Arheologii români şi maghiari au făcut noi descoperiri la Mănăstirea cisterciană de la Igriş

Campania arheologică desfăşurată în situl de la fosta Mănăstire cisterciană din Igriş, una dintre cele mai importante din Regatul Maghiar medieval, s-a încheiat cu descoperirea unei biserici mai vechi decât biserica mănăstirii.

Proiectul româno-maghiar de cercetări arheologice a sitului de la Igriş (judeţul Timiş), iniţiat de Muzeul Banatului din Timişoara în colaborare cu Institutul de Arheologie a Universităţii Catolice “Peter Pazmany” din Budapesta, a continuat şi în această vară. Vreme de trei luni, arheologii s-au aflat pe şantierul arheologic al Mănăstirii Egres.

Campania arheologică desfăşurată în situl de la fosta Mănăstire cisterciană din Igriş, una dintre cele mai importante din Regatul Maghiar medieval, s-a încheiat cu descoperirea unei biserici mai vechi decât biserica mănăstirii.

S-au efectuat cercetări în partea de vest a transeptului bisericii unde s-au descoperit ruinele şi fundaţia unei biserici mai vechi decât biserica mănăstirii fondate în anul 1179.  

Până acum nu au existat nici un fel de informaţii cu privire la existenţa la Igriş a unei biserici anterioare fondării mănăstirii cisterciene.  

 În interiorul şi în jurul acestei biserici au fost descoperite morminte cu ciste din cărămidă şi ţiglă, dar şi monede şi inele din bronz, fragmente de coloane, fragmente ceramice şi sticlă şi chiar o monedă din aur, bizantină, de pe vremea împăratului Ioan al III – lea Vatatzes, bătută la Magnesia, care este o monedă contemporană cu perioada în care regele Andrei al II – lea a domnit în Regatul Ungariei. 

Proiectul de cercetare a mănăstirii cisterciene Egres, fondată în anul 1179 şi ctitorită de regele Béla al III-lea al Ungariei va continua şi în anii următori alături.

Un important deziderat al cercetărilor de la Igriş este şi descoperirea mormântului regele Andrei al II-lea al Ungariei care s-a stins din viaţă în 1235 dar şi a soţiei acestuia, Yolanda de Courtnay, decedată în 1233, despre a căror înhumare în incinta mănăstirii cisterciene se ştie din mai multe documente istorice. Cercetările arheologice vor fi reluate în anul 2019.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

4 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

4 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

5 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

7 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago