10 celebrităţi care şi-au ales moartea: Socrate, Hemingway, Nero și alții

O seamă de personalităţi din artă, istorie, literatură au plecat din această lume într-un mod brutal, prin voia lor, în urma unor acte sinucigaşe. Unii şi-au motivat gestul extrem, alţii au sfârşit fără a lăsa vreun indiciu care să-i fi împins la suicid.

Lucrarea „Dicţionarul oamenilor celebri în faţa morţii”, care a văzut lumina tiparului în anul 2000, sub semnătura istoricului francez Isabelle Bricard, surprinde în paginile sale aspectele mai puţin ştiute ale ultimelor momente din viaţa unor personaje ilustre ale umanităţii.  

În limba română cartea a ajuns să fie publicată trei ani mai târziu de la lansare, la Editura Albatros, în traducerea Adrianei Liciu şi Sorinei Urdoi. O parte din personajele care fac obiectul lucrării au ales să-şi ia viaţa, iar mai jos vă prezentăm 10 astfel de oameni celebri cuprinşi în repertoriul realizat de Isabelle Bricard. 

1. Brutus (Marcus Iulius) – Om politic roman. Fiul adoptiv şi asasinul lui Cezar

Data morţii: octombrie 42 Î.Hr. (la 44 de ani) 

Cauza: sinucidere

Locul: Philippi, Macedonia (Grecia)

Înhumat: nu se cunoaşte locul

Învins de Octavian şi Antoniu după ce luptase până în ultima clipă, Brutus s-a retras pe o colină. Acolo, i-a cerut libertului său, Straton să-i ţină sabia şi s-a aruncat în vârful ei, spunând: „Virtute, eşi doar o vorbă goală!”. Ajuns la locul acela, Antoniu, admirându-i curajul, îi acoperi cadavrul cu mantia sa. cât despre Octavian, după ce puse să fie tăiat capul lui Brutus, îl aruncă la picioarele statuii lui Cezar, acum răzbunat. 

2. Hemingway (Ernest Miller) – romancier american

Data morţii: 2 iulie 1961 (la 62 de ani)

Cauza: sinucidere

Locul: Sun Valley, Idaho (Statele Unite ale Americii)

Înhumat: Sun Valley

În dimineaţa aceea de duminică, 2 iulie, în jurul orelor 7, Hemingway a coborît, în pijama, în subsolul casei, unde soţia lui îi ascunsese armele. A luat o puşcă, de calibrul 12, şi o cutie de cartuşe, apoi a urcat în hol. Acolo a pus două gloanţe pe ţeavă, a dus arma la gură şi a apăsat pe trăgaci.

Se sinucisese un scriitor bogat, frumos, celebru, consacrat prin Premiul Nobel pentru Literatură, pe care îl primise în anul 1954. Îşi alesese exact acelaşi sfîrşit ca tatăl său. Nu a lăsat nici un rînd pentru a-şi explica gestul. 

Hemingway se considera terminat. Ajungînd la 60 de ani, sănătatea îi era tot mai şubredă: diabetul, ciroza, hipertensiunea, impotenţa, scăderea vederii l-au împins spre depresie. Memoria îi slăbea şi nu mai putea scrie. „Ce-i trebuie unui om? – spusese, cu cîteva săptămîni înainte. Să se bucure de sănătate. Să facă o treabă bună. Să mănînce şi să bea cu prietenii. Să se bucure de pat. Eu n-am nimic din toate acestea“. N-a suportat să nu le mai aibă.

3. Hitler (Adolf) – şef de stat german

Data morţii: 30 aprilie 1945 (la 56 de ani)

Cauza: sinucidere

Locul: buncărul Cancelariei, Berlin (Germania)

Înhumat: rămăşiţele sale pământeşti, păstrate la Magdeburg (fostul R.D.G.), au fost distruse în 1970

În zorii zilei de 30 aprilie, Führerul a dat o recepţie de adio, pentru cei 20 de locatari ai buncărului. După o oră, s-a retras şi şi-a chemat aghiotantul, pe Sturmbannführerul SS Otto Guensche, pentru a-i spune, încă o dată: „Acesta este ultimul meu ordin: trupul meu şi cel al soţiei mele să fie arse imediat după moartea noastră. Nimic nu trebuie să vă împiedice să îndepliniţi această datorie“. 

Zece ore mai tîrziu, spre orele 14.00, Führerul a reapărut: îi era foame. După ce a luat dejunul, a strîns cîteva mîini, fără să scoată un cuvînt, cu privirea fixă. Apoi, a dispărut în camera sa. S-a auzit o împuşcătură. Bormann şi Guensche s-au repezit acolo. Hitler zăcea pe podea: îşi trăsese un glonţ în gură, sub portretul mamei sale şi al lui Frederic al II-lea. 

Eva Braun, cu care se căsătorise în ajun, era întinsă pe divan, moartă, şi ea, prin otrăvire.

La orele 15,00, la intrarea în buncăr s-a celebrat, la repezeală, un serviciu funebru, fiind prezenţi Göring, Bormann, Guensche şi şoferul Kempla. Apoi, cele două cadavre au fost stropite cu benzină, dar, cînd să li se dea foc, nişte obuze ruseşti au căzut atît de aproape, încît, fiind periculos să rămînă afară, cei 4 s-au adăpostit la intrarea în buncăr, de unde Bormann a aruncat o cîrpă îmbibată cu benzină; odată ce cadavrele au început să ardă, au ridicat, toţi, braţul drept. Abia calcinate, trupurile au fost îngropate în găuri de obuz.

4. Nero (Lucius Domitius Claudius Nero, zis) – împărat roman

Data morţii: 9 iunie 68 (la 31 de ani)

Cauza: sinucidere

Locul: lîngă Roma (Italia)

Înhumat: mormîntul familiei Domitius, pe Cîmpul lui Marte, Roma

Ascuns de un libert al său într-o vilă din împrejurimile Romei, Nero află vestea că Senatul îl declarase inamic public şi îl condamnase la moarte. Sentinţa trebuia executată ca în vechime: complet gol, cu gîtul într-o furcă şi biciuit pînă îşi dădea sufletul. Aşa încît a preferat să-şi ia viaţa singur. A pus să-i fie săpat un mormînt în grădină şi să se aducă lemne pentru incinerarea trupului. În vreme ce se făceau pregătirile, împăratul repeta, gemînd: Qualis artifex pereo! (Ce artist piere prin mine!) Avea asupra sa două pumnale, dar îi lipsea curajul să treacă la fapte. Deodată, se face auzit galopul soldaţilor călări care împresurau casa.

Clănţănind din dinţi, Nero spune un vers din „Iliada“: „Tropot îmi sună-n auz, un tropot de repezi copite…“ Apoi, ajutat de secretarul său, Epaphroditus, îşi împlîntă un pumnal în gît. Soldatul care năvălise în încăpere vede că încă mai trăia şi încercă să-i oprească sîngele cu mantia sa. „Prea tîrziu“, murmură Nero şi îşi dă sufletul, suspinînd: „Iată, dar, fidelitatea!“.

Suetoniu spune: „Ochii îi ieşiseră din cap, stîrnind cu fixitatea lor oroare şi groază printre cei de faţă“. Nero îşi pusese însoţitorii să jure că îl vor arde cu totul şi că nu vor lăsa nimănui capul său. Dorinţa i-a fost respectată, rămăşiţele fiindu-i depuse într-un mormînt de porfir, în monumentul familiei Domitius.

5. Santos-Dumont (Alberto) – inginer şi aeronaut brazilian 

(unul dintre pionierii aeronauticii; a proiectat, construit şi testat primul balon dirijabil în anul 1901)

Data morţii: 23 iulie 1932 (la 59 de ani)

Cauza: sinucidere

Locul: Sao Paulo (Brazilia)

Înhumat: Cimitirul Sfîntul Ioan Botezătorul, Rio (Brazilia)

La 23 iulie 1932, preşedintele Braziliei, Vargas, a dat ordin aviaţiei să-i bombardeze pe insurgenţii din Sao Paulo. Considerînd că îşi consacrase viaţa unei tehnici criminale şi că prin invenţia lui era răspunzãtor de masacrarea compatrioţilor săi, Santos-Dumont a decis să-şi ia viaţa. De ani de zile, de cînd în timpul primului rãzboi mondial avioanele lansaseră bombe ce provocaseră moartea a mii de oameni, era victima unei depresii nervoase. În seara zilei de 23 iulie, Santos-Dumont s-a spînzurat cu o cravată de cîrligul uşii de la baie. Ajunsese o adevărată întrupare a disperării, cîntărind nu mai mult de 50 de kilograme.

 Citește și: 10 morţi stupide ale unor personaje celebre.

6. Scipio (Q.Caecilius Metellus Scipio) – general roman

Data morţii: februarie 46 î.Chr.

Cauza: sinucidere

Locul: Marea Mediterană, în largul Tunisiei

Înhumat: nu se cunoaşte locul

După înfrîngerea de la Thapsus, corabia cu care Scipio fugea spre Africa a fost prinsă din urmă de armata lui Cezar. Pentru a nu cădea în captivitate, Scipio s-a sinucis, împlîntîndu-şi sabia în trup. Duşmanii săi, odată galera capturată, au început să întrebe „Unde e generalul?” Atunci, cu un ultim efort, Scipio le-a răspuns: „Generalul e în siguranţă!”, apoi şi-a dat sufletul.

7. Seneca (Lucius Annaeus) – Om politic, scriitor şi filozof roman

Data morţii: anul 65 (la 69 de ani)

Cauza: sinucidere impusă

Locul: Roma (Italia)

Înhumat: nu se cunoaşte locul

Fostul preceptor al lui Nero, devenit apoi consilier al acestuia, îndrăznise să dezaprobe nemăsurata poftă de spectacole de circ a stăpînului său. Atunci, împăratul l-a învinuit de implicare în conspiraţia lui Piso şi i-a cerut să se sinucidă. (…)ca şi Petroniu, Seneca şi-a deschis venele într-o baie caldă şi a spus, stropindu-şi sclavii cu apa înroşită de sînge: „închin aceste libaţii lui Jupiter liberatorul“. 

Dar cum sîngele i se scurgea prea lent, tribunul, care asista la sinucidere, pentru a i-o relata lui Nero, şi-a pierdut răbdarea. Atunci, Seneca a înghiţit cucută, dar nici efectul acesteia nu se dovedi îndeajuns de grabnic. În cele din urmă, bătrînul filosof a cerut să fie pus într-o baie de aburi şi acolo, în sfîrşit, s-a sufocat.

8. Socrate (filosof grec)

Data morţii: 399 î.Chr. (la 69 de ani)

Cauza: sinucidere impusă

Locul: Atena (Grecia)

Înhumat: Atena

Platon, discipol al lui Socrate, relatează, în Phaidon, cum a murit maestrul său, condamnat să bea cucută pentru impietate şi coruperea tineretului…Mai întîi, Socrate şi-a îndepărtat soţia, pe arţăgoasa Xantipa, pe care nu mai suporta s-o vadă cum îşi etala durerea. Apoi, a discutat cu discipolii săi despre nemurirea sufletului, după care s-a îmbăiat. Odată toaleta terminată, a chemat executorul, care i-a dat cucuta. 

„A băut otrava cu un calm şi o împăcare de admirat.[…] apoi, s-a plimbat, nerăbdător, încoace şi încolo. La un moment dat, ne-a spus că simte o greutate în picioare şi s-a întins în pat, pe spate, cum îl sfătuise cel care îi dăduse otrava. Atunci, acesta s-a apropiat de el şi, după ce i-a examinat, la anumite intervale, picioarele, i-a strîns cu putere degetele de la un picior, întrebîndu-l dacă simte. Socrate a răspuns că nu simte nimic. După aceea, l-a strîns ceva mai sus, de pulpe, şi apoi tot mai sus, arătîndu-ne astfel cum Socrate devenea din ce în ce mai rece şi cum înţepenea. L-a atins din nou şi ne-a spus că atunci cînd îi va fi cuprinsă şi inima, Socrate ne va părăsi.

La un moment dat, Socrate şi-a scos mantia şi a rostit:

– Criton – şi acestea au fost ultimele sale cuvinte –, îi datoram lui Asclepios un cocoş, să nu uiţi să-i dai datoria.

– Aşa vom face, dar gîndeşte-te dacă nu mai ai ceva să ne spui…

Socrate n-a mai răspuns şi, o clipă după aceea, l-a cuprins un fior. Atunci, Criton i-a scos mantia de tot, şi a observat că privirea lui Socrate era fixă“.

Socrate îi promisese un cocoş lui Asclepios, zeul Medicinei, dacă îl va tămădui de o boală; moartea l-a eliberat de toate bolile.

9. Temistocle (Om de stat atenian)

Data morţii: anul 460 î. Chr. (la 35 de ani)

Cauza: sinucidere

Locul: Magnezia (Turcia)

Înhumat: Magnezia

Ostracizat, învingătorul de la Salamina căută refugiu la regele Persiei, duşman al Atenei. Declarat de atenieni trădător, Temistocle s-a sinucis – dacă dăm crezare istoricilor Antichităţii – bînd o cupă plină cu sînge de taur, care, coagulîndu-se în vene, i-a provocat moartea fulgerător. Mai tîrziu, mulţi istorici au pus sub semnul întrebării această sinucidere, părîndu-li-se imposibilă otrăvirea cu sînge de taur. Astăzi însă, dacă se au în vedere unele date noi privind ptomainele – alcaloizi proveniţi din descompunerea substanţelor organice – felul în care s-a sinucis Temistocle devine plauzibil.

10. Van Gogh Vincent Willem (Pictor olandez)

Data morţii: 29 iulie 1890 (la 37 de ani)

Cauza: sinucidere

Locul: Auvers-sur-Oise (Franţa)

Înhumat: Auvers-sur-Oise

În ziua de 27 iulie 1890, pradă unei subite stări de agitaţie, a plecat de acasă, luînd cu el şi un revolver. A luat-o peste cîmp, prin lanurile de grîu pe care le pictase cu două zile înainte şi, brusc, şi-a descărcat arma în piept. Glonţul nu îi atinsese inima. S-a întors la Cafeneaua Ravoux, unde locuia, cu vesta încheiată pînă sus, să nu i se vadă cămaşa pătată cu sînge, şi a urcat la el în cameră. La ora cinei, văzînd că nu apare, patronul a urcat la el şi l-a găsit întins în pat, cu faţa la perete: 

„Ştii – îi spuse pictorul – am vrut să mă omor şi am ratat“. A fost chemat doctorul Gachet, care a examinat rana şi, împreună cu doctorul din Auvers, a ajuns la concluzia că glonţul nu putea fi extras. 

În mod ciudat, doctorii s-au pronunţat pentru „temporizare, în absenţa unui simptom grav“. „A, bine…“, a spus Van Gogh, apoi a cerut pipa şi şi-a petrecut noaptea fumînd în tăcere, vegheat de fiul lui Gachet şi de domnul Ravoux. Jandarmii, care l-au interogat a doua zi, nu au izbutit să afle nimic. Van Gogh nu spunea decît: „nu priveşte pe nimeni“. 

Cînd a venit fratele său, Theo, i-a spus: „Nu plînge, am făcut-o pentru binele tuturor“. Au vorbit amândoi îndelung în olandeză. La sfîrşit, Vincent şi-a întrebat fratele ce şanse îi dădeau doctorii; Theo l-a încredinţat că sperau să-l salveze. „La ce bun… Tristeţea va dura toată viaţa“. A intrat într-o agonie foarte liniştită. Moartea, mai binevoitoare decît viaţa, l-a luat fără suferinţă, noaptea, la ora 1.30.