Ateliere de restaurare şi conservare a patrimoniului pentru copii, la Muzeul Ţăranului Român

Asociaţia Art Conservation Support a lansat în luna iunie proiectul cultural „Despre restaurare“. Despre patrimoniul cultural material şi cum interacţionăm cu el, despre moştenirea culturală şi de ce este importantă, despre tehnici de lucru şi materiale, despre intervenţii şi cum au fost făcute, acestea sunt câteva dintre ideile abordate în activităţile care urmează să fie derulate în continuare, în perioada iulie – noiembrie 2016.
„Pentru că este vară, a venit momentul să invităm copiii la poveşti. Poveşti altfel, cu balauri cu şapte capete ce apără o comoară de mare preţ. Nu-i Lâna de Aur, nici Perla sau Apa Magică. E ceva şi mai valoros, mai aproape de noi şi de realitate“, comunică membrii asociaţiei Art Conservation Support (ACS).
„Haideţi să aflăm împreună despre ce este vorba, să descoperim comoara, să o cunoaştem şi să o preţuim! Vă aşteptăm pe toţi cei care iubiţi poveştile, dar mai ales pe copiii cu vârste între 7 şi 12 ani, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Sala Acvariu, în perioada 7 – 28 iulie 2016, în fiecare zi de marţi şi joi, începând cu ora 17.30.  
Vom povesti cu imagini, ne vom imagina, vom picta pe trăistuţe pe care le vom lua acasă. Atelierele sunt gratuite. Persoana de contact pentru detalii şi înscrieri la atelierele de educaţie culturală: Anca Dină, email: office@acs.org.ro, telefon: 0785 263 789.
Activitatea face parte din proiectul cultural ”Despre restaurare” cofinanţat de ARCUB în cadrul Programului cultural Bucureşti Oraşul In-Vizibil, având ca parteneri, printre alţii, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Colegiul Romano-Catolic Sf. Iosif din Bucureşti. În cadrul proiectului, mai pregătim tururi ghidate pentru tineri şi copii însoţiţi de părinţi, rude, prieteni ori profesori la monumente de patrimoniu cultural bine restaurat (Casa Mincu şi Mănăstirea Stavropoleos din Bucureşti).

Începând cu luna iulie, vom oferi proprietarilor şi administratorilor de patrimoniu o serie de informaţii utile pentru conservarea propriilor clădiri sau obiecte de patrimoniu cultural, în articole publicate pewww.paginarestaurarii.ro.  Este important să ştim cum să ne îngrijim casa, la ce să fim atenţi ca să nu se strice, cum ne întreţinem obiectele de valoare, în ce condiţii de microclimat să le păstrăm, cum le transportăm dacă este necesar. Odată cu toamna, vom deschide şi o serie de workshop-uri pentru specialişti şi viitori specialişti din domeniul restaurării.
Dacă faceţi parte dintre cei cărora le pasă de patrimoniul cultural, vă invităm să ne urmăriţi săptămânile ce urmează. Vă vom ţine la curent cu activităţile pe care le vom organiza, cu locul şi programul de desfăşurare pe website-ul www.paginarestaurarii.ro sau www.acs.org.ro.

”Despre restaurare” este un proiect cultural cofinanţat şi de către Administraţia Fondului Cultural Naţional, cu activităţi ce consideră patrimoniul cultural din mai multe zone ale ţării.“

Maria Stefan

View Comments

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

4 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

4 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

5 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

7 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago