Bucureştiul mai are cale lungă până să ajungă la nivelul unor destinaţii turistice precum Budapesta sau Praga

În ultima vreme în presa britanică au tot apărut diverse articole elogioase la adresa Bucureștiului și a turismului de aici, însă când vine vorba de comparații, lucrurile nu mai sunt chiar atât de roz. Publicaţia britanică „Daily Mirror“ laudă un hotel situat în centrul vechi al Capitalei, în cadrul rubricii intitulate „Hotel Inspector’s Verdict“, cu menţiunea că oraşul mai are mult de recuperat până să prindă din urmă „surori“ estice mai arătoase, precum Budapesta sau Praga.
Jurnalistul Nigel Wiskar a fost plăcut impresionat de hotelul unde s-a cazat în timpul vizitei făcute la Bucureşti, „Rembrandt“, dar şi de centrul istoric al oraşului, despre care spune că are, totuşi, „farmecul său“.

„Bucureştiul mai are cale lungă până să ajungă la nivelul unor destinaţii turistice în vogă din Estul Europei, precum Budapesta sau Praga, dar oraşul vechi are farmecul său. Sunt o mulţime de baruri şi resturante în zonă, iar acest hotel deţinut de olandezi este aşezat cât de central se poate printre străzile compacte, pietruite. Nu vă pierdeţi timpul cu magazinele din apropiere pentru că au o rezervă limitată de nimicuri pentru turişti“, explică Wiskar în debutul recenziei favorabile pe care a făcut-o hotelului amintit.

Acesta este de părere că hotelul reprezintă locul perfect, „aruncat“ exact unde se întâmplă totul, chiar dacă jurnalistul simte nevoia să-şi tempereze entuziasmul adăugând faptul că nu ştie dacă poţi spune încă despre capitala României că se află în „centrul evenimentelor“.

Britanicul s-a arătat impresionat de cât de spaţioase sunt camerele hotelului bucureştean, de-a dreptul „uriaşe“, a apreciat personalul, care este „prietenos, fără să devină enervant“, dar şi bufetul de la micul dejun. O bilă neagră a acordat colecţiei de DVD-uri cu filme pusă la dispoziţie de hotel, asta în cazul în care nu te numeri printre fanii peliculelor de acţiune de tipul celor cu Steven Seagal în rol principal.

Ca turist, jurnalistul s-a plâns şi de cât de prost sunt făcute hărţile turistice care i-au fost oferite ca să se descurce prin Bucureşti, multe dintre străzile mai mici fiind greu de indentificat după nume.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago