Ne-am obișnuit să trecem prin centru Capitalei și să admirăm clădirile de acolo, dar prea puțini le cunosc povestea. De exemplu foarte aproape de Universitate este ansamblul arhitectonic de la Colţea, alcătuit odinioară dintr-un spital, o biserică, trei paraclise şi turnul Colţei.

Acesta este unul dintre cele mai importante şi valoroase ctitorii din istoria Bucureştiului de la începutul secolului XVIII. Spitalul Colţea, primul spital din Bucureşti şi din spaţiu moldo-valah, a fost fondat în 1704, la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în interiorul Mănăstirii Colţea. Instituţia medicală servea, în primul rând, populaţia săracă, dar şi clasa de mijloc, boieri pauperizaţi sau străini.

Ansamblul arhitectural așa cum îl știm

Spitalul era organizat după modelul spitalului Ospedale di S. Lazzaro e Mendicanti din Veneţia, şi era dotat cu odăi pentru oaspeţi şi chilii pentru săraci. O şcoală de română şi slavonă a funcţionat aici până în 1867. La început au existat doar 24 de paturi, împărţite, în mod egal, între două spitale – unul destinat bărbaţilor bolnavi săraci sau străini şi celălalt tratând femei sărace. Spitalul era prevăzut şi cu farmacie la care lucra permanent un doctor şi un asistent, oferind consultaţii şi medicamente tuturor, indiferent de rang, după nevoi.

Spitalul nu dispunea de fonduri proprii, iar un procent ce putea varia între 17-34% din bugetul mănăstirii Colţea se direcţiona către spital. De asemenea, funcţiona şi un sistem al donaţiilor venind din partea aristocraţiei sau burgheziei, spitalul fiind construit în ideea de ajutorare reciprocă în spirit creştin. Pentru sporirea veniturilor mănăstirii a fost ridicat şi un han, care s-a numărat printre cele mai renumite din Bucureşti. Datorită neglijenţei în întreţinerea acestuia după numeroasele ocupaţii străine, incendii şi cutremure, a fost demolat la exact un secol de funcţionare.

Turnul în anii de după cutremurul cel mare din 1802

Imediat după construirea spitalului, în primul an de domnie al lui Ştefan Cantacuzino, nepotul ctitorului, întreg ansamblul arhitectural a fost împrejmuit cu un zid şi o poartă cu turn – Turnul Colţei. Acest edificiu era renumit în Bucureşti pentru că era cea mai înaltă construcţie din oraş în secolele XVIII-XIX. Temelia turnului a fost şubrezită în timpul marelui cutremur din 1802, iar turnul a fost refăcut spre jumătatea secolului, la solicitarea domnitorului Alexandru Ghica, atunci când întregul complex de la Colţea a fost restaurat. Totuşi, turnul a fost dărâmat în 1888 pentru a se deschide drumul pentru construirea bulevardului Brătianu. La deschiderea după restaurare, spitalul este lărgit, dispunând de 60 de paturi şi se inaugurează Şcoala Mică de Chirurgie de la Colţea, prima şcoală de învăţământ medical din Principatele Moldovei şi Ţării Româneşti, care funcţionează până în 1852.

Turnul Coltea înainte de marele cutremur din 1802

Biserica de la Colţea a fost reparată în 1841 de ahitectul Faiser şi antreprenorul Conrad Schwink, iar Gheorghe Tăttărescu a pictat interiorul în 1871. Construită în stil autentic brâncovenesc, biserica prezintă şi elemente din arhitectura bizantină cu influenţe ale renaşterii târzii italiene. Biserica se deschide printr-un pridvor larg, cu cinci arcade frontale şi două laterale, sprijinite pe zece coloane din piatră, având capitelurile sculptate cu motive florale şi zoomorfe.

Amplasarea Turnului peste ceea ce știm azi

În anii 2000 ansamblul cunoaşte un nou proces de restaurare, oferind azi trecătorilor imaginea frumoasă unui ansamblu istoric, iar bolnavilor care îi calcă pragul, îngrijirea medicală a unui spital de renume.