A murit sculptorul de la Cimitirul Vesel din Săpânța, cel care primise titlul de Tezaur Uman Viu

Dumitru Pop-Tincu a trecut la cele veșnice la vârsta de 67 de ani. Acesta a fost ucenicul lui Stan Ion Pătraș, fondatorul Cimitirului Vesel din Săpânța, Maramureș, continuând realizarea crucilor albastre și a epitafurilor care au făcut numele cimitirului cunoscut în toată lumea.

Bărbatul a devenit Tezaur Uman Viu în 2021.

„Având în vedere activitatea vastă și considerând că domnul Dumitru Pop-Tincu este reprezentativ pentru Săpânța-Maramureș în ceea ce privește contribuția adusă la dezvoltarea patrimoniului cultural imaterial, l-am propus în vederea obținerii titlului Tezaur Uman Viu, iar, în anul 2021, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial i-a acordat acest prestigios titlu. Drum lin în Lumină!”, a transmis Natalia Lazăr, lector univ. dr. la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare.

Dumitru Pop-Tincu s-a născut la data de 25 august 1955 în Săpânța, Maramureș.

„Încă de la vârsta de doar 9 ani, îl admira pe Stan Ion Pătraș <unt’eșu Ion>, cum îl numea, muncind, sculptând în lemn, confecționând lucruri preponderent utilizate în casa și gospodăria maramureșeană”, mai spune Natalia Lazăr.

Dumitru Pop-Tincu a devenit ucenicul meșterului Ion Stan Pătraș din 1964.

După 1969, acesta a absolvit Școala Profesională de Mecanici Utilaj Greu Timișoara, a făcut armata și a lucrat în fabrică pentru câțiva ani.

„De mic, manifestă pasiune și pentru arta cuvântului, dragostea pentru versul popular făcându-l ca, în 1979, să devină membru al Cenaclului literar George Coșbuc din Sighetu Marmației și colaborator al Cenaclului Flacăra”, mai spune lectorul Natalia Lazăr.

După moartea lui Stan Ion Pătraș, Dumitru Pop-Tincu a preluat sarcinile acestuia și a fost continuatorul său.

Maria Stefan

Recent Posts

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

2 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

5 zile ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

5 zile ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

5 zile ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

6 zile ago

Curiozităţi despre instrumentele de scris: de ce pana de scris e printre cele mai longevive

Pana a fost unul dintre cele mai longevive instrumente de scris. Instrumentul provenea de la…

7 zile ago