3 monumente istorice din București, vandalizate cu spray graffiti

Două lăcașuri de cult și două monumente, situate în Sectoarele 1 și 3 ale Capitalei, fiind clasate drept monumente istorice, au fost vandalizate cu spray graffiti, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie.

Potrivit unor surse, înscrierile au fost făcute pe pereții lăcașului de cult Biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, din Sectorul 1, pe gardul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, din Sectorul 3, precum și pe ansamblul monumental Memorialul Renașterii și ansamblul monumental de statui ale lui Iuliu Maniu din Piața Revoluției.

Cele două biserici și ansamblul monumental „Memorialul Renașterii” sunt clasate ca fiind monumente istorice.

În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate de polițiștii din Capitală, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor, fiind efectuate demersuri, pentru depistarea acesteia și luarea măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de profanarea lăcașurilor sau obiectelor de cult și distrugere.

Tineri Jurnalisti Online

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago