Cred că fiecare carte în parte ar trebui dată cu instrucţiuni muzicale. Am mai citit cărţi în care se fac referiri la diverse arii muzicale pe care le ascultasem sau nu, dar niciodată nu am avut curiozitatea să încerc să citesc acel pasaj de carte având în căşti muzica sau bucata indicată de lectură. Poate că aşa am fost învaţaţi să ne imaginăm în tăcere cum un personaj ascultă o melodie. Este o deprindere din secolele în care nu puteai să asculţi acea bucată muzicală în timp ce citeai.
În cel mai bun caz puteai să scrii o bucată de text după ce ai ascultat un cântec ce te-ai inspirat, însă egoismul autorului face ca cititorul să privească totul surd. E ca în perioada comunistă când urmăream la televizor filme alb negru, deşi ele erau filmate color. Într-adevăr imaginaţia acoperă cu pete de culoare tonurile de gri, dar muzica … muzica în ce fel ne-o imaginăm? Ca o lungă tăcere în care încercăm să surprindem gesturile şi grimasele personajului care se delectează.
De dimineaţă citeam în metrou despre un personaj, extrem de izolat care vine în vizită la singurul amic pe care reuşise printr-o întâmplare ciudată să şi-l facă în ultimii 10 ani. În camera în care Renne întrase se auzea în surdină o melodie. Autorul îmi dă versurile:
Thy hand, lovest soul, darkness shades me, on thy bosom let me rest.
More I would but death invades me, death is now a welcome guest.
When I am laid, am laid in earth,
May my wrongs create no trouble,
No trouble in thy breast.
Remember me, remember me,
But, ah, forget my fate.
Şi traducerea, numele Dinina şi Enea, precum şi compozitorul Purcell. Dar în goana metroului către lucru nu m-am gândit o clipă cum ar suna piesa eu citind pasajul următor din carte. Acum aştept cartea cu instrucţiuni muzicale.
N-am să vă spun ce era scris în continuare asta pentru a citi cartea lui Muriel Barbery, dar melodia am să o postez: