Arhitectura Bucureștiului interbelic: Locuințe realizate de arhitectul Marcel Iancu

Procesul de modernizare al Bucureștiului a început în secolul al XIX-lea, iar în perioada interbelică au avut loc ample proiecte edilitare. Cea mai importantă dezvoltare a orașului a fost cea dintre 1933-1940 când s-a realizat configuraţia centrului bucureştean și anume bulevardele pe axa N-S şi E-V. Începutul modernizării Bucureștiului în perioada interbelică a fost reprezentat mandatul lui Demetru Ion Dobrescu care s-a opus ideii de-a crea o nouă capitală la Băneasa sau într-o altă regiune a ţării, precum Braşovul care a fost luat în calcul în perioada 1927-1930[1].

În cele ce urmează o să vă prezentăm locuințele realizate de arhitectul Marcel Iancu (n.1895 – d.1984) care a reușit să își pună amprenta asupra stilului arhitectural din perioada interbelică prin intermediul clădirilor proiectate care pot fi admirate și astăzi în București.

Modernizarea Bucureștiului interbelic

Marcel Iancu  numit de către contemporanul său, Jacques Costin drept „autorul moral al modernismului în România”, a reușit să aplice modelul occidental în statul român.

Marcel Iancu a studiat între 1914 și 1919 arhitectura la Zurich și o perioadă de timp a locuit la Paris, iar la vârsta de 26 de ani s-a reîntors în București unde a devenit ”pivotul unui grup de literați și plasticieni interesați în reînnoirile din arta occidentală”[2] având astfel posibilitatea de a pune în aplicare concepțiile formate în timpul studiilor din străinătate și anume varianta moderată a dadaismului, dar și interesul pentru constructivism.

Astfel, la venirea în București a realizat un ansamblu de 7 imobile tip pe o proprietate a tatălui său de pe strada Trinității. Pentru aceste clădiri a utilizat stilul tradiționalist deoarece nu se experimentase încă în Occident elemente importante pentru arhitectura modernă. De asemenea, la sfârșitul primului război mondial nu existau stimuli importanți din punct de vedere cultural, social sau economic în România pentru astfel de proiecte.

Construcțiile sale încep să aibă un caracter modernist după vizita întreprinsă din 1925 în Germania, Franța și Elveția. Adoptarea definitivă a modernismului este marcată de locuințele realizate în anul 1927, de exemplu vila Fuchs aflată pe strada Negustori care cuprinde o serie de elemente moderne precum acoperișul terasă, siluetă ortogonală, ferestre joase și lungi, fațadele albe și renunțarea la ornamente. Aceasta este considerată a fi prima clădire modernă din București. Vila Maria Lambru aflată într-un cartier rezidențial din nordul capitalei, urmează linia plastică inițiată de vila Fuchs.

Arhitectura lui Marcel Iancu este luată în considerare abia în 1931, acest an marcând adoptarea modernismului în România. Astfel, M. Iancu introduce vila modernă în România care are încălzire centrală, echipamente pentru baie și pentru bucătărie. Trecerea la clădirile moderniste s-a realizat treptat, renunțându-se la simetrie ca și metodă compozițională, iar apoi la elemente precum acoperișul în pantă și la ferestrele înalte și relativ mici.

În materie de arhitectură, Marcel Iancu a adoptat ceea ce se potrivea manierei personale, dar și cerințelor locale și condițiilor.

În ziarul “Tribuna Edilitară” apăreau scrieri despre cei mai importanți arhitecţi ai timpului, printre ei numărându-se Marcel Iancu, Horia Creangă şi Octav Doicescu. Pe aceștia reunindu-i pasiunea pentru simplitate, fără exces în ceea ce privea decorul,  dar și dorinţa de a crea ceva nou şi curajul de a realiza ceea ce își doreau.

[1] Georgeta Gabrea, O cronologie selectivă a istoriei oraşului Bucureşti. O sinteză a planurilor de urbanism a oraşului Bucureşti, pp. 20-26.

[2] Centenar Marcel Iancu 1895-1995, Editura Meridiane, 1996, p. 30.

Maria Gabriela Necula