Muzeul Național de Geologie este o cladire impresionantă din București, situată pe Șoseaua Kiseleff, în apropierea Pieței Victoriei. Muzeul a fost proiectat în anul 1906 de arhitectul Victor Ștefanescu în stil neo-brâncovenesc.

Date biografice despre arhitect

Victor Șefanescu (1877-1950), fiul compozitorului George Ștefănescu (întemeietorul Operei Române), a fost un arhitect român, adept al stilului neo-românesc.

În afară de clădirea Muzeului Național de Geologie, Victor Ștefănescu a proiectat o mulțime de edificii importante în diferite orașe din România. În București a constuit Palatul Artelor (1905) și Palatul Cercului Militar Național (1911-1923). În Constanța a proiectat Marea Moschee din Piața Ovidiu (1910-1912), iar în Alba-Iulia a costruit Catedrala Reîntregirii Neamului (1921-1922).

Totodată, Victor Ștefănescu a fost arhitectul șef al expoziției jubiliare din 1906, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de domnie a primului rege al românilor (1866), participând la amenajarea parcului Carol I din București.

Elemente arhitectornice

Clădirea muzeului, constuită în stil neo-brâncovenesc, are o fațadă împodobită cu elemente arhitectonice specifice Renasterii Apusene. Se poate observa cu ușurință celebrul pridvor în stil brâncovenesc, specific bisericilor, fiind plasat imediat deasupra intrării principale. De asemenea, ornamentația bogată a ancadramentelor, a coloanelor și a balustradelor trădează prin motive florale și vegetale de influență barocă. Nu in ultimul rând, este de remarcat variația pitorească  a volumelor arhitectonice brâncovenești ale logiilor.

Scurt istoric

În anul 1906 demarează lucrările de constucție a muzeului, urmând ca în anul 1907 să fie inaugurat de Regele Carol I pe baza unui decret cu scopul găzduirii Institutului Geologic Național:

„Se vor alcătui colecțiuni de roci și minerale din țară care, cu învoirea directorului, vor putea fi vizitate și consultate de puplic.”

Trebuie menționat faptul că muzeul nu a fost dechis mereu publicului. Astfel, între anii 1906 și 1990 clădirea a găzduit doar Institutul Geologic Național, având doar o colecție de roci și minerale deschisă publicului larg, la parter, în sala „Colecțiuni”; restul exponatelor nu puteau fi vizitate.

Știm că, în cadrul Institutului Geologic al României, în afară de colecțiile păstrate în birourile cercetătorilor, existau, înaintea primului război mondial, în sala colecțiilor, “86 de vitrine cu eșantioane litologice reprezentative pentru alcătuirea geo1ogică a României, 28 de vitrine cu materiale paleontologice și 12 vitrine cu minerale și minereuri în cea mai mare parte din România, dar și unele aduse din excursii în străinatate”.

Uriașul patrimoniu muzeal de astăzi (cu circa 85 000 de eșantioane) s-a îmbogățit în timp și din donații ale instituțiilor sau ale persoanelor particulare, majoritatea geologi care au lucrat în institut și care și-au lăsat colecțiile în depozite. Însă doar un mic procent din eșantioanele deținute sunt expuse în săli, aproape 90% din ele aflându-se în depozite întrucât prezintă mai mult interes științific. Menționăm aici doar cei circa 1.000 de holotipi (fosile descrise pentru prima dată în lume pe teritoriul României) pe care cercetătorii îi folosesc ca referință în studiile lor.

Primul custode al colecțiilor, Iuliu Moisil, care era în același timp și bibliotecar al institutului, a fost urmat apoi de tineri geologi la acea vreme – St. Cantuniari, V. Papiu, Al. Codarcea, Gh. Murgeanu, Gr. Raileanu. Schimbările suferite de institut au afectat și muzeul, astfel că în 1964, Al. Semaka, numit custode, devine un susținător activ al valorificării colecțiilor într-un muzeu național. După reinventarierea pieselor existente s-a pornit un schimb cu alte institute de profil din străinătate pentru completarea fondului existent, în același timp cu reorganizarea pe tematici.

Încercarea de a organiza un muzeu a fost zădărnicită de bombardamente și cutremure, culminând cu cel din 1977, când imobilul a fost grav afectat, colecțiile fiind mutate temporar într-o altă clădire.

Lucrările de refacere și consolidare a clădirii au demarat abia în 1983, cu un proiect care, fără a afecta stilul inițial, corespundea ideii de muzeu, de colecții deschise, vizitabile de un public larg.

Refacerea clădirii s-a făcut întocmai, pornind de la fotografiile de epocă, mai puțin sala Bibliotecii, care avea mobilier masiv de stejar până sub tavan (12 m înălțime !) și o scară în spirală ce ducea la balconul ce înconjura sala ca un brâu. Deschiderea oficială a Muzeului Geologic s-a făcut, în sfârșit, în aprilie 1990.

În prezent, muzeul este o secție a Institutului Geologic Național, cuprinde 14 expoziții de bază și conține aproximativ 7.700 exponate din totalul de 70.000 de mostre aflate în colecțiile științifice ale muzeului. De asemenea, expozițiile muzeului cuprind toate ramurile științelor geologice – de la formarea planetelor, a mineralelor, a rocilor, a zăcămintelor de substanțe minerale utile, tectonică globală, până la evoluția vieții pe Pământ, apariția omului și interacțiunea sa cu Terra –„ muzeul seamănă cu o carte uriașă din care atât specialiștii, cât și oamenii obișnuiți pot afla lucruri interesante”.

Autor: Ene Alexandru Ciprian