Evenimente la Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului

Primăria Capitalei prin Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în colaborare cu Asociația Istoria Artei, vă invită la o serie de tururi ghidate gratuite și conferințe dedicate Centenarului Marii Uniri, susținute de istoric de artă dr. Oana Marinache.

Sâmbătă, 16 iunie, de la ora 12:00 are loc primul tur ghidat gratuit în incinta istorică a palatelor brâncovenești de la Mogoșoaia, punctul de întâlnire fiind Biserica Sfântul Gheorghe. Tururile gratuite vor fi organizate în fiecare sâmbătă și duminică, în perioada 16 iunie – 29 iulie 2018.

În continuare, de la ora 13:30, în Salonul „Domnița Bălața”, va avea loc conferința publică „Personalități culturale: Ion I.C. și Eliza Brătianu”.

Înainte de a juca un rol politic decisiv pentru destinul României, Ion I. C. Brătianu (1864-1927) se formează în domeniul tehnic, la Politehnica și Școala de Poduri și Șosele de la Paris. La întoarcerea în țară, va lucra în echipa inginerului Anghel Saligny, aducându-și contribuția la realizarea căii ferate Fetești-Cernavodă, construcția portului de la Cernavodă, lărgirea căii ferate Bacău-Piatra Neamț, realizarea podului peste Dunăre. Cu ajutorul arhitectului Petre Antonescu, se va implica în transformarea casei modeste de la Florica într-un conac impunător, care să găzduiască întreaga familie Brătianu.

Soția sa, Elisa Știrbey (1870-1957), s-a născut într-una dintre cele mai importante familii boierești, fiind nepoată a domnitorului Barbu D. Știrbey (1799-1869) și fiica omului politic Alexandru B. Știrbey (1837-1895), Elisa a devenit în 1890 soția lui Alexandru Marghiloman (1854-1925) și în 1907 a lui Ion I. C. Brătianu (1864-1927). S-a implicat în activități mondene, patronând societăți filantropice și culturale, contribuind activ la dezvoltarea grădinilor publice din București și a încurajat păstrarea meșteșugurilor populare.


După moartea soțului ei, înființează una dintre cele mai importante instituții culturale bucureștene din secolul al XX-lea: Așezămintele culturale „Ion I. C. Brătianu”. Dincolo de cinstirea memoriei soțului ei, fost prim-ministru al României, s-a implicat alături de arhitectul Petre Antonescu în extinderea clădirilor de pe proprietatea sa și a permis accesul publicului la bogata și valoroasa bibliotecă, de care s-a îngrijit și pe care a îmbogățit-o în perioada 1929-1948.

Transport public București-Mogoșoaia: de la gura de metrou 1 Mai (Piața Chibrit) circulă la fiecare 15-20 minute linia 508 către Mogoșoaia (stația Palat brâncovenesc), preț călătorie 2 lei

Transport privat: taxă de parcare 2 lei/zi/autovehicul. Palatul este deschis în fiecare zi, de marți până duminică, între 10:00 – 18:00.

Programul în perioada următoare

În perioada 16 iunie – 29 iulie 2018 Primăria Generală a Capitalei prin Centrul de cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” în colaborare cu Asociația Istoria Artei va desfasura 3 activitati estivale:

– tururi ghidate gratuite pe domeniul de la Mogoșoaia
– conferințe dedicate Centenarului Marii Uniri
– ateliere de istorie și artă gratuite „Mogoșoaia copiilor”

TURURILE GHIDATE gratuite cu istoric de artă dr. Oana Marinache
În fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 12:00
Punct de întâlnire: Biserica Sf. Gheorghe, Mogoșoaia
Durata: 1 oră în incinta istorică
Pentru detalii si inscrieri: tururighidate@gmail.com

1. Personalităti culturale: Ion I.C. și Eliza Bratianu
(16 iunie, ora 13:30, Salonul „Domnița Bălașa”)

2. Barbu Știrbey și rolul său istorico-politic
(7 iulie, ora 13:30, Salonul „Domnița Bălașa”)
Pentru detalii și înscrieri: asociatiaistoriaartei@gmail.com

ATELIERE de istorie și artă gratuite
„Mogoșoaia copiilor” cu istoric Alina Havreliuc
În fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 12:00
Detalii și înscrieri: ateliereistorieurbana@gmail.com

Teme:
I. Legende și istorii fondatoare (16 iunie)
II. Evoluția construcțiilor: de la bordei la bloc (17 iunie)
III. Meșteșugari și neguțători. Evoluția meseriilor (23 iunie)
IV. Primarii Bucureștiului. Mijloace de transport (24 iunie)
V. Grădini publice și parcuri. Peisagiști și grădinari (30 iunie)
VI. Curtea Veche, Curtea Arsă, palate domnești ( 1 iulie)
VII. Case și palate. Complexul Colței (7 iulie)
VIII. Monumentele Unirii (8 iulie)
IX. Familia lui Constantin Brâncoveanu (14 iulie)
X. Palatele Brâncovenești. Familia Bibescu. (15 iulie)
XI-XII. Diferite activități creative (21-22 iulie)
XIII-XIV. Vizită ghidată cu familii în incinta istorică (28-29 iulie)

Un atelier de istorie și artă durează de la 30 minute la 1 oră și jumătate, în funcție de tema aleasă și de vârsta copiilor, fiind împărțit în prezentări vizuale, interactive și activitățile creative pe bază de fișe de lucru, dar și la libera inspirație a copiilor. Este recomandată participarea copiilor cu vârsta între 4 și 12 ani.

Acces București-Mogoșoaia

Transport public: de la gura de metrou 1 Mai (Piața Chibrit) circulă la fiecare 15-20 minute linia 508 către Mogoșoaia (stația Palat brâncovenesc), preț călătorie 2 lei
Întâlnire la 10:45 pentru a merge impreuna spre Mogosoaia pentru evenimentele de la ora 12:00

Maria Stefan

Recent Posts

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

17 ore ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

5 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

o săptămână ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

o săptămână ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

o săptămână ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago