Scheletul ascuns sub parchet în una dintre cele mai frumoase case boierești din Capitală

Pe strada Dionisie Lupu din București sunt numeroase case patrimoniu care ar merita renovate și readuse la măreția de odinioară. Timid câteva dintre acestea au făcut deja primii pași. În paralel, rechini imobiliari le caută pentru a putea fi demolate și ridicate … blocuri. Casa despre care vorbim azi e aproape de intersecția străzii Dionisie Lupu cu Maria Rosetti, într-una dintre cele mai vechi zone din București, Arthur Verona-Icoanei-Pitar Moș.

Aici, Irina Bossy Ghica, stră-stră-nepoata lui Grigore Cantacuzino supranumit “Nababul”, unul dintre cei mai bogați români din toate vremurile si cel care a zidit Palatul Cantacuzino pe de Calea Victoriei, a cumpărat imobilul care se afla într-o stare avansată de degradare și a reușit să-l restaureze cu prestația celor mai renumiți arhitecți, meșteri și restauratori din țară. Noblețea obligă, iar noul proprietar a arătat că blazonul familiei este pe deplin respectat.

O clădire bătrână, impunătoare, care și-a păstrat secretele peste o sută de ani. Un palat care stă în picioare pe strada Dionisie Lupu din București încă din anul 1860, atunci când familia de boieri Miclescu l-a construit ca să-i fie reședință. Erau vremuri în care zona era plină de livezi și de grădini, iar Mitropolitul Dionisie Lupu, de unde vine și numele străzii, avea acolo mai multe proprietăți.

Casa Miclescu a supraviețuit tuturor războaielor și cutremurelor. Apoi, în anul 1948 a fost naționalizată. După 1989, a fost părăsită și vandalizată, o soarta comună pentru cele mai multe clădiri de patrimoniu din București. Aceeași poveste, aceleași distrugeri.

Actualul proprietar, Irina Bossy Ghica poartă numele lui Ion Ghica, mare om politic si diplomat care a fost botezat chiar de Mitropolitul Dionisie Lupu, ce coincidență. Doamna Ghica a fost jurnalist BBC și Reuters. A lucrat 25 de ani în administrație pentru guvernul Franței, dintre care opt în Ministerul Culturii și la Direcția pentru Cultură și Patrimoniu a Primăriei Parisului. Se trage dintr-o familie istorică a României, și crede că Bucureștiul mai are șanse ca să-și redobândeasca frumusețea și faima pe care le merită. Rememorând modul în care a găsit propietatea, dânsa spune că reședința se afla într-o stare avansată de degradare, parchetul Versailles fiind compromis, iar mormane de gunoaie și mizerie erau în toate camerele.

Dincolo de sacrificiile făcute de proprietar cu costurile renovării, în timpul lucrărilor de consolidare, muncitorii au rămas fără glas când, într-una dintre camere, sub parchet, au găsit un schelet. Ce căuta un schelet acolo? Cel mai probabil o crimă! A venit Poliția de Omucideri care a constatat că scheletul este mai vechi de 30 de ani și nu i-au dat atenție. Scheletul era îngropat la vreo 50-60 de centimetri într-o cameră, deci în mod evident era un schelet ascuns și era o crimă la mijloc.

De schelet nu s-a mai ocupat nimeni, asa că nu o să știm niciodată ce s-a întâmplat acolo. Dar, marile surprize abia urmau să vină. Sub câteva straturi de vopsea au fost descoperite picturi murale excepționale la nivelul tavanelor, atât la parter, cât și la etaj. Impactul emoțional a fost enorm. Arhitectul Șerban Sturdza a condus lucrările de refacere și restaurare.

“În general, când ai o casă de genul asta, trebuie să parcurgi niște etape pentru că altfel faci greșeli. Și cea mai importantă etapă este cea care conține un studiu istoric, cercetări în arhive, sondaje. Și atunci, ies la iveală chestiuni care, la prima vedere, mai ales la o casă stricată, nu se observă. Este un subiect care, pentru proprietar sau pentru cine vinde sau cumpără, nu înseamnă nimic. Insă această dezvăluire prin studiul istoric îmbogățește deseori cu atât de multe elemente, încît casa capătă o altă valoare”, a adăugat arhitectul pentru b365.ro

Casa a avut și alte secrete, plafoane duble, picturi murale și multe alte elemente pe care foștii proprietari fie le-au ascuns, fie le-au distrus. Provocarea mare pentru astfel de case este regândirea proiectului în funcție de descoperirile făcute. Din păcate mulți proprietari, nu restaurează, ci preferă să demoleze, pentru că în opinia lor prețul terenului contează, iar lucrarile sunt mult mai rapide decât restaurarea. Cu toate acestea restaurarea unei case de patrimoniu, nu face altceva decât să îi dubleze valoarea imobiliară, dincolo de satisfacția salvării imobiliului.

Șerban Sturdza, arhitect: “Cel mai interesant este un fenomen clar. Și anume că valoarea terenului este mai mare decât valoarea casei și atunci demolează casa. Ori, chestiunea asta, care până la urmă are logica ei, ar trebui să fie echilibrată de o altă logică, de o logică a valorilor culturale ale României. Ar trebui ca prin diverse modalități pe care administrația le impune să poată să ducă la un echilibru. Ori, chestia asta nu se face, se corupe foarte ușor personalul Primăriei, persoanele din avizări și multe altele și atunci se produce distrugerea rapidă. După care, bineânțeles că se scriu articole, se scriu cărți, ce frumoasă era casa și așa mai departe. E cinic și mincinos, dar este o chestie care se întâmplă frecvent și care are consecințe. Una este sărăcirea patrimoniului. A doua este sărăcirea prestigiului, și până la urmă, a mândriei fiecărui om în parte, și bineînțeles, decadența unor principii, aș spune decadența unei națiuni. În final, chestia asta duce la barbarie totală și ăsta este și motivul pentru care încercăm să ne opunem acestui val”.

Casa Miclescu Bossy Ghica tronează astăzi pe strada Dionisie Lupu din București, intinerită si fermecătoare din nou. Iar palatul cu tavanele sale miraculoase vor mai rezistă o sută de ani, cel puțin, dacă va avea stăpâni luminați care să-l prețuiască.

Sursă: b365.ro