Roştioru Nicolae.
De plan trilobat, cu altarul şi pronaosul poligonale, biserica Răpciuni se încadrează în cel mai pur stil al bisericilor moldoveneşti din lemn.

Nu lipseşte din planul bisericii pridvorul surmontat de turnul clopotniţă, ceea ce face ca planul bisericii să amintească de cel al casei moldoveneşti. Stâlpii şi grinzile foişorului, ramele uşilor şi ale ferestrelor, consolele capetelor de bârne de la îmbinările pereţilor, în coadă de rândunică, sunt ornamentate cu elemente decorative sculptate. Este remarcabilă mai ales decoraţia în lemn a portalului de la intrare, care foloseşte două motive cu mare încărcătură simbolică, regăsite la mai toate bisericile din lemn, nu numai din Moldova, ci şi din restul regiunilor ţării: crucea şi funia în torsadă. Pentru construirea bisericii s-a folosit lemnul de stejar, dar şi de brad. S-au utilizat arbori seculari, dată fiind mărimea deosebită a bârnelor cioplite în patru feţe.

Iernile grele, holera, invazia de lăcuste – consemnate

Biserica are, de asemenea, o remarcabilă pictură interioară murală, realizată direct pe bârne, ce datează tot din secolul al XVIII-lea. Monumentul a fost supus unor lucrări complexe de reabilitare în anul 2006, iar restaurarea picturii murale a fost făcută în anul 2007, deoarece scenele pictate aproape că nu se mai vedeau din cauza depunerilor şi afumării de la lumânări.

Curăţarea picturii şi îndepărtarea depunerilor de fum au scos la iveală scene de o frumuseţe şi un arhaism aparte, ca, de exemplu, Judecata de Apoi din pronaos sau sfinţii şi mucenicii din naos. În interior, privirile sunt atrase şi de catapeteasmă, sculptată în lemn de brad, cu motive geometrice, vegetale, cu vrejuri de flori, dar şi cu viţă-de-vie ce simbolizează sacrificiul Lui Iisus Hristos.

În plus, biserica este înzestrată cu icoane, cu textile decorative, covoare şi obiecte care refac atmosfera de altădată a lăcaşului de cult. Este de remarcat mulţimea de inscripţii, cu litere slavone, aflate pe grinzi, la uşa de la intrare, sub streaşină sau pe icoane.

Multe dintre inscripţiile din pridvor sunt realizate cu vopsea neagră (chinovar) şi nu sunt altceva decât consemnări ale unor evenimente importante din viaţa satului, ca o cronică a aşezării, menite să rămână mărturie pentru generaţiile următoare: „intrarea muscalilor“ în Moldova, în 1828, când a fost iarnă geroasă cu mult omăt, la anul 1830, sau o iarnă uşoară, în 1843, când „a fulgerat boala holerii la comuna Bistricioara, la anul 1865“ sau „când au venit lăcustele la anul 1867“.

După restaurarea bisericii Răpciuni, am avut surpriza de a fi vizitaţi la muzeu de ultimii membri ai familiei preotului Vasile Matasă, care a slujit în biserica Răpciuni. Doamnele venerabile posedau obiecte dragi memoriei lor pe care, cu generozitate, le-au dăruit Muzeului Satului. Ele sunt astăzi comori ale bisericii noastre, reîntregind imaginea ei de dinainte de a pleca din satul dispărut Răpciuni. Încă o dată s-a dovedit că Muzeul nu este doar un depozitar de obiecte vechi, ci şi locul în care s-au adus spre a fi salvate de furia comunistă monumente deosebite ale memoriei noastre, fiecare având povestea lui nescrisă încă.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“

Crearea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ este rodul unor cercetări de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Gusti a organizat, astfel, începând cu anul 1925, alături de studenţii săi şi de specialişti din diferite domenii, campanii de cercetări monografice în mai multe sate româneşti.

În urma campaniilor s-au organizat numeroase expoziţii, iar în anul 1936, în numai două luni, a luat naştere Muzeul Satului, după ce colaboratorii profesorului Gusti au achiziţionat din satele cercetate construcţii ţărăneşti (case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice), dar şi obiecte de mobilier reprezentative pentru locurile de origine.

Deschiderea oficială a muzeului a avut loc la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Astăzi, expoziţia permanentă a muzeului cuprinde 338 de monumente, iar patrimoniul mobil însumează mai bine de 50.000 de obiecte. Muzeul, a cărui intrare principală se află pe Şoseaua Kiseleff nr. 28-30, poate fi vizitat zilnic, între orele 9.00 şi 17.00 (pe 25 şi 26 decembrie, dar şi pe 1 şi 2 ianuarie 2011 muzeul este închis). Preţul unui bilet întreg este de 6 lei, pensionarii şi posesorii de carduri Euro 26 plătesc 3 lei, iar elevii şi studenţii – 1,5 lei.