Bătălia croasantelor la micul dejun din întreaga lume

Există clișeul potrivit căruia doar francezii sunt înnebuniți să mănânce produse de patiserie, în special croasante (croissant) la micul dejun împreună cu o cafea bună. Nimic mai fals. Originile acestui corn de origine nobilă sunt atât de incerte încât apariţia lui a fost decretată drept cel mai mare mister culinar din toate timpurile.

Una dintre legendele care circulă despre acest produs de patiserie, notată în Larousse Gastronomique din 1938, istoriseşte cum croissantul (literal, semilună în limba franceză) ar fi apărut  în cuptoarele brutarilor din Budapesta, în 1686, când otomanii asediau oraşul de pe malul Dunării. Pentru a ajunge în centrul orașului, turcii au săpat tuneluri. Brutarii, lucrând noaptea, au auzit zgomotele şi au declanșat alarma. Invadatorii au fost alungaţi, iar brutari au pregătit o specialitate de patiserie în forma unei… semilune, emblema drapelului otoman. Alţi istorici ai gastronomiei sunt de părere că povestea cu tunelurile otomane e adevărată, însă anul e 1683, iar oraşul de pe Dunăre e… Viena!

În întreaga lume mai sunt câteva nații care țin să demonteze acest mit.

1. De exemplu micul dejun în însorita Portugalie este de obicei un corn sau croasant umplut. Aparent este un fel de sandwich însă făcut într-un aluat asemănător cu cel al vestitelor produse franțuzești. Oricum servit cu o cafea cu lapte pe o terasă însorită din Porto sau Lisabona este delicios. De amintit e faptul că în Lisabona, croissantul e ceva mai nepretenţios, straturile de cocă fiind parcă mai puţine, însă foarte galbene de la untul folosit fără rezerve.

2. Un mic dejun italian este o nouă întâlnire cu o rudă a croasantului. În general italienii sunt mari mâncători de produse de panificație: paste, pizza. De obicei în Italia destul de mulți încalcă vestita regulă potriti căreia micul dejun e cea mai importantă masă și preferă să se păstreze pentru mai târziu. Din acest motiv cei mai mulți mănâncă în graba mare o clasică combinție ‘cappuccino e cornetto’ – cappuccino și croissant.

3. Ați putea crede că doar europenii sudici sunt fani ai croasantelor. În această bătălie poate intra și croasantul argentinian care însoțește micul dejun din această țară. Aici de dimineață oamenii preferă să bea un “mate” (o infuzie făcută din frunze de “yerba”) și să mănânce un croasant umplut cu dulce de leche (un fel de caramel tipic țăilor sud americane). Această specialitate este servită și alături de cafeaua de la micul dejun sau la merienda (varianta latino a ceaiului de la ora cinci).

4. Chiar dacă nu e tocmai un croasant clasic, în cel mai pur stil franțuzesc, putem să adăugăm în această listă și specialitatea care se servește în cadrul micului dejun din Bolivia. Saltenas sunt o fosrmă de cornuri umplute și fac parte din tradiționalul mic dejun bolivian. De obicei, acestea sunt umplute cu carne și legume, dar ssunt și ușor îndulcite.

5. Mic dejun în Venezuela cuprinde și el o formă de produse de patiserie – empenadas care sunt la ordinea zilei. Micile produse de patiserie sunt completate sau umplute cu brânză proaspătă, carnea tocată sau orice combinație de legume și fasole.

6. Și bineînțeles micul dejun francez – ah, le croissant, le croissant, cum îmi place le croissant! Umplute cu migdale zdrobite, unt, ciocolată sau frișcă, au întotdeauna gust bun și îndelug savurat la o cafenea din Paris sau oriunde în Hexagon.

Și istoria croasantului în Franța este fabuloasă și combină până și gusturile regalități! Primele referiri în scris despre produs apar în Franţa de-abia în anul 1853, în Des substances alimentaires, la secţiunea „pâini de lux”. Versiunea care a primit cele mai multe voturi din partea istoricilor are drept protagonistă cea mai cunoscută patiserie din Paris, „Boulangerie viennoise”. De altfel, micul dejun al Mariei Antoaneta a fost suspectat că ar fi conţinut şi câte un „croissant” („un soi de pâine pe care obişnuia să o consume în copilărie, la Viena”). Un lucru e clar, însă: cel mai rafinat croissant îl veţi găsi însă tot la braseriile de pe malul Senei.