Istoria berii în Bucureşti. Nemţii “s-au chinuit” vreo 100 de ani să ne convingă că merită băută

Berea este fără îndoială cea mai consumată băutură alcoolică de către bucureşteni. Un studiu sociologic relevă faptul că mai mult de 50% din bucureşteni au băut cel puţin o bere în ultima lună, iar din aceştia 80% spun că au băut-o săptămâna trecută. Cu toate acestea, oricât de populară este astăzi, berea nu a fost întotdeauna atât de apeciată de locuitorii Capitalei.

În zilele noastre toată lumea o bea. În baruri şi cluburi, în restaurante şi binenţeles, acasă, unde cantitatea se dublează în zilele cu meciuri de fotbal. Totuşi noi nu suntem o ţară cu tradiţie de băutori de bere precum Belgia sau Germania. Începuturile au fost mai grele, însă în prezent statisticile ne spun că ne descurcăm de minune.

Dacă în Moldova, licoarea era cunoscută şi apreciată încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, la noi, în Ţara Românească berea era considerată o băutură inferioară, savurată doar de cei mai săraci.

Prima bere fabricată în Bucureşti a fost făcută de un nobil neamţ, Johann Kube, care în 1806 reuşeşte să obţină o aprobare specială de la Comitetul de ocupaţie rusească pentru producţia în masă a licorii bahice. Cum bucureştenii nu se dădeau în vânt după ea, fabrica producea bere în special pentru consumul europenilor aflaţi în Bucureşti cu afaceri sau în misinuni diplomatice, până în 1821, când în timpul “zaverei”(revolutia lui Tudor Vladimierescu) a fost mistuită de flăcări.

După moartea industriaşului german, fabrica recent reconstruită în afara oraşului rămâne moştenire unui alt membru al familiei, Andrei Kube, iar  afacerea stârneşte interesul autorităţilor. Departe de a avea intenţia de a ajuta afacerea, municipalitatea impune asupra fabricii taxe severe şi numeroase obligaţii, printre care interzicerea folosirii grâului, orzului, meiului şi porumbului acestea fiind considerate “bucate pentru hrana norodului”, iar dintre celelalte se stipulează că pot fi folosite “numai bucate proaste şi stricate”.

Transformarea unui concept cu ajutorul occidentalilor

În pofida startului descurajant, timpul face ca berea să câştige teren în lista de preferinţe ale bucureştenilor, datorită influenţelor occidentale tot mai pronunţate şi a călătoriilor în Occident ale boierilor şi intelectualilor români.  Un alt factor important care a favorizat consumul de bere al bucureştenilor a fost şi preţul tot mai mare al băuturilor spirtoase în baruri. Astfel, spre sfârşitul secolului XIX, berea devenise deja o băutură populară fiind preferată în locul tăriilor.

Tot în acea perioadă, investitorii străini deschid alte fabrici de bere în Bucureşti precum  Ziepzer din strada Negru Vodă, Oppler (la capătul străzii Izvor) a lui Carol Oppler, Erhardt Luther a fraţilor cu acelaşi nume (între Podul Gării Târgoviştei —Gara de Nord şi Podul de Pământ —Calea Plevnei), fabrica Gib, sau Bragadiru la care, evident, patron era D. Marinescu Bragadiru.

Astfel, apar şi primele berării din Bucureşti. De obicei aparţineau tot industriaşilor germani, care dispuneau de o forţă financiară superioară românilor. Acesta este şi motivul pentru care cele mai mari astfel de localuri din Capitală şi-au însuşit aspectul localurilor nemţeşti, cu lambriuri de lemn masiv pe pereţi, arcade mari şi pivniţe încăpătoare (Carul cu Bere, Berăria Gambrinus)

C.C. Giurescu, în “Istoria Bucureştilor”, notează: “… În planul lui Borroczin (1844-1846) – o hartă militară în care apar principalele edificii şi locuri de petrecere ale oraşului – este menţionată existenţa unei berării, pe malul stâng al Dâmboviţei, la sud-vest de Biserica Sfântului Nicolae”.

Astăzi, într-o zi călduroasă şi prăfuită de vară, viaţa bucureştenilor fără “ajutorul” unei beri reci pare greu de imaginat, având în vedere că media pe cap de locuitor este de aprox 90 de litri pe an.