Categories: de pe globnoutăți

700 de turişti evacuaţi din Machu Picchu pe fondul unei greve a locuitorilor peruani

Aproximativ 700 de turişti au fost evacuaţi sâmbătă din Machu Picchu în urma unei greve a locuitorilor împotriva a ceea ce ei denunţă ca fiind „privatizarea” vânzării biletelor de intrare la cel mai vizitat sit inca din lume, a informat guvernul peruan, scrie AFP, conform Agerpres.

„Au plecat peste 660 de turişti, naţionali şi străini”, a declarat pentru AFP un responsabil al Ministerului Turismului, sub protecţia anonimatului.

Vizitatorii au sosit în jurul orelor 16.30 (21.30 GMT) cu trenul în oraşul Ollantaytambo, la circa 32 de kilometri de Machu Picchu.

Oponenţii au lansat joi o mişcare de grevă „pe termen nelimitat” pentru a denunţa decizia Ministerului Culturii de a folosi un intermediar privat pentru a gestiona vânzarea biletelor online.

Un colectiv local susţine că firma în cauză, Joinnus, ar putea beneficia de comisioane de până la 3,2 milioane de dolari pe an datorită noului sistem.

„Suntem împotriva privatizării sistematice a Machu Picchu. Organizaţiile cer anularea contractului cu Joinnus”, a declarat pentru AFP Darwin Baca, fost primar al districtului Machu Picchu.

Multe magazine au închis joi, iar operatorul feroviar Ferrocarril Transandino şi-a suspendat vineri serviciul către situl inca din cauza demonstraţiilor.

Ministerul Culturii afirmă că noul sistem de vânzare ar trebui să permită controlul fluxului de turişti şi conservarea citadelei, inclusă din 1983 în Patrimoniul Mondial UNESCO.

„Există un risc ca Machu Picchu să fie scos de pe listă” din cauza unui „exces de vizitatori” care ar putea duce la deteriorarea sa, a declarat Ana Pena, consilieră la Ministerul Culturii.

În septembrie, Peru a închis temporar trei sectoare din Machu Picchu, din cauza impactului pe care numărul de turişti îl are asupra sitului, care primeşte în medie 4.500 de vizitatori pe zi.

Complexul arheologic, situat la 130 de kilometri de oraşul Cuzco şi la 2.438 de metri deasupra nivelului mării, a fost construit în secolul al XV-lea la ordinul conducătorului incaş Pachacutec (1438-1470) şi a fost descoperit în 1911 de exploratorul american Hiram Bingham.

Tineri Jurnalisti Online

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

6 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

6 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

7 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago